La mormântul lui Paisie Aghioritul, alături de sute de pelerini români. Rugăciune pentru unitatea Ortodoxiei

Pe o căldură de 39 de grade, m-am îndreptat, împreună cu familia și cu mare emoție, spre Souroti, localitate macedoneană, unde, pe un deal îmbrăcat în falnici pini și livezi de măslini, se află, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”, mormântul călugărului grec Sfântul Paisie Aghioritul, un monah care a atins o smerenie desăvârșită și care a fost un mare făcător de minuni. Recent, Paisie Aghioritul a devenit cunoscut în România în urma succesului serialului grecesc „Din Farasa spre cer”, regizat de Stamos Tsamis și dedicat vieții sale de nevoință și credință. Dinspre Salonic, pe autostrada spre Bulgaria, se merge pe un drum național aproximativ 12 kilometri, apoi se face brusc la dreapta spre Souroti. La baza muntelui, pe a cărui culme se află mănăstirea, există o parcare uriașă unde se lasă mașina. De acolo, se urcă abrupt pe un drum asfaltat și apoi pe niște scări de piatră, aproximativ un kilometru, până la biserică. La 39 de grade, acel kilometru pare că nu se mai sfârșește.

Spre mănăstire urcă zilnic sute de pelerini din toate țările ortodoxe, dar majoritatea sunt români, sirieni, sârbi, ruși și greci. La intrarea în mănăstire, măicuțele veghează ca în incintă să nu intre bărbați fără pantaloni lungi sau femei fără rochii lungi și batic pe cap. Când intri în incintă, te așteaptă o coadă de sute de metri, formată din pelerini veniți să se roage și să se închine la mormântul lui Paisie Aghioritul. În timp ce stai la rând, în partea dreaptă se află un izvor cu apă rece și dulce, din care pelerinii se răcoresc. Dimineața, mănăstirea poate fi vizitată între orele 10:00 și 13:00, iar după-amiaza, între orele 17:00 și 19:00. Nu lipsește de pe masă celebrul rahat grecesc, cu care pelerinii se servesc, așa cum făceau odinioară cei care îl vizitau pe sfânt. Rândul la mormântul lui Paisie Aghioritul durează aproximativ trei ore. Nu este mult. La Sfânta Parascheva am stat și 19 ore pentru a ajunge la sfintele moaște. Desigur, pe o căldură de 39 de grade, cele trei ore de așteptare se simt din plin. La rând se află pelerini de toate naționalitățile ortodoxe: români, ruși, sârbi, bulgari, greci, sirieni creștini, copți egipteni, dar și americani ortodocși. Oamenii așteaptă cu răbdare. Se citește Acatistul Sfântului Paisie, se cântă cântece religioase, iar câteva tinere de la ASCOR Timișoara au improvizat un cor de pricesne care suna dumnezeiește. Datorită bunei organizări, ne-am împrietenit cu acești pelerini din toate neamurile ortodoxe, cu toții având râvnă către Sfântul Paisie Aghioritul și către trăirea duhovnicească în dreapta credință. Măicuțele smerite ne făceau, din când în când, semn să urcăm, grupuri-grupuri, spre esplanada unde se afla mormântul extrem de simplu al monahului grec. Un duh de rugăciune plutea în aer, amintind de Sfântul Paisie Aghioritul. Pelerinajul la mormânt mi-a adus aminte de pelerinajele de acum câțiva ani la mormântul lui Arsenie Boca. Există o similaritate în râvna creștin-ortodoxă.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, pe numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut la 25 iulie 1924, în localitatea Farasa din Capadocia, într-o familie credincioasă. După schimbul de populație după primul război Mondial, dintre Grecia și Turcia, familia sa s-a stabilit în Grecia, la Konița, veche localitate vlahă. A urmat o viață dedicată rugăciunii, nevoinței și slujirii aproapelui, devenind călugăr și trăind cea mai mare parte a vieții în Sfântul Munte Athos. Paisie Aghioritul s-a remarcat prin smerenie, dragoste față de oameni și o intensă viață duhovnicească. Se spune că se ruga pentru întreaga lume, inclusiv pentru cei îndepărtați de credință sau aflați în suferință. A fost căutat de numeroși credincioși pentru sfat și îndrumare, fiind considerat un duhovnic înțelept și un mare sprijin sufletesc. Tradiția bisericească îi atribuie darul rugăciunii inimii, vindecări, străvedere și profeții, însă aceste mărturii trebuie înțelese în contextul evlaviei populare și al tradiției ortodoxe. Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la chilia „Panaguda”, unde, între anii 1979 și 1994, a primit și a îndrumat mulți pelerini în Muntele Athos. Locul a devenit ulterior un important obiectiv de pelerinaj, alături de mormântul său din Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Souroti, lângă Tesalonic. Sfântul Paisie a lăsat Bisericii numeroase învățături despre rugăciune, smerenie, răbdare, pocăință și iubirea aproapelui, transmise atât prin scrierile sale, cât și prin mărturiile ucenicilor. A trecut la Domnul la 12 iulie 1994. La 13 ianuarie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei l-a canonizat, iar Biserica Ortodoxă Română l-a înscris în calendar începând cu anul 2016, cu zi de pomenire la 12 iulie. Unele relatări îi atribuie profeții despre un posibil al Treilea Război Mondial și despre sfârșitul lumii. Mesajul central al vieții sale a fost îndemnul la credință, rugăciune, pocăință, pace sufletească și iubire față de oameni. Învățăturile Sfântului Paisie Aghioritul pun accent pe dobândirea păcii sufletești și pe apropierea omului de Hristos. Pentru el, stresul și tulburarea pot fi diminuate prin simplificarea vieții, renunțarea la grijile inutile și păstrarea inimii în rugăciune, chiar și atunci când mintea este ocupată cu responsabilitățile zilnice. Munca trebuie făcută cu răbdare, liniște și conștiință, deoarece felul în care omul lucrează reflectă starea sa interioară. Graba, nervozitatea și neliniștea aduc tulburare, în timp ce lucrul împlinit cu pace și rugăciune capătă valoare duhovnicească. Este esența gândirii teologice a lui Paisie Aghioritul. Rugăciunea este prezentată drept „oxigenul sufletului” și un sprijin esențial în lupta cu deznădejdea, ispitele și dificultățile vieții. De asemenea, bolile și suferințele pot deveni, atunci când sunt primite cu răbdare și credință, prilejuri de curățire sufletească și de întărire duhovnicească. Un alt element central al învățăturii lui Paisie Aghioritul a fost smerenia. El considera că mândria împiedică progresul spiritual, iar iubirea exagerată de sine duce la conflicte, nemulțumire și refuzul sfaturilor bune. Pentru sfânt, omul este chemat să cultive rugăciunea, răbdarea, smerenia și pacea inimii, transformând fiecare activitate și încercare într-un pas spre apropierea de Dumnezeu.

Când am ajuns pe esplanada mănăstirii, după o așteptare caniculară la mormântul simplu, cu pământ, cruce de lemn și buchete de busuioc verde, toată oboseala s-a evaporat. O emoție profundă s-a lăsat peste pelerini, care, cu lacrimi în ochi, rosteau rugăciunea isihastă preferată a lui Paisie: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!” Românii, rușii, grecii, sârbii, bulgarii, copții, sirienii și ortodocșii americani prezenți deveniserăm un singur popor, cel al dreptei credințe, un neam al lui Hristos. O lumina dumnezeiască ne învăluia cu blândețea ei. Pe mormântul Sfântului Paisie Aghioritul este încrustat un poem scris de el însuși.Textul de pe mormânt e scris cu negru pe piatră albă: „Aici s-a terminat viața mea,/Aici și răsuflarea mea./Aici trupul mi se va îngropa,/Iar sufletul mi se va bucura./Sfântul meu aici locuiește,/Iar aceasta mă cinstește./Și cred că el se va milostivi/Și pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,Ca sufletul meu cel ticălos/Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos.” La mormânt nu poți sta mult. Te închini și săruți icoana sfântului, aflată alături. Apoi te apleci, închinându-te în genunchi, săruți pământul și crucea de lemn, rostind rugăciuni și cerând sănătate și o viață fără păcate. Te ridici și nu mai simți căldura de afară, ci simți cum te cuprinde, dincolo de mormânt, duhul lui Paisie Aghioritul, pentru a-ți arăta calea dreaptă a sfintei și dreptei credințe. Te întorci închinându-te din nou, rupând o frunză de busuioc pe care o duci la buze, și simți toată puterea unității creștine: aceea că faci parte dintr-un neam de ortodocși uniți în credința întru Hristos, pentru mântuirea neamului omenesc. Mergeți la Souroti și veți înțelege cu adevărat credința noastră apostolică și unitatea ortodoxiei. O dorință de pace se va așterne în sufletele voastre. Amin!

Ionuț Țene