În mod regretabil, proiectul de lege referitor la Ziua Drapelului Național a fost realizat fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română. Dacă această consultare, incontestabil necesară, ar fi fost realizată, atunci proiectul actual nu ar fi conținut un text de rugăciune de binecuvântare a drapelului creat fără a se ține cont de recomandările și formele deja uzitate liturgic de Biserica Ortodoxă Română și, de asemenea, nu ar fi inclus propunerea total neîntemeiată ca această rugăciune și actul de binecuvântare a drapelului să poată fi împlinite (în eventuala absență a preotului!) și de profesorul de religie sau alt laic aflat la fața locului. Faptul din urmă denotă o necunoaștere a rolului și importanței slujirii clericale și a vieții liturgice a Bisericii.
Sperăm că, pe viitor, eventualele proiecte de lege care implică acte de cult sau participarea directă a clerului să fie realizate în consultare și cu Patriarhia Română pentru a nu se mai ajunge la situația nedorită în care propunerile inițiale să fie neîntemeiate liturgic și canonic, iar modificările absolut necesare să poată fi aduse doar în faza finală a dezbaterilor.
Experiența pastorală și liturgică a Bisericii trebuie valorificată, nu modificată arbitrar fără o consultare amănunțită și argumentată. Altfel, rezultatul final nu va fi deloc unul temeinic ancorat în viața și învățătura creștină.
Așadar, vor fi înaintate propuneri clare de modificare a proiectului de lege, respectiv a rugăciunii de binecuvântare a drapelului, precum și eliminarea prevederii ca această rugăciune și actul de binecuvântare să poată fi realizate și de laicii prezenți, în condițiile în care ambele pot fi împlinite doar de clerici.
Pr. Adrian Agachi
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

