Distribuie articolul

Acțiunea Conservatoare (ACT) organizează duminică, 21 iunie, ora 15.00, la Palatul Parlamentului, primul său Congres Național. Evenimentul are loc exact la un an de la lansarea publică a partidului, în același loc, și marchează încheierea procesului de organizare la nivel național și trecerea la o conducere aleasă statutar.

La Congres vor participa 700 de delegați și invitați, din țară și din străinătate. Printre aceștia se numără lideri de grupuri politice din Parlamentul European și reprezentanți de vîrf ai unor partide conservatoare europene, parteneri ai ACT.

Congresul va alege Consiliul Național al Reprezentanților, Comisia de Cenzori, Comisia de Arbitraj, trezorierul partidului și Biroul Politic Național. În acesteforuri vor intra liderii locali și naționali care s-au remarcat în ultimul an prininițiativă, hotărîre, energie și tenacitate – oameni confirmați de fapte, nu numițide sus.

Delegații vor vota deschis rezoluția „Refondarea statului român”, documentulprogramatic al partidului pentru perioada următoare. Rezoluția propunemodificări constituționale și instituționale al căror scop este transformareastatului român dintr-un administrator al sărăciei într-un stat dezvoltator, suplu, capabil să producă prosperitate pentru toți cetățenii. ACT consideră acest proiect cel mai radical program politic din ultimii 36 de ani.

„Acest Congres nu este o formalitate. Este momentul în care Acțiunea Conservatoare devine, cu structuri și oameni verificați în luptă, o alternativă reală pe scena politică, nu încă o promisiune de campanie”, a declarat Claudiu Târziu, președintele ACT.

Congresul Național al Acțiunii Conservatoare va fi transmis în direct pe paginile ACT din rețelele sociale.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: