Prima piesă cu valoarea nominală de 6 lei reproduce icoana de canonizare a sfintei, realizată de pictorii Răzvan și Mihaela Bădescu și aflată în patrimoniul Patriarhiei Române.
Cea de-a doua marcă poștală, cu valoarea nominală de 21 de lei, prezintă portretul Doamnei Maria Brâncoveanu, realizat în 2018 de iconografa Marieta Rotariu, membră a Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Schiedam/Rotterdam, Țările de Jos, ocrotită de sfânta româncă.
Un detaliu aparte al emisiunii îl reprezintă plicul „prima zi”, pe care sunt ilustrate lalelele „Doamna Maria Brâncoveanu”. Soiul de culoare roșie cu margine galbenă a primit numele în 2018, fiind unica plantă de acest fel cu nume românesc.
În prezentarea emisiunii, Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și celor care au oferit sprijin documentar pentru realizarea proiectului: Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal la Sectorul Cultură, Pictură și Restaurare al Administrației Patriarhale, Pr. Emil Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, și Elena de Chiara, vicepreședinte al Asociației Femeilor Ortodoxe din Schiedam/Rotterdam.
Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu
Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu (1661-1729), cunoscută și sub numele de Marica, a fost soția Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și mamă a 11 copii.
S-a implicat în administrarea domeniilor familiei și în sprijinirea unor ctitorii și inițiative culturale și educaționale din epoca brâncovenească.
După martiriul soțului și al celor patru fii, în 1714, a trecut prin ani de exil și suferință, dar păstrându-și credința. După revenirea în țară, a contribuit la recuperarea și aducerea în taină a moaștelor Sfântului Constantin Brâncoveanu la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București.
Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a fost canonizată în anul de 2025 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române alături de alte 15 femei cu viață sfântă. Proclamarea generală a canonizării a avut loc în data de 6 februarie 2026, iar proclamarea locală va avea loc duminică, la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

