Distribuie articolul

Echipa de majorete Eclipse a participat în acest weekend la Campionatul European de Majorete al asociației European Majorettes Association, organizat la Gherla, județul Cluj si s-a intors acasa cu nu mai putin de 34 de pozitii de podium. La ediția din acest an au participat echipe din 10 țări: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Cehia, Franța, Italia, Muntenegru, Serbia și Elveția, iar competitia a reunit mai mult de 1000 de sportive.

În cadrul acestui eveniment, echipele de majorete au participat vineri la festivitatea de deschidere, defilând in centrul orașului Gherla. Totodată, căpitanii echipelor alături de instructori au participat la întâlnirea cu oficialitățile Municipiului Gherla dar și al EMA. Prima parte a competiției a început sâmbătă cu proba de marș tradițional, organizată in centrul orașului, unde majoretele au concurat sub privirile sutelor de spectatori, fascinați de spectacolul oferit.

Fiecare medalie reprezintă ore de antrenament, emoții, sacrificii și multă pasiune. Sub îndrumarea antrenoarei Nona Virgilia, o profesionistă dedicata, echipa a evoluat constant, atingând performanțe remarcabile in acest an. Eclipse se numără printre echipele din România cu cele mai multe medalii obținute în cadrul Campionatului European de Majorete de la Gherla, 34 la numar, din care 18 aur, 10 argint, 6 bronz.

Instructorii echipei au un rol esențial în dezvoltarea tehnică și artistică a majoretelor: Sonia Borz, Balazs Karina, Vajas Patrisia, Lenart Alesia, Rus Alexandra, Nyerges Larisa, Virgilia Nona. Prin implicare și profesionalism, aceștia sprijină fiecare sportivă în depășirea propriilor limite și în exprimarea artistică în cadrul momentelor coregrafice. Cea mai mică sportivă a familiei Eclipse are doar 4 ani, demonstrând că pasiunea pentru majorete poate începe de la vârste foarte fragede.

Un moment important al participării din acest an îl reprezintă și prezența, pentru prima dată, a sportivelor din Huedin și Apahida, precum și a echipei Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, la o competiție de asemenea nivel inalt. Pentru aceste sportive, participarea a fost o premieră și o experiență importantă, motiv pentru care le felicităm pentru curaj, implicare și rezultatele obținute.

Echipa multumeste pentru sprijin Primăriei Apahida și Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, precum și parintilor care susțin activitatea sportivelor și dezvoltarea acestui sport.
Campionatul European de la Gherla este cea de-a doua competiție internațională la care echipa de majorete Eclipse participă în acest an. Iar aventura internațională nu se oprește aici. Următoarea provocare pentru sportive va fi in Italia, unde vor reprezenta clubul, orasul si tara noastra la un campionat si festival european, in Venetia.  Va fi o premieră pentru club și, totodată, o provocare mult mai dificilă.

Felicitări tuturor sportivelor pentru rezultatele obținute si le uram succes pentru urmatoarele competitii. Echipa Eclipse apartine Clubului Sportiv Voința, care sărbătorește in acest an 75 de ani de la înființare.

Rezultatele obținute la Campionatul European din Gherla 2026:
Locul 1 – echipa precadete show Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa precadete traditional Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa cadete show Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa cadete traditional Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa cadete baton Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa junioare show Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa junioare traditional Eclipse Cluj
Locul 1 – echipa senioare show Eclipse Cluj
Locul 1 – duo baton precadete Eclipse Cocis Rania, Cosarca Ania
Locul 1 – solo cadete traditional – Rania Tescar
Locul 1 – solo cadete baton – Sandra Pop
Locul 1 – solo junioare baton – Radanta Raluca
Locul 1 – solo junioare show – Karina Balazs
Locul 1 – solo senioare show – Sonia Borz
Locul 1 – duo senioare show – Karina Balazs, Sonia Borz
Locul 1 – duo cadete baton – Rania Tescar, Sandra Pop
Locul 1 – solo kids show – Erika Sandor
Locul 1 – trio cadete show – Iris Melian, Sandra Pop, Rania Tescar

Locul 2 – echipa precadete show Eclipse Apahida

Locul 2 – echipa senioare traditional Eclipse Cluj
Locul 2 – solo junioare traditional – Larisa Nyerges
Locul 2 – duo junioare traditional – Boariu Erika, Sandra Pop
Locul 2 – solo cadete show – Iris Melian
Locul 2 – duo kids baton – Pericope Izabela, Erika Sandor
Locul 2 – solo senioare baton – Sonia Borz
Locul 2 – solo junioare baton – Karina Balazs
Locul 2 – solo junioare traditional – Raluca Radanta
Locul 2 – duo junioare baton – Chis Natalia, Karina Balazs

Locul 3 – echipa junioare baton Eclipse Cluj
Locul 3 – echipa precadete show Eclipse Huedin

Locul 3 – echipa junioare show Eclipse Huedin
Locul 3 – solo junioare traditional – Boariu Erika
Locul 3 – duo cadete traditional – Rania Tescar, Sandra Pop
Locul 3 – solo cadete show – Sofia Marc

Locul 4 – echipa cadete show Eclipse Apahida
Locul 4 – solo cadete traditional – Anamaria Holzapfel
Locul 4 – duo cadete traditional – Anamaria Holzapfel, Sofia Marc

Locul 5 – echipa cadete traditional Eclipse Apahida

Foto credit: Maria Ciobotea @curiosify

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: