Distribuie articolul

În Cluj-Napoca nu se face economie la energie. Lumina vine cu Untold. Luminile stradale se vor aprinde mai târziu și vor fi diminuate pe timpul nopții.

Sibiul face economie la iluminatul public

Primăria Sibiu anunță noi măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul situației din domeniul energetic și al apelurilor lansate de autoritățile centrale pentru economisirea energiei.

 

Începând din această seară, miercuri, 5 august, iluminatul public din oraș se va aprinde cu 30 de minute după apusul soarelui și se va stinge cu 30 de minute înainte de răsărit.

În plus, pe cele aproximativ 9.000 de corpuri de iluminat dotate cu sisteme de telegestiune, amplasate pe 498 de străzi, intensitatea luminii va fi redusă în anumite intervale orare.

Astfel, la aprindere iluminatul va funcționa la 50% din intensitate, între orele 23:00 și 05:00 va fi redus la 40%, iar până la stingere va reveni la 50%.

În cazul corpurilor de iluminat care nu au fost încă modernizate, se va aplica doar modificarea programului de aprindere și stingere.

Primarul Astrid Fodor a precizat că municipalitatea a modernizat în ultimii ani aproape 70% din sistemul de iluminat public, prin înlocuirea corpurilor vechi cu lămpi LED și implementarea unui sistem de telegestiune, investiții care au redus deja consumul de energie. Noile măsuri sunt estimate să aducă o economie suplimentară de aproximativ 14%.

NapocaNews

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: