C. Z. Codreanu și-a susținut teza de doctorat la Sorbona, elogiat de mediul academic francez. Teza s-a publicat în 1932, la Paris. Controverse

În imaginarul istoric european, Corneliu Zelea Codreanu este legat aproape indisolubil de ascensiunea extremei drepte românești, de fondarea Legiunii Arhanghelul Mihail și de violența politică a perioadei interbelice. Numele său evocă, înainte de toate, Garda de Fier, cultul liderului, antisemitismul economic și ruptura radicală față de instituțiile democrației parlamentare. Există însă, în biografia sa, un episod mai puțin cunoscut, dar documentat bibliografic: publicarea, în 1932, la Paris, a unei lucrări de drept civil intitulată ”La Convention de porte-fort”. Cartea, catalogată de instituții franceze precum SUDOC, BnF și IdRef, poartă numele lui Corneliu Zelea Codreanu și este asociată Facultății de Drept a Universității din Paris. Teza de doctorat a lui Corneliu Zelea Codreanu a rămas până astăzi o necunoscută, inexplicabilă. Se scrie despre doctoratul lui Nicușor Dan, dar încă nu s-a găsit diploma la care dintre Sorbone a studiat actualul președinte, dar despre doctoratul lui Corneliu Zelea Codreanu care și-a susținut teza la Sorbona nu se scrie nimic în presă sau de către istorici. Este un mister pe care nu-l explic încă. În peisajul istoriografiei europene, figura lui Corneliu Zelea Codreanu este, aproape fără excepție, conturată prin tușe negre și roșii: radicalismul politic, violența ideologică și geneza Gărzii de Fier. Într-o biografie dominată de mitologii politice și confruntări sângeroase, arhivele universitare franceze ascund însă un paradox tulburător – o „viață” academică, ignorată adesea de exegeții fenomenului legionar. În anul 1932, liderul naționalist de la București obținea titlul de doctor în drept la Paris, validat de elita intelectuală a Franței, cu o teză de o rigoare tehnică ce contrastează violent cu destinul său public.

În 1932, numele lui CZ Codreanu apare legat de o lucrare de drept civil publicată la Paris: ”La Convention de porte-fort”. Volumul, catalogat de instituții academice franceze, este identificat drept teză prezentată Facultății de Drept a Universității din Paris și tipărit la celebra editură științifică ”Jouve”. Această informație nu transformă figura lui Codreanu într-un intelectual liberal și nu diminuează responsabilitatea sa politică. Ea introduce, în schimb, o tensiune biografică semnificativă: aceea dintre formația juridică academică dobândită în spațiul universitar francez și proiectul politic radical pe care avea să-l construiască în România. Datele privind studiile franceze ale lui Codreanu trebuie privite cu o anumită precauție. Cataloagele franceze confirmă existența și publicarea tezei, însă nu oferă, prin ele însele, toate detaliile biografice ale parcursului său universitar. În literatura istorică francofonă, Codreanu este menționat ca autor al unei lucrări pregătite în legătură cu mediul academic de la Grenoble și publicate ulterior la Paris. În anii 1920, Grenoble era un important centru universitar, mai accesibil financiar decât capitala franceză și frecventat de numeroși studenți străini. Pentru un tânăr jurist român, universitatea oferea atât un cadru de formare, cât și acces la tradiția doctrinară franceză, una dintre cele mai influente în Europa continentală. CZ Codreanu s-a aflat în Franța cu Ionel Moța din 1924 într-o perioadă în care biografia sa politică era deja marcată de conflicte și de radicalizare. După procesul în care fusese judecat pentru împușcarea prefectului Constantin Manciu și achitat, el a părăsit România. Plecarea a fost interpretată atât ca o retragere temporară dintr-un climat politic tensionat, cât și ca o continuare a formării sale juridice. Șederea franceză nu a fost însă una liniară. În 1927, Codreanu s-a întors în România, unde, la 24 iunie, a fondat Legiunea Arhanghelul Mihail. Momentul este esențial pentru înțelegerea contrastului dintre parcursul universitar și traiectoria politică: în timp ce cercetarea sa juridică se înscria în tradiția academică a dreptului civil francez, activitatea sa publică se îndrepta tot mai clar către naționalism radical, misticism politic și contestarea ordinii constituționale degradate de corupție insttituționalizată.

Existența lucrării lui Codreanu ”La Convention de porte-fort” este atestată de mai multe cataloage bibliografice franceze. Înregistrarea SUDOC indică următoarele date:

”autor: Corneliu Zelea Codreanu;
titlu: La Convention de porte-fort;
instituție: Université de Paris, Faculté de droit;
anul publicării: 1932;
tipografie: Jouve;
întindere: aproximativ 119 pagini.”

Aceleași date apar, cu variații de catalogare, și în baza de date IdRef și în catalogul Bibliotecii Naționale a Franței. Google Books păstrează, de asemenea, o înregistrare bibliografică a volumului, menționând editarea la ”Jouve” în 1932. Dar istoricii români nu scriu un rând despre această teză, desi avem Academia Română, Institute de Istorie și centre de cercetare academice și, mai ales, Institutul Elie Wiesel stipendiat din banii publici, din taxele și impozitele noastre, ca să publice cărți în care arată doar crimele poporului român asupra minorităților. Cred că suntem singura țară din lume care procedează ”neștiințific” din punct de vedere istoriografic.

Aceste documente franceze legate de doctoratul lui CZ Codreanu confirmă fără îndoială că lucrarea a fost tipărită și pusă în circulație în cadrul circuitului academic francez. Ele nu permit însă, singure, reconstituirea completă a tuturor etapelor administrative ale doctoratului: data exactă a susținerii, componența juriului, calificativul primit sau rolul precis jucat de fiecare profesor. Trebuie verificate toate acestea în exemplarul tipărit al tezei, în registrele Universității din Paris și în arhivele facultății. Publicarea unei teze în seria universitară franceză constituie o dovadă solidă a existenței demersului doctoral, dar afirmațiile despre o anumită comisie de examinare sau despre girul unor profesori anume nu trebuie făcute decât pe baza paginii de gardă, a procesului-verbal de susținere ori a documentelor arhivistice corespunzătoare. Tema lucrării lui Codreanu aparține uneia dintre zonele tehnice ale dreptului obligațiilor. În dreptul civil francez, convenția de porte-fort desemnează angajamentul unei persoane de a obține ratificarea sau executarea unui act de către un terț. Structura juridică a mecanismului este aparent paradoxală. O persoană nu poate obliga, prin simpla sa voință, un terț care nu a participat la încheierea contractului. Principiul relativității efectelor contractului protejează tocmai această libertate: un contract produce, în principiu, efecte între părțile care l-au încheiat și nu poate impune obligații unei persoane străine de act. În cazul convenției de porte-fort, promițătorul nu pretinde că terțul este deja obligat. El își asumă propria obligație față de cocontractant: aceea de a garanta că terțul va ratifica actul sau va îndeplini prestația avută în vedere. Terțul rămâne liber să refuze. Consecința refuzului nu este obligarea terțului, ci răspunderea celui care a făcut promisiunea.

Această distincție constituie nucleul problemei analizate de Codreanu. Convenția nu anulează libertatea terțului, ci transferă riscul juridic asupra promitentului. Dacă ratificarea nu are loc, creditorul se poate întoarce împotriva acestuia pentru repararea prejudiciului, în condițiile dreptului aplicabil. Deși subiectul este abstract, convenția de porte-fort răspunde unor nevoi concrete ale circuitului civil și comercial. Ea poate fi utilizată în situații în care o operațiune trebuie încheiată rapid, dar participarea tuturor persoanelor interesate nu este încă posibilă. În jurul tezei lui Codreanu s-a construit, în unele relatări, o imagine spectaculoasă a unei comisii alcătuite din marii „titani” ai dreptului francez, în frunte cu Georges Ripert, Joseph Barthélemy și, indirect, Louis Josserand. Această imagine trebuie despărțită de ceea ce este efectiv documentat.Georges Ripert a fost, fără îndoială, una dintre figurile majore ale dreptului civil francez. Opera sa despre regula morală în obligațiile civile a avut o influență considerabilă asupra reflecției privind buna-credință, abuzul de drept și funcția morală a dreptului privat. Joseph Barthélemy a fost un reputat jurist și profesor de drept public, iar Louis Josserand a avut un rol decisiv în dezvoltarea teoriei abuzului de drept. Toți trei Georges Ripert, Joseph Barthélemy și Louis Josserand au contribuit la orientarea dreptului francez către o concepție mai socială și mai responsabilă asupra drepturilor și instituțiilor juridice. Ripert a criticat individualismul absolut, susținând că obligațiile și contractele trebuie fundamentate nu doar pe voința individuală, ci și pe utilitatea socială și pe principii spiritualist-creștine. Barthélemy a analizat criza democrației parlamentare și limitele puterii publice, implicându-se totodată direct în viața politică și administrativă a regimului de la Vichy. Josserand a dezvoltat teoria abuzului de drept, potrivit căreia drepturile subiective nu pot fi exercitate în mod nelimitat, ci trebuie raportate la scopul lor social și la funcția pe care o îndeplinesc.

Faptul că numele acestor profesori sunt asociate perioadei și mediului universitar francez nu este suficient pentru a afirma că toți au făcut parte din comisia de doctorat a lui Codreanu sau că au semnat diploma. În cazul lui Josserand, precauția este cu atât mai necesară cu cât acesta profesa la Lyon, nu la Paris. Totuși merită subliniat pentru contemporani, că cei mai mari juriști francezi au girat lucrarea lui CZ Codreanu, dar istoricii români ca de obicei nu scriu un rând. O teză de drept civil redactată în Franța putea utiliza concepte și lucrări devenite dominante în doctrina epocii fără ca autorul lor să fi participat personal la susținere. Așadar, ceea ce este sigur este existența și publicarea lucrării în circuitul Universității din Paris. Ceea ce rămâne de verificat documentar sunt detaliile privind profesorii care au evaluat-o și rolurile lor exacte. Academia Română nu a făcut-o și nici institutele de istorie. Cazul doctoratului lui CZ Codreanu ilustrează un fenomen mai larg: tendința de a transforma un fapt biografic verificabil într-o scenă simbolică. Publicarea unei teze juridice la Paris este un document excepțional. Teza însă nu trebuie să fie transformată nici într-o probă a „normalității” intelectuale a lui Codreanu, nici într-o justificare indirectă a carierei sale politice. Un om poate fi un jurist instruit și, în același timp, un militant radical și luptător împotriva corupției. Competența tehnică nu garantează moderația, iar formația universitară nu produce automat atașament față de democrație. Doctoratul parizian indică integrarea lui Codreanu într-un circuit intelectual occidental și familiarizarea sa cu una dintre cele mai sofisticate tradiții juridice europene.În același timp, acest fapt accentuează ruptura dintre formația sa și practica sa politică. Codreanu nu a fost un outsider lipsit de acces la cultura instituțională europeană. A cunoscut, cel puțin la nivelul pregătirii juridice, limbajul dreptului modern. A studiat mecanismele prin care libertatea individuală, responsabilitatea contractuală și protecția terților sunt transformate în reguli aplicabile. A fost deci un intelectual recunoscut pe plan european, nu numai un activist politic.

Mai mult decât un episod exotic, teza deschide o fereastră către o biografie încă necunoscută și contradictorie. Ea arată că liderul legionar nu a fost doar un angajat politic vizionar, ci și un jurist format într-un spațiu universitar occidental. O teză poate fi tehnică, coerentă și perfect integrată într-o tradiție juridică, în timp ce autorul ei poate adopta, în plan politic, idei care neagă pluralismul, egalitatea și statul de drept acaparat de corupție. În această tensiune rezidă forța simbolică a episodului parizian. La Grenoble și Paris, CZ Codreanu a lucrat cu instrumentele dreptului la nivel european, iar la București, avea să participe la contestarea ordinii pe care acele instrumente încercau să o protejeze. Între cele două ipostaze nu există o împăcare confortabilă, ci o fractură biografică pe care istoria trebuie să o păstreze și analizeze în toată complexitatea ei. Putem spune că CZ Codreanu a fost girat de Sorbona ca un jurist european, iar o editură pariziană de prestigiu i-a publicat cartea. Câți au susținut pe bune doctorate la Sorbona dintre politicienii de după 1990 care ne dau azi lecții de democrație?

Ionuț Țene