† 20 august – 54 de ani de la nașterea în Ceruri a lui Nichifor Crainic, un mare poet al închisorilor comuniste, condamnat în continuare de bolșevicii de rit vechi și nou
Fostul deținut politic Grigore Caraza, întemnițat timp de 21 de ani, despre regimul de exterminare la care a fost supus Nichifor Crainic în Zarca Aiudului și cum a fost salvat miraculos
„Nu este cuvânt să poată tălmăci cât de alinător era, într-un izolator infam, să-ţi culci capul pe o metaforă de Radu Gyr, să te acoperi cu plapuma unui vers de Nichifor Crainic, să îl iei de mână pe Ciurunga şi să suspini eliberat de însingurare, sărutând odată cu Vasile Voiculescu picioarele Îngerului durerii” (Aspazia Oțel Petrescu)
„Nichifor Crainic era o comoară, un imens depozit de cea mai pură materie cenuşie. De la dânsul mi-au rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze o bună parte din suferinţele ce m-au însoţit toată viaţa. Într-una din zile, la masa de lucru, ne-a povestit o întâmplare trăită de el, un exemplu tipic de ceea ce însemna «raiul comunist» nu numai pentru ţara noastră, ci pentru întreaga omenire.
Era în Zarcă, supus unui regim de exterminare lentă, dar sigură. Orice mişcare sau gest care ar fi putut fi interpretat altfel decât normal de către gardianul analfabet şi imbecil, pe Nichifor Crainic l-ar fi costat viaţa. Într-una din zile, la programul de seară, Nichifor Crainic şi un camarad de celulă, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, s-au făcut «vinovaţi» în faţa gardianului de serviciu – pare-mi-se Barabaş. După ora închiderii de la 19:00, cei doi au fost scoşi din celulă, duşi la WC în pielea goală şi, după ce au fost luate geamurile şi depozitate pe coridor, uşa a fost încuiată. Era o iarnă cumplită, zăpada scârţia sub picioare şi parcă şi pietrele crăpau de atâta ger. Cei doi condamnaţi – de această dată de gardianul care avea drept de viaţă şi moarte asupra lor – au fost lăsaţi acolo.
Ca să nu îngheţe, de seara şi până dimineaţa, aceşti oameni s-au îmbrăţişat, au stat când faţă în faţă, când unul cu spatele în braţele celuilalt, şi-au făcut masaj unul altuia şi s-au lovit cu palmele reciproc, atingând toate părţile corpului.
WC-ul era ultima încăpere orientată spre sud, de unde se desfăcea o aripă formând un unghi de 90 de grade, iar vis-à-vis se afla o brutărie, unde nu se cocea pâine, ci doar turtoaie -un amestec de făină necernută cu apă şi puţină sare. Acolo lucrau doi sau trei deţinuţi de drept comun, şeful lor fiind vestitul Berilă, condamnat pentru o triplă crimă. De un sadism rar întâlnit, acest Berilă a dovedit că, totuşi, undeva în străfundul sufletului îi licărea şi o scânteie de generozitate. Înţelegând ce se petrece în WC, a băgat în buzunar patru turtoaie fierbinţi şi cu grijă – pentru că neatenţia l-ar fi costat viaţa – le-a aruncat pe geam acea mană cerească.
Pentru ei, turtoaiele au fost salvarea. Nichifor Crainic a făcut dublă pneumonie, dar a scăpat fiind mai rezistent decât colegul lui, care s-a stins în doar câteva zile”.
Grigore Caraza – Aiud însângerat
Sursa: Florin Palas
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

