Distribuie articolul

A început prigoana împotriva patrioților ca in 1950. Avocatul Mihai Rapcea, în vârstă de 51 de ani, este vizat de un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în care anchetatorii cercetează presupusa distribuire pe rețelele sociale a unor materiale cu caracter fascist, legionar și rasist, transmite ziuanews.

Potrivit informațiilor comunicate de Poliția Capitalei, ancheta a fost deschisă după administrarea unor probe care au conturat suspiciunea că un bărbat de 51 de ani ar fi publicat și distribuit pe conturile de social media pe care le administra mesaje cu caracter fascist, legionar și rasist. Surse judiciare au indicat că persoana vizată de percheziții este avocatul Mihai Rapcea. Conform acelorași surse, dosarul este instrumentat de procurorii PCAB, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost delegați pentru efectuarea activităților procedurale, inclusiv a perchezițiilor domiciliare desfășurate joi.

Avocatul Mihai Rapcea, unul din cei mai cunoscuți militanți naționaliști, a fost percheziționat și reținut 24 de ore pentru exprimarea unor opinii online. 20 de mascați, polițiști și procurori au descins ieri la 6 dimineața la trei imobile, apartamentul familiei, biroul și locuința mamei sale, de 80 de ani.

Soția, de asemenea avocat în Baroul București, a povestit că procurorii au venit cu o listă de cărți, pe care le căutau, inclusiv publicistica lui Mihai Eminescu, Octavian Goga sau Valeriu Gafencu. Cu ele doreau să susțină acuza că Rapcea răspândește online idei fasciste, legionare și rasiste.

În interviul acordat Gabrielei Calițescu la Nașu TV, și-a mai amintit că anchetatorii erau în mod deosebit interesați dacă există în casă tricouri verzi și imagini cu sfinții închisorilor, recent canonizați, ca Ilie Lăcătușu sau Arsenie Boca, legați și ei de Mișcarea Legionară în tinerețe. (Primul ca membru activ, al doilea ca duhovnic al unor luptători în rezistența armată anti-comunistă din Munții Făgărașului.)

Deși e o figură bine cunoscută în cercurile naționaliste de pe internet, cu o activitate îndelungată, se pare că necazurile de acum ale lui Mihai Rapcea au pornit de la un incident stupid, care frizează absurdul. Un prieten al său, Mihai Tociu, a creat o pagină de Facebook, „Eminescu trăiește prin noi”, în care critica Legea Vexler și alte subiecte. Rapcea îl reprezenta pe Stegarul Dac în alte spețe și a ajuns în atenția procurorilor pentru filmări cu păreri postate pe acea pagină și de Cezar Avrămuță.

Cu ceva timp în urmă, poliția a făcut percheziție și acasă la inginerul Mihai Tociu, căutând o imagine printată pe carton, decupat în mărime naturală, cu poetul Mihai Eminescu. Obiectul de recuzită fusese folosit la o manifestare de 15 ianuarie, în parcul Ateneului Român, având un braț mobil, ce putea fi mișcat pentru a saluta trecătorii. Polițiștii doreau să vadă dacă ridicarea brațului nu se aseamănă cu salutul roman și nu e o formă de propagandă legionară.

În acel dosar, procurorul a făcut un referat prin care solicită judecătorului autorizarea perchezițiilor domiciliare. Scrie o frază halucinantă într-o democrație „europeană”, dar firească într-un regim totalitar comunist: „În numeroase materiale video, numitul Mihai Rapcea vorbește despre subiecte politice și sociale, exprimându-și nemulțumirea față de sistemul politic actual și actele normative inițiate de acesta, pe diferite domenii de aplicabilitate.”

Într-adevăr, Mihai Rapcea are o lungă listă de subiecte, pe care s-a exprimat în spațiul public, fiind un lider de opinie cu multe păreri. A fost între membrii Partidului Noua Dreaptă, a participat la multe din edițiile Marșului pentru Familie, la protestele împotriva restricțiilor din pandemie, a protestat în fața ambasadei Israelului contra genocidului din Gaza, a militat împotriva susținerii de statul român a efortului de război al Ucrainei.

Unul din primii care au anunțat ieri, cu satisfacție, arestarea, a fost liderul Accept, Florin Buhuceanu, care îl acuză și de homofobie, pentru participarea la contra-proteste față de marșul Mândriei.

Mihai Rapcea e cunoscut și pentru interesul său pentru subiecte de spiritualitate. A fost membru MISA și avocat pentru Gregorian Bivolaru, după care s-a retras din mișcare și s-a apropiat tot mai mult de creștinism. A rămas interesat de yoga, budism și alte tradiții orientale. Multe din podcasturile sale sunt în zona dezcoltării personale.

Se pare că e nepotul lui Emil Rapcea, diplomat în mai multe țări africane și atașat la Teheran înainte de 1989. După anii 90, diplomatul a fost consulul general la Odesa, în Ucraina. E apropiat și de fostul deputat PPDD, Daniel Fenechiu, de asemenea avocat.

Mihai Rapcea a reprezentat în instanță și a acordat asistență juridică unor activiști și protestatari cunoscuți din zona naționalistă, inclusiv lui Cezar Avrămuță, supranumit „Stegarul Dac”. De asemenea, a participat în ultimii ani la manifestații și acțiuni publice organizate de grupări și activiști din zona suveranistă.

În plan politic, numele său a fost asociat cu Diana Șoșoacă și partidul S.O.S. România. Potrivit informațiilor publice, Mihai Rapcea a ocupat funcția de vicepreședinte al formațiunii, fiind exclus din partid în februarie 2024, în urma unei decizii a conducerii formațiunii. Acest context este relevant deoarece actuala anchetă privind presupusa distribuire de materiale cu caracter fascist, legionar și rasist îl găsește pe Rapcea deja cunoscut în spațiul public pentru pozițiile și activitatea sa în mediile naționaliste și suveraniste.

Mihai Rapcea a devenit cunoscut public și prin legăturile sale cu Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), organizația fondată de Gregorian Bivolaru. Rapcea a fost, de-a lungul anilor, atât membru al mișcării, cât și avocat al lui Bivolaru în mai multe cauze judiciare. Ulterior, el s-a distanțat de organizație și a publicat numeroase texte critice la adresa fostului lider spiritual și a modului de funcționare a MISA.

În cadrul operațiunii din 25 iunie, au fost efectuate trei percheziții domiciliare în București. Anchetatorii au urmărit identificarea și ridicarea unor mijloace de probă care ar putea contribui la clarificarea acuzațiilor investigate. Poliția Capitalei a transmis că, în urma descinderilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare privind natura obiectelor sau a echipamentelor ridicate. De asemenea, avocatul Mihai Rapcea a fost depistat și a fost condus la audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Dosarul penal vizează cercetări privind distribuirea sau punerea la dispoziția publicului a unor materiale cu caracter fascist, legionar și rasist, precum și fapte prevăzute de legislația care sancționează promovarea ideologiilor extremiste și a cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității sau crime de război. Surse judiciare au precizat că suspiciunile se referă la trei postări distribuite pe rețelele sociale de avocatul Mihai Rapcea, considerate de anchetatori ca având conținut fascist. Aceste aspecte urmează să fie analizate în cadrul anchetei penale aflate în desfășurare.

Este important de menționat că punerea în mișcare a cercetărilor și efectuarea perchezițiilor reprezintă etape ale procedurii penale și nu echivalează cu stabilirea vinovăției unei persoane. În continuare – Cercetările sunt desfășurate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împreună cu Serviciul de Investigații Criminale. Ancheta este în curs, iar procurorii și polițiștii continuă administrarea probelor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele investigate. Potrivit comunicatului oficial al DGPMB, cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Legea Vexler ne-a adus in vremea RPR.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: