Yevhen Konovalets reabilitat de Zelenski: erou al independenței Ucrainei și fondator al fascismului ucrainean înainte de Bandera

Reînhumarea lui Yevhen Konovalets, la 18 august 2026, în cadrul Memorialului Militar Național de lângă Kiev, în prezența președintelui Zelenski, a fost prezentată de autoritățile ucrainene ca un act de recuperare a memoriei naționale. După 88 de ani de la asasinarea sa la Rotterdam, rămășițele fondatorului Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN) au fost aduse în Ucraina cu onoruri de stat și militare. Ceremonia religioasă de la Kiev, oficiată de Preafericitul Sviatoslav Șevciuk, a accentuat legătura dintre figura lui Konovalets, tradiția greco-catolică și proiectul identitar ucrainean de sorginte fascistă.

OUN este acuzată de polonezi pentru crimele comise împotriva polonezilor la sfârșitul Primului Război Mondial și, mai ales, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Evenimentul are însă o semnificație mai largă decât aceea a unei ceremonii funerare. În contextul războiului cu Rusia, Ucraina își consolidează o narațiune istorică bazată pe continuitatea luptei pentru independență. Konovalets este prezentat drept unul dintre precursorii rezistenței moderne, un lider care a refuzat să accepte dispariția statului ucrainean după înfrângerea revoluției naționale din 1917–1921. Această recuperare pare firească din perspectiva unui stat aflat în război, dar comportă și riscul transformării unei figuri istorice complexe într-un simbol oficial simplificat. Yevhen Konovalets a fost, de fapt, un precursor al fascismului european, înainte de Mussolini și Hitler.

Yevhen Konovalets s-a născut la 14 iunie 1891, în localitatea Zașkiv, din Galiția, teritoriu aflat atunci în componența Imperiului Austro-Ungar. A studiat dreptul la Universitatea din Lviv, într-un mediu politic în care afirmarea identității ucrainene era legată de rivalitățile dintre comunitățile din regiune și de competiția dintre proiectele imperiale și naționale. Primul Război Mondial i-a schimbat destinul. Mobilizat în armata austro-ungară, Konovalets a fost capturat de trupele ruse în 1915. Eliberarea sa, în urma tulburărilor revoluționare din 1917, l-a găsit într-un moment în care destrămarea Imperiului Rus deschidea, pentru scurt timp, posibilitatea constituirii unui stat ucrainean.Konovalets s-a alăturat atunci mișcării militare ucrainene și a preluat conducerea Pușcașilor din Sici, formațiune care avea să devină una dintre cele mai cunoscute unități ale armatei Republicii Populare Ucrainene. A fost numit colonel și a participat la luptele purtate împotriva bolșevicilor și a altor forțe implicate în războiul civil și în conflictele pentru controlul teritoriilor ucrainene. Proiectul statal ucrainean a fost înfrânt până în 1921. Cauzele au fost multiple: slăbiciunea instituțiilor, lipsa unei armate stabile, rivalitățile politice interne, presiunea militară bolșevică și intervenția altor puteri regionale. Pentru Konovalets, înfrângerea nu a însemnat abandonarea obiectivului, ci schimbarea metodelor.

În 1920, el a contribuit la fondarea Organizației Militare Ucrainene, o structură clandestină orientată spre continuarea luptei pentru independență. În 1929, mai multe grupări naționaliste au fost reunite în Organizația Naționaliștilor Ucraineni, iar Konovalets a devenit primul său lider. Din exil, el a încercat să coordoneze rețele politice și militare, să mențină legătura dintre diaspora ucraineană și activiștii din teritoriile ocupate și să transforme înfrângerea militară într-o strategie de rezistență pe termen lung. Această contribuție explică locul important pe care Konovalets îl ocupă în istoria naționalismului ucrainean. Dar ea nu justifică o prezentare lipsită de nuanțe. OUN nu a fost o organizație democratică în sens liberal și nici o simplă asociație patriotică. Ea s-a format în climatul radical al Europei interbelice, marcat de autoritarism, cultul liderului, militarizarea politicii și respingerea pluralismului. Ideologia sa privilegia națiunea în raport cu drepturile individuale și considera disciplina organizațională o condiție esențială a eliberării naționale.

Este necesară, totuși, și o delimitare cronologică. Konovalets a murit în 1938 și nu poate fi făcut responsabil, fără argumente, pentru toate crimele și deciziile luate ulterior de diferitele facțiuni ale OUN. După moartea sa, organizația s-a divizat, iar anumite grupări au adoptat poziții și mai radicale. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, unele dintre aceste facțiuni au avut relații conjuncturale cu Germania nazistă, iar membrii lor au fost implicați, în funcție de regiune și perioadă, în acte de violență extremă împotriva polonezilor, evreilor și altor comunități. Cu toate acestea, nici responsabilitatea istorică nu poate fi eliminată prin simpla argumentare că aceste fapte au avut loc după moartea sa. Konovalets a creat organizația, i-a stabilit cultura politică și a contribuit la legitimarea unei concepții militante și exclusiviste despre națiune. Prin urmare, el nu trebuie confundat cu toți succesorii săi, dar nici desprins complet de evoluția organizației pe care a fondat-o.

Yevhen Konovalets este fondatorul unei mișcări naționaliste de factură fascistă, mentor al lui Stepan Bandera și, păstrând proporțiile, un fel de Benito Mussolini ucrainean. La 23 mai 1938, Konovalets a fost asasinat la Rotterdam. Operațiunea a fost organizată de serviciile secrete sovietice, iar execuția i-a fost atribuită agentului Pavel Sudoplatov. Acesta s-a apropiat de liderul ucrainean folosind o identitate conspirativă și i-a oferit un pachet în care fusese ascuns un dispozitiv exploziv. Explozia l-a ucis pe Konovalets, iar atentatul a devenit unul dintre cele mai cunoscute exemple ale operațiunilor sovietice de eliminare a adversarilor politici în afara granițelor URSS. Asasinatul a avut o dublă semnificație. Pe de o parte, a eliminat un lider capabil să mențină legăturile dintre grupările ucrainene din exil și cele din teritoriile controlate de Uniunea Sovietică. Pe de altă parte, a avut un evident rol de intimidare. Moscova transmitea că adversarii săi nu erau în siguranță nici în capitalele occidentale. Konovalets a fost înmormântat în cimitirul Crooswijk din Rotterdam, unde mormântul său a devenit, timp de decenii, un loc de pelerinaj pentru diaspora ucraineană.

Reînhumarea din 2026 schimbă statutul simbolic al acestui mormânt. Konovalets nu mai este doar un lider memorializat de exil, ci o figură integrată oficial în spațiul sacru și militar al statului ucrainean. Aducerea sa la Kiev creează o legătură directă între Republica Populară Ucraineană, rezistența naționalistă interbelică și armata ucraineană contemporană. Mesajul politic este transparent: lupta pentru suveranitate nu a început în 2022 și nu poate fi redusă la actualul conflict. Totuși, tocmai caracterul oficial al ceremoniei impune o abordare critică. Konovalets poate fi comemorat ca adversar al bolșevismului, organizator al luptei pentru independență și victimă a terorii sovietice. În același timp, el trebuie prezentat ca fondator al unei mișcări radicale, ostile democrației liberale și asociate cu o moștenire care a produs, ulterior, episoade de violență și excludere etnică. Cele două perspective nu se exclud. Dimpotrivă, numai împreună oferă o imagine responsabilă asupra personajului fondator a unei organizații care a ucis polonezi și evrei. Pentru Kiev, puterea UE legitimează comemorarea întemeietorului unei organizații extremiste, un fel de fascism apărut înainte de Mussolini și Hitler, doar dacă este anti-rus. Pentru poeții români interbelici, cum sunt Radu Gyr sau Nichifor Crainci, Bruxelles-ul a introdus cenzura. Pentru fasciștii ucraineni care au ucis se introduce elogierea. Dublul limbaj al Bruxelles-ului este evident. Ucrainenii pot fi naționaliști, chiar dacă organizațiile lor au ucis sute de mii de polonezi, evrei și ruși.

Reînhumarea lui Yevhen Konovalets rescrie istoria Ucrainei și evidențiază locul pe care statul ucrainean actual dorește să i-l acorde în memoria publică: celebrarea fascismului extremist. Konovalets a fost transformat într-un erou fără umbre, iar ceremonia funerară, în prezența lui Zelenski, rămâne un instrument de mitologizare politică. Fondatorul fascismului extremist ucrainean este comemorat ca un erou, cu ascunderea contradicțiilor sale. Reînhumarea putea deveni un act autentic de asumare a trecutului. Lucru care nu s-a întâmplat. O societate democratică nu își onorează istoria prin uitarea părților incomode și criminale, ci prin capacitatea de a le discuta deschis. În cazul lui Konovalets, adevărata recuperare nu constă în canonizarea sa, ci în acceptarea faptului că un lider al luptei pentru independență poate fi, în același timp, produsul unui naționalism radical și al unei epoci în care libertatea politică era adesea subordonată absolutizării națiunii ucrainene în dauna altor națiuni.

Pentru Kiev, puterea UE legitimează comemorarea întemeietorului unei organizații extremiste doar dacă acesta este anti-rus. Pentru poeții români interbelici, Bruxelles-ul a introdus cenzura. Dublul limbaj a devenit politică de stat la Bruxelles, iar organizațiile evreiești mondiale tac suspect atunci când este vorba despre fascismul ucrainean. Crima a devenit instrument politic pentru legitimarea istorică a extremismului de stat în Ucraina? Dacă ucizi ruși și polonezi printr-o organizație întemeiată de Yevhen Konovalets, ești apreciat de Bruxelles, iar Zelenski este felicitat de conducerea UE pentru revizionismul istoric. Asta să fie noua rescriere a istoriei ucrainene la comanda Bruxelles-ului, prin legitimarea fascismului ucrainean? Kievul își urmărește propriile interese, iar Bucureștiul a devenit o „colonie” a intereselor istorice ale Ucrainei, inclusiv din perspectiva rescrierii istoriei, prin care românii sunt eliminați din teritoriile istorice românești. Acest lucru se realizează astăzi prin apelul la organizația OUN, care și-a dorit eliminarea noastră ca popor, alături de polonezi și evrei, în anii interbelici și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă nu ne-ar fi ucis ucrainenii sovietici la Fântâna Albă, ne-ar fi împușcat membrii OUN, care îl celebrau pe Evhen Konovalets.

Ionuț Țene