Răzvan Gheorghe: Regele Pădurii. Aici a fost ucis partizanul Ion Uță în luptă cu trupele de Securitate

Pe Valea Brezoviței (care curge la aproximativ 100-150 de metri mai jos, șerpuind la poalele povârnișinului). Suntem la vechiul sălaș din apropierea satului Borlovenii Noi unde au fost uciși colonelul Ion Uță și alți partizani din gruparea sa în luptă cu trupele de Securitate. S-a întâmplat în urma unei trădări, în fatidica dimineață de 8 februarie 1949. De la stânga la dreapta – domnul profesor Ioan Basarabă (nepotul lui Dionisie Caraba și rudă a lui Meilă Careba, împușcat mortal în cursul confruntării), Mircea Vlădescu (nepotul partizanului Mircea Vlădescu, rănit și arestat în urma acestei încleștări) și subsemnatul, cu voia dumneavoastră.

În fața acestei uși (aceeași de atunci) a avut loc o baie de sânge. Primii care au ieșit din sălaș au fost Pantelimon Erimescu și Meilă Careba (gazda partizanilor), ambii fiind uciși cu rafale de pistoale-mitralieră. Împresurați înainte de a se crăpa de ziuă, aflați într-o zdrobitoare inferioritate numerică, în condiții vitrege de iarnă, Uță și luptătorii săi vor încerca să spargă încercuirea în repetate rânduri, aruncând peste 10 grenade (consemnate în dosare) și deschizând un foc intens împotriva trupelor de Securitate. Tot în preajma acestei uși e rănit Mircea Vlădescu în claviculă, căzând viu în mâinile lor. La cea din urmă încercare de spargere a cordonului fixat de Securitate, sperând să răzbească spre culme, Uță rămâne în urmă, acoperind cu rafale de pistol-automat retragerea camarazilor săi. E momentul în care e secerat mortal, trupul spart de gloanțe rostogolindu-se pe povârnișul abrupt. Tot atunci e ucis și Ilie Voica. Întreaga încleștare a durat aproximativ 45 de minute. S-a tras ca la război.

Singurii care scapă cu viață și neatinși de glonț, spărgând împresurarea cu grenade și rafale susținute, sunt Dumitru Mutașcu zis ”Fus” și Iancu Baderca. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără jertfa colonelului Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale, care a plătit cu viața timpul câștigat pentru camarazii săi. Fiindcă asta face un comandant autentic. E plămădit din sânge, noroi și sudoare, nu din ștampile și înscrisuri. Iar când vine momentul martiriului, nu-l deleagă pe altul să moară în locul lui, ci, asemeni lui Hristos, se înalță el pe cruce, asumându-și întregul calvar. De aceea a fost atât de iubit și respectat Ion Uță de partizanii săi și de țăranii bănățeni din satele de munte. A luptat și a murit alături de ei. El a fost Regele Pădurii. Pentru că și-a pus pe creștet Coroana Libertății.

Fus și Iancu vor mai trăi până în 54, mereu cu arma-n mână, luptând alături de partizanii supraviețuitori ai Grupării ”Uță”. Din postura de martori și protagoniști direcți, ei le vor relata celorlalți partizani și unora dintre susținători detaliile acelei dimineți sângeroase, lăsând posterității singurele descrieri (altele decât cele stoarse de Securitate) ale luptei văzute din interior. Datorită lor, aceste mărturii au ajuns până la noi, indirect, din gură-n gură, pentru că, la rându-le, Fus și Iancu aveau să sfârșească uciși, rămășițele lor pământești nefiind recuperate nici până în zilele noastre. Ei rămân niște mărturisitori / cronicari necunoscuți. E bine să le recuperăm și dimensiunea asta.

Rănit în claviculă chiar când încerca să iasă pe ușa din fotografie, partizanul luncavițean Mircea Vlădescu (și el erou al Armatei Regale, rănit pe Frontul de Est) avea să fie condamnat la 20 de ani de muncă silnică, în noiembrie 1949, alături de alți 11 partizani din Gruparea ”Uță”. Șef de lot, ulterior Vlădescu va fi asasinat de Securitate în circumstanțe încă neelucidate. Vorbim despre o crimă abominabilă, întrucât partizanul nu fusese condamnat la moarte de o instanță.

Potrivit documentelor pe care le-am cercetat, după încleștarea de la sălașul lui Meilă Careba, per-total au fost 86 de arestați dintre care 65 erau țărani. În urma incidentelor au fost capturate următoarele: cinci puști Z.B., un pistol Schmeisser, o pușcă-mitralieră sovietică, o traistă cu muniții pentru pușca-mitralieră, două cutii de tablă cu material explozibil, o grenadă Kissle, un pistol-automat Browning și o traistă țărănească ce-i aparținuse colonelului Ion Uță, în care se aflau diverse acte, o hartă militară și câteva însemnări, printre care și aceste rânduri scrise de mâna lui:

”Este momentul suprem să le spunem: a sosit clipa. Dar pentru aceasta sunt necesare mijloace, nu numai vorbe de încurajare și exemple de răbdare și curaj. Trebuie să trecem de la pregătirea tăcută, plină de suferințe și pericole, la acțiune, care întotdeauna a fost plină de rezultate fructuoase. Dacă e să pierim, mai degrabă pierim prin pasivitate decât prin acțiune, în plus dușmanul politic se întărește. Deci, acțiune pentru a ridica moralul și cu orice sacrificiu pentru a împiedica consolidarea inamicului”.

Cadavrele lui Ion Uță, Ilie Voica, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba au fost coborâte de la sălaș și duse la Domașnea, unde le-au rezemat de gardul postului de Miliție, fiind păzite în permanență. Acolo le-au batjocorit cum le-a trecut prin cap… le-au lovit cu picioarele, le-au scuipat, le-au pus țigări în gură… ”Cine face ca el ca el să pățească” – le agățaseră mesajul ăsta pe piept. I-au lăsat în văzul lumii timp de trei zile ca să bage spaima în țărani, însă rămâne un mister ce s-a întâmplat ulterior cu trupurile lor, rămășițele pământești nefiind recuperate nici până-n zilele noastre, așa cum se întâmplă în cazul multor partizani uciși de Securitate. Fost partizan al Grupării ”Uță”, domnul Nicolae Ciurică e convins că trupurile au fost aruncate într-o groapă comună de pe raza comunelor Domașnea-Teregova.

Există și posibilitatea ca trupul colonelului nici să nu fi ajuns într-o groapă. L-am întrebat pe istoricul și arheologul Gheorghe Petrov dacă a aflat informații referitoare la traseul postum al lui Uță, iar dânsul mi-a spus următoarele: ”Trupul lui Uță a fost expus prima oară la Domașnea, împreună cu trupurile celorlalți partizani. După trei zile l-au dus cu o mașină la București. Prima oprire a fost la Ministerul de Interne, apoi am informația că l-au incinerat la Crematoriul Cenușa. Este certă și sigură informația. Ar trebui verificată evidența de la Crematoriu, poate că au notat, cine știe, deși sunt puține șanse, întrucât așa ceva se făcea cu niște norme de conspirativitate”.

Glorie eternă partizanilor anticomuniști!

Răzvan Gheorghe