Distribuie articolul

1969- anul în care URSS era la apogeul puterii sale economice și militare și al influenței internaționale. Pe 21 august 1968, tancurile sovietice călcaseră, sub șenilele lor, speranța independenței Cehoslovaciei.

La Chișinău funcționa, de mult, în clandestinitate, Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (FNP), care avea ca obiective ieșirea Moldovei din componența URSS, formarea Republicii Populare Moldovenești, unificând și celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, teritorii din stânga Nistrului) și unirea ulterioară cu România. Impresionați de refuzul lui Ceaușescu de a participa la intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, liderii Frontului decid să ceară sprijin României în lupta împotriva puterii sovietice și îl trimit, pe 29 martie 1969, pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr, la București. Acesta lasă în cutia poștală nr.6 a oficiului Gării de Nord un plic conținând 70 de pagini privitoare la activitatea și scopurile FNP, iar în anul următor, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la București, ocazie cu care, pe 12 iunie 1970, cere o audiență la Ceaușescu, Consiliul de Stat al României. Președintele Nicolae Ceaușescu, temător de o „ provocare unionistă” nu-l primește în audiență. Dar perseverentul Usatiuc-Bulgăr se întâlnește, până la urmă, cu trei consilieri de-ai lui Ceaușescu (consilierul-șef Predescu și alți doi consilieri care nu s-au prezentat). Audiența durează 3 ore și 40 de minute, Usatiuc-Bulgăr explicând în detaliu activitatea FNP, la plecare mai dându-le acestora o copie după ducumentele lăsate în cutia poștală a Gării de Nord.

După trei săptămâni de încercare de a descâlci tâlcul poveștii, Ceaușescu decide că era o „provocare unionistă”. Și îl mandatează pe Ion Stănescu, Președintele Consiliului Securității de Stat al Republicii Socialiste România, să trimită, pe 30 iunie 1970, o scrisoare strict secretă (nr. 14006418) prin care îl informa pe președintele KGB al URSS, Iuri Andropov, despre vizita cetățeanului sovietic Usatiuc Alexandru. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimite lui Andropov și plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr. Evident că autoritățile sovietice și-au frecat mâinile de bucurie, minunându-se de pleașca care le căzuse în plasă.

Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk. La scurt timp sunt arestați și Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur și Alexandru Șoltoianu, iar pe 13 iunie 1972, judecătorii V. Florea (președintele completului), M. Marițoi si L. Dubanjeu, români sadea după nume, hotărăsc să-l condamne pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr la șapte ani de închsoare-lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare, pe Gheorghe Ghimpu la șase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever și pe Valeriu Graur la patru ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever. Într-un alt proces, la Cernăuți, Alexandru Șoltoianu a fost condamnat la șase ani de închisoare-lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare. O mulțime de basarabeni și bucovineni au fost dați afară de la lucru, în special, din învățământ iar câteva sute de elevi și studenți au fost eliminați din instituțiile de învățământ, mai mulți tineri fiind puși sub urmărire de către KGB ( sursa: Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Cu gândul la o lume între două lumi, Ed. Lyceum, 1999 ). Acesta a fost prețul plătit de românii din Basarabia pentru că unii români de la București au considerat unionismul lor o „provocare”…

Sursa: https://www.facebook.com/share/1BZtwP1XJ6/

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: