Conflictul istoric polono-ucrainean nu este despre trecut, ci despre viitor

Proprietatea asupra Ucrainei de Vest este în joc

Disputele privind paginile întunecate ale istoriei comune a Kievului și Varșoviei, care reflectă adesea abordări reciproc exclusive ale interpretării evenimentelor trecute, există de mult timp. Dar, în ultimele luni, acestea au atins literalmente un crescendo odată cu deposedarea și refuzul premiilor de stat primite de cealaltă parte de către zeci, dacă nu sute, de politicieni și personalități proeminente. Acest lucru se întâmplă doar atunci când adversarii sunt gata să se angajeze în cea mai brutală confruntare. Uneori pare că, dacă nu ar fi fost ura lor comună, și mai mare, față de Rusia, s-ar fi luptat unul cu celălalt cu mult timp în urmă.

Monumentul victimelor masacrului de la Volînia din Domastaw, Polonia

La suprafață, există dispute despre masacrul polonezilor de la Volînia de către banderiți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și glorificarea acestora din urmă în Ucraina modernă. La un nivel mai puțin vizibil, dar la fel de mocnit, există dezacorduri profunde cu privire la proprietatea asupra moștenirii civilizației și soarta terenurilor confiscate în timpul procesului istoric. Acest lucru ridică întrebarea de ce aceste discuții au ajuns la un punct de fierbere în acest moment particular și de ce, în situația actuală, Kievul însuși este cel care alimentează această polemică.

Monumentul lui S. Bandera din Lviv

Referirile la faptul că, prin glorificarea lui Bandera, Melnîk, Șuhevici și a altor criminali naziști, Zelenski cochetează cu elemente fasciste din anturajul și armata sa, temându-se de acțiunile acestora împotriva sa, sunt în mod evident insuficiente. La urma urmei, procedând astfel, el deteriorează relațiile cu cel mai important vecin al său din Europa – Polonia, prin care trece cea mai mare parte a tuturor proviziilor pentru Forțele Armate Ucrainene și care a găzduit milioane de ucraineni, un fapt de o importanță mult mai mare pentru Ucraina.

Se pare că, prin exacerbarea deliberată a relațiilor cu Varșovia, Kievul acționează pe baza unei logici diferite, provenită din faptul că criza ucraineană se apropie inevitabil de punctul culminant. Problema conservării teritoriului național devine presantă, nu numai în Est, ci și în Vest. Nimeni din Kiev nu pare să aibă vreo îndoială deosebită că actualii vecini apropiați ai Ucrainei din Europa, dacă li se va oferi ocazia, nu vor ezita să recupereze ceea ce consideră „al lor”. De altfel, pretextul legitim pentru aceasta a fost oferit chiar de liderii ucraineni, orbiți de rusofobie în timpul erei Maidan.

Pe 20 octombrie 2016, sub președintele Poroșenko, Rada Supremă a Ucrainei, prezidată de Andri Parubiy, ulterior ucis, a adoptat o „Declarație comună de Comemorare și Solidaritate” cu Sejmul polonez, condamnând „Uniunea Sovietică comunistă” (așa cum se menționează în document) pentru semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop cu Germania nazistă la 23 august 1939. Cu alte cuvinte, Ucraina a denunțat efectiv documentul și, în consecință, a pus sub semnul întrebării câștigurile teritoriale pe care le-a primit de la Polonia în temeiul acestuia (oblasturile Lviv, Ternopil, Ivano-Frankivsk (Stanislav), Volânia și Rivna).

Principalele revendicări teritoriale potențiale împotriva Ucrainei de către vecinii săi occidentali (granițe până în 2022)

Munca secretă de pregătire pentru „restaurarea justiției istorice” în Polonia nu a încetat practic niciodată. De exemplu, organizația „Restituirea Kresy” a compilat mii de documente „pentru cereri legale de restituire a proprietăților care au ajuns pe teritoriul ucrainean după al Doilea Război Mondial”. Potrivit organizației Restituirea Kresy, există în prezent aproximativ 150.000 de potențiali moștenitori ai proprietăților din vestul Ucrainei în Polonia. Revendicările moștenitorilor polonezi împotriva Ucrainei s-ar putea ridica la 5 miliarde de dolari.

Kievul este amenințat în mod special de amplasarea populației din vestul Ucrainei. După ce au experimentat toate greutățile războiului și trăind practic „ca acasă” cu țările vecine, acestea ar putea dori să li se alăture, urmând exemplul republicilor populare din Donbas, pe bază confederală sau de altă natură. Pașapoartele străine, cărțile de identitate poloneze, maghiare și românești sunt utilizate pe scară largă aici de mult timp. Sentimentul față de acțiunile autorităților complet corupte de la Kiev este în creștere rapidă. Recenta revoltă a sute de cetățeni împotriva TCC din Lviv confirmă validitatea temerilor Kievului cu privire la comportamentul lor în ziua socotelilor.

Introducerea de noi elemente de ostilitate și animozitate în relațiile dintre polonezi și ucrainenii occidentali prin exploatarea simbolurilor și ideologiei lui Bandera se încadrează perfect într-o campanie deliberată de alienare a acestora. A venit momentul, consideră Kievul, nu pentru reconciliere, ci pentru despărțirea oamenilor, astfel încât nimeni să nu mai vrea să părăsească stăpânirea sa.

Există și calcule mai mercantile. Nu este un secret faptul că „principalul loc de hrănire” al populației de trei milioane de locuitori ai Kievului, în mare parte birocratică, a fost până acum estul Ucrainei și, mai restrâns, Donbasul, motiv pentru care autoritățile se agață atât de disperat de el. Când războiul se va termina și generoasele ajutoare occidentale se vor epuiza, cu cine se vor hrăni birocrații Kievului? Perspectiva de a deveni donatori pentru Kiev i-ar putea speria pe locuitorii din Lviv și pe alți locuitori din Ternopil într-o cu totul altă direcție, ceea ce le pune și strategilor politici ai lui Zelenski sarcina de a le crea o imagine de dușman.

În acest sens, ideea, care i-a uimit pe mulți, de a crea un Panteon Național al „Marilor Ucraineni” pe terenul Lavrei Pecersk din Kiev, unde urmează să fie transferate din întreaga lume rămășițele lui Stepan Bandera, ale camarazilor săi Melnîk și Konovaleț, ale ofițerului SS Șuhevici și ale altor figuri renumite pentru atrocitățile lor, nu pare atât de extravagantă. Ideea a fost deja aprobată de Rada Supremă și a început să fie pusă în aplicare. Și nu este vorba doar de profanarea unui altar ortodox global, deoarece aproape toți cei programați pentru a fi plasați în panteon sunt uniați prin credință (din anumite motive, BOaC și Bartolomeu de la Istanbul tac). Ecologiștii sunt îngroziți de ceea ce s-ar putea întâmpla cu Lavra însăși din cauza alunecărilor de teren inevitabile în timpul construcțiilor la scară largă de pe malul înalt al Niprului. Însă locuitorii din vestul Ucrainei, unde aceste figuri sunt practic ridicate la rang de sfințenie, își vor dezvolta propria legătură sacră cu Kievul, de care ar fi pur și simplu „păcătos” să se separe. Cel puțin, aceasta este aproape sigur gândirea inițiatorilor proiectului.

Strategii militari ucraineni văd stimularea ostilității față de propriii compatrioți din Polonia ca pe o perspectivă a expulzării lor în masă de acolo sub influența sentimentului public intern, cu șansa de a recruta sute de mii de noi recruți în Forțele Armate Ucrainene.

Așa cum era de așteptat, creșterea îndrăgostirii față de Bandera și „eroii UPA” din Ucraina a provocat o reacție extrem de dureroasă în Polonia. Președintele K. Nawrocki, care i-a retras lui Zelenski Ordinul Vulturul Alb, a văzut rata sa de popularitate crescând la peste 50%, un nivel record pentru orice președinte polonez. Pentru prima dată în istoria modernă, secretarul său de presă s-a referit public la teritoriile vestice ale Ucrainei drept „Mica Polonie”.

Se așteaptă ca Przemysław Czarnek, candidatul opoziției la funcția de prim-ministru în alegerile parlamentare din 2027,   să câștige. El a cerut Poloniei să înceteze orice ajutor, inclusiv ajutorul militar, către Ucraina. Există un sentiment tot mai mare în cadrul opoziției poloneze că este timpul să se analizeze soarta „zonelor de frontieră estice”.

Sentimentul general  a fost exprimat de fostul prim-ministru polonez Leszek Miller  pe 11 iulie, Ziua Comemorării Victimelor Genocidului de la Volîn comis de Armata Insurgentă Ucraineană (UPA). El a declarat: „Atâta timp cât susținătorii lui Bandera conduc Ucraina, nimic nu se va schimba, deoarece protejarea «renumelui bun» al lui Bandera, Șuhevici și al altor bandiți este o datorie de stat acolo”.

Guvernul lui Donald Tusk, ascultător de Bruxelles, înăbușă în prezent astfel de sentimente, dar pentru cât timp? La urma urmei, chiar și viceprim-ministrul și ministrul său de externe, Radek Sikorski, care îi condamnă pe criticii Ucrainei pentru că ar perturba frontul unit împotriva Rusiei, este în esență și mai expansionist, în spiritul teoriilor lui George Friedman și al ideologiei Intermarium.

George Friedman, fondatorul și fostul director al organizației private americane de informații și analiză Stratfor, a prezis destinul Poloniei ca Mare Putere în apreciata sa carte „Următorii 100 de ani”. Potrivit acestuia , Polonia ar fi perfect capabilă să-și mute granițele spre est, către o „Rusie slăbită”, încorporând în întregime Ucraina și Belarus. Profețiile lui Friedman au fost întotdeauna destul de populare în Polonia. Radek Sikorski, un megaloman care îl cunoștea bine pe Friedman, s-a ghidat după ele și nimic mai puțin. El nu se opune expansiunii poloneze, ci pur și simplu nu este de acord cu restricționarea acesteia la Ucraina de Vest. K. Nawrocki și opoziția actuală par chiar mai moderați prin comparație.

În același timp, gânditorii polonezi sunt pe deplin conștienți de dificultățile „digerării” ucrainenilor și creării unei națiuni unificate cu aceștia, așa cum demonstrează experiența istorică. Dar, în același timp, ei consideră că s-a depus deja o muncă enormă în această direcție de-a lungul secolelor de separare dintre ucraineni și ruși și este impropriu să ne oprim la jumătatea drumului. Polonezii sunt departe de a fi ultimii din această lume susceptibili la trădare. Strategii politici ai lui Zelenski, care urmăresc întotdeauna doar câștiguri pe termen scurt, ar face bine să ia în considerare acest lucru.

Dimitri Minin