Locuri pline de farmec și neuitare.

Nu cu mult timp în urmă, ne-am propus să străbatem șoseaua care duce dinspre Târgu Mureș spre Sovata, cu gândul de a vizita această stațiune atât de căutată de turiștii din întreaga lume, pe seama apelor helioterme dătătoare de sănătate. Chiar dacă vremea răcoroasă nu ne permitea să ne scăldăm în lacurile care își așteaptă doritorii de înot, ne-am bucurat de frumusețea locului și de cântecul păsărilor din desișul pădurii. Speram ca începutul verii, soarele și razele sale călduroase să ne îmbie cât mai curând să revenim și să ne răcorim în apa sărată a acestor adevărate oaze de sănătate.

După o plimbare în jurul  Lacului Ursu, ne-am propus ca, în aceeași zi de vineri, 5 iunie, să ne îndreptăm spre Sângeorgiu de Pădure, un orășel curat și primitor, care oferă câteva repere turistice interesante. Aici, vizitatorii pot hoinări pe străduțele liniștite ale localității și, mai ales, pot vizita Castelul Rhédey, transformat în muzeu unde poți descoperi povestea unuia dintre strămoșii familiei regale britanice; contesa Claudiei Rhédey. Printre exponatele muzeului se află și Sala memorială a fostului sat Bezidul Nou. Aici poate fi văzută macheta satului înainte ca acesta să fie înghițit de apele lacului de acumulare.

Cum lacul se află la doar câțiva kilometri de Sângeorgiu de Pădure, ne-am hotărât să-l vedem și noi.

Este de amintit faptul că lucrările la baraj au început după anul 1980, iar construcția a fost finalizată în anul 1988, cu un an înainte de Revoluție. Ridicarea barajului a fost necesară dar a adus mari traume în rândul localnicilor din satul Bezid în prezent dispărut, deoarece apele pârâului Cușmed au ieșit din matcă în timpul inundațiilor din anii 1970 și 1975, provocând mari distrugeri pe Valea Târnavei Mici.

Ca urmare a acestor calamități, s-a decis construirea unui baraj care să protejeze localitățile din aval. Astfel, satul „Bezidul Nou” a fost sacrificat, fiind înghițit de ape și transformat în ceea ce astăzi este cunoscut drept „Lacul Bezid”.

Drumul care duce spre lac este foarte bun. Doar într-un singur loc indicatoarele rutiere avertizează asupra unei porțiuni aflate în lucru, în rest atenția șoferilor fiind îndreptată spre numeroasele curbe ale traseului.

Înainte de a ajunge la biserica ridicată care simbolizează cele șase confesiuni religioase ce au conviețuit în armonie în satul dispărut, ne-am oprit la „Zidul Plângerii”, un loc de reculegere și aducere aminte pentru cei care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, bunurile și gospodăriile din cauza construirii barajului și a inundării satului, care a încetat să mai existe din anul 1992.

La „Zidul Plângerii” sunt expuse fotografii de odinioară, imagini ale străzilor, caselor și bisericilor din Bezid, inclusiv ale bisericii ortodoxe, toate aflate astăzi sub ape.

Cu inima strânsă de emoția acestor imagini, am pornit spre localitatea Crișeni, comuna Atid, județul Harghita, situată la aproximativ șase kilometri de lac, pe drumul care leagă Sângeorgiu de Pădure de Odorheiu Secuiesc. Aici se află unicul Muzeu al Pălăriilor de Paie din România.

Vizita s-a dovedit a fi o adevărată revelație. Împletitura și cusătura paielor își găsesc aici rostul în realizarea unor modele impresionante de pălării, dar și a numeroase obiecte de uz gospodăresc și decorativ.

Tocmai atunci a sosit un autocar plin cu elevi, cu această ocazie am aflat de la cele două profesoare coordonatoare ale excursiei, surorile Anișoara Nemeș și Daliana Furnea, grupul de excursioniști era format din 53 de elevi ai claselor a II-a A și a II-a C, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Târnăveni. La Sovata copiii au călătorit cu Mocănița, o locomotivă acționată de aburi, de la  Gara Mică Sovata până la Câmpul Cetății și retur. Copiii au avut parte de excursie printre dealuri și păduri pe durata de o oră și patruzeci și cinci de minute. Apoi și-au continuat excursia pe malul salbei de lacuri din Sovata, după servirea mesei s-au îndreptat în fuga autocarului spre localitatea Crișeni, în vizită la Muzeul pălăriilor.

„Cine ce pălărie poartă, cu acea pălărie salută”

Acest proverb cu tâlc l-am citit pe unul stâlpii de susținere al foișorului din curtea muzeului.

După fotografiile de grup, micii prichindei ne-au cooptat în ceata lor gălăgioasă. Doar explicațiile domnului director al muzeului, domnul Szőcs Lajos, a reușit să le capteze întreaga atenție. Copiii au ascultat cu viu interes prezentarea meșteșugului împletirii paielor și au participat la un atelier practic, în cadrul căruia au confecționat, floricele, mici îngerași din paie, fiind îndrumați de pricepute lucrătoare în această artă tradițională, care se dorește continuată din generație în generație.

Muzeul, ne-a impresionat prin bogăția exponatelor sale, unde sunt expuse numeroase obiecte decorative și o impresionantă colecție de modele de pălării purtate de: sași, maghiari și români deopotrivă. Copiii au văzut mașini de cusut folosite la facerea pălăriilor, acționate manual, din timpul când curentul electric nu exista.

Atât copiii, cât și noi, am putut vedea utilaje vechi și altele de dată mai recentă folosite în prelucrarea și împletirea paielor, până la obținerea produsului finit.

În curtea muzeului am admirat o uimitoare colecție de pietre cu forme neobișnuite, adunate din albia pârâului Cușmed.

Din 2001, de când s-a deschis muzeul, acesta a fost vizitat de turiști din peste 1300 de localități de pe mai toate meridianele pământului.

Mai apoi alături de copii, am vizitat Casa Pâinii, unde din cuptorul încins cu lemne au fost scoase pâini îmbietoare, proaspăt coapte, după ce au fost curățate de coaja arsă, pâinile bine rumenite și coaja bătută, împachetate în pungi,  au fost oferite fiecărui copil. Cu mare poftă, micii excursioniști au gustat pâinea fierbinte și aburindă, mulți dintre ei, au apucat să o mănânce cu nesaț de parcă ar fi mâncat cine știe ce minunată felie de tort.

A urmat vizita la „Fântâna fără găleată”, bazată pe un ingenios sistem format dintr-o țeavă în interiorul căreia  este angrenat un lanț prevăzut pe toată lungimea lui, cu garnituri de cauciuc. Prin antrenarea unei roți și a garniturilor montate pe lanț, apa este adusă la suprafață, spre a fi băută, spre uimirea copiilor.

Excursia a continuat cu vizitarea morii de măcinat grâu cu o vechime de aproape 100 de ani, depozitarea grâului se făcea la etaj, unde acesta era urcat printr-un lift acționat manual.

După o zi plină de descoperiri, de lucruri neștiute și experiențe captivante, cei 53 de elevi coordonați de cele două profesoare, surorile Anișoara Nemeș și Daliana Furnea, la coborâtul umbrelor dinspre dealuri copiii au urcat  în autocar și au pornit spre Târnăveni, oarecum obosiți, dar entuziasmați de cele văzute. Printre acești minunați copii am reținut numele câtorva dintre aceștia: Alin, Sonia, Raul, Ingrid,  Iris, Mihaela, Nicoleta, urmând să-i citez pe toți, de dragi ce ne erau. Cu siguranță aveau multe de povestit părinților, bunicilor, fraților mai mici sau mai mari despre această excursie minunată, încântați de ceia ce au văzut, s-au bucura din plin, au fost încântați de natură, de tot ce însemnă copilărie, noi cei mari, trăind alături de ei, acel unic sentiment al: inocenței bucuriei și purității.

În curând elevii vor intra în binemeritata Vacanță Mare, dorindu-le elevilor de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Târnăveni, cum de altfel tuturor elevilor, vacanță plăcută cu excursii tot atât de incitante și de frumoase!

                      Vasile Luca