31 iulie 1921 – nașterea fostului deținut politic Olimpiu Borzea, șeful rețelei de sprijin a luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului

Avea să fie eliberat din închisoarea Aiud la 31 iulie 1964, de ziua sa de naștere, fiind grav bolnav

L-am cunoscut pe profesorul Olimpiu Borzea în anul 1992, în casa bunului său prieten, „Doctorul” (așa li se spunea avocaților la Făgăraș) Virgil Mateiaș, legendarul îndrumător al rezistenței anticomuniste din Țara Făgărașului. Mi-a vorbit cu înflăcărare despre luptătorii anticomuniști făgărășeni, pe care i-a ajutat cu tot ce a putut, începând cu anul 1952: oameni de sprijin, alimente, cărți, medicamente, informații și, când a fost nevoie, gazdă și sprijin medical (cum a fost în cazul lui Remus Sofonea și Laurean Hașu, „băieții din munți” răniți de gloanțe). Sprijinul său a intervenit la scurt timp după momentul în care Ion Gavrilă Ogoranu intrase în legendă, când, însoțit de câțiva camarazi de luptă, apăruse la Cabana Bâlea, spunând câtorva sute de turiști: „Spuneţi celor din ţară că mai există un colţ din Regatul României ce nu şi-a plecat capul înaintea comunismului. Şi va rămâne liber cât timp capetele ce le vedeţi vor sta pe umerii celor ce le poartă”.

Centrul rețelei omeniei românești era la Viștea de Jos, locul de baștină al profesorului, și reunea rude, prieteni, oameni de mare încredere. Olimpiu Borzea comunica cu luptătorii din munți prin bilete puse în cutii metalice în locuri numai de ei știute. A fost prins de securiști, în urma trădării profesorului Grovu.

La procesul intentat de bolșevici, a fost condamnat la moarte. La închisoarea Uranus, după ce a fost dus în fața plutonului de execuție, cu lanțuri la picioare, i s-a comunicat că pedeapsa cu moartea i-a fost comutată în muncă silnică pe viață. A fost dus într-o celulă îngustă cât o cabină de telefon, legat cu lanțuri la mâini și la picioare. Nu putea nici să îngenuncheze.

A fost transferat la Jilava. Șapte luni de chin. În cele din urmă a fost transferat la Penitenciarul Aiud, purtând în continuare lanțuri, la mâini și la picioare. Acolo a fost luat „în grijă” de colonelul Crăciun, comandantul penitenciarului, care-l răpise și anchetase la Securitatea Brașov. Despre modul în care l-a tratat aflăm din mărturia dumnealui apărută în lucrarea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” (vol III, Ion Gavrilă Ogoranu și Lucia Baki): „Era luna noiembrie. Afară era deja foarte frig. M-a aruncat într-o celula de 3X1,5 metri. Pe jos era apă amestecată cu motorină. Încăperea avea un geam mare fără sticlă, o sobă ca decor și o tinetă fără capac. Am primit o pătură abia la miezul nopții. Simțeam cum îmi intra frigul în oase. Din cauza apei stăteam numai în picioare. A doua zi dimineata pătura mi-a fost luată. În acest regim m-au ținut săptămâni în șir“.

A fost eliberat printre ultimii deținuți politic în 31 iulie 1964, fiind grav bolnav. Avea să fie permanent urmărit de Securitate. Familia sa a avut enorm de suferit pentru lupta sa împotriva comunismului. Mult timp, membrii familiei sale nu știau dacă mai trăiește. Sfântul Cuvios Arsenie Boca le-a transmis că Olimpiu Borzea este viu, atunci când securiștii răspândeau zvonul că profesorul nu mai trăiește.

O întâmplare edificatoare pentru cel care a fost intelectualul Olimpiu Borzea s-a întâmplat după arestarea sa: „Un episod la Securitatea Braşov, de care îşi aminteşte Olimpiu. Odată, Deitler (căpitanul Ernest Deitler) i-a dat să citească şi iscălească declaraţiile scrise de el, Deitler. Olimpiu s-a apucat să corecteze cele scrise: „Ce faci?” „Corectez greşelile de ortografie.” „Crezi că o să scapi de condamnarea la moarte?”. „Nu, dar cineva, peste ani, şi-ar putea închipui că le-am scris cu mâna mea, eu, profesor de limba română”. (Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Vol. II)

Mi-aduc aminte cum, la finalul primei întâlniri pe care am avut-o cu dumnealui, profesorul Olimpiu Borzea mi-a mărturisit că, la Aiud, colonelul Crăciun i-a spus că trebuie să se reduce. Din “bandit”, să devină om. I-a răspuns, așa cum făcuse și la Jilava în fața unui locotenent de Securitate: „Eu am fost OM”.

Pentru a înțelege ce rol a avut acest OM în rezistența armată anticomunistă, am să închei cu cuvântul legendarului Ion Gavrilă Ogoranu, pe care unii vor să-l scoată din istoria românilor: „Fără jertfele lui Olimpiu, rezistenţa din Munţii Făgăraşului nu ar fi fost posibilă, şi nici intrarea în istoria României”.

Florin Palas