
Am fost contactat de un floreșten care a rămas fără casă în urma incendiului. Am fost pus în temă cu cele întâmplate direct de la sursă. Trebuie spuse lucrurilor pe nume, dacă nu învățăm din acest caz, tragedii de acest tip se pot repeta.

Așa zisa integrare a romilor de la Pata Rât în Florești sau alte localități este un eșec și un fenomen periculos. Iată faptele:

Romii respectivi fac gălăgie, pun muzică la maxim, manele, aruncau pamperși folosiți pe geam, aduc în vizită alți romii în apartament și crează deranj și stres pentru ceilalți locatari. Acești locatari au făcut eforturi pentru a-i integra pe romi. Le-au dus jucării la cei șase copii cu vârste între 1 și 12 ani.

„Nici un mulțumesc nu a spus mama copiilor, parcă li se cuvenea să le dăm ceva. Este o minciună că au fost instruiți să facă ceva în caz de incendiu, aveam stingătoare pe fiecare etaj, dar nu au fost folosite. Nu a strigat că e incendiu, să vină cineva să stingă focul cât era la început”.

Mai mult, floreșteanul mi-a spus că li s-a recomandat să tacă, să nu vorbească, să nu spună ce s-a întâmplat.

„Trei zile nu a comunicat nimeni cu noi, nu a fost un plan, a fost foarte deranjant, ne așteptam la un dialog uman, dar au fost 3 zile de tăcere. Doamna era calmă în declarații, ea nu avea simțul proprietății, nici că îi păsa că prin neglijență ei 15 familii au avut apartamentele distruse. Nu era apartamentul ei, îl primise, nu avea nicio străbatere, nicio părere de rău. Suntem revoltați cu toții”.

Pompierii din Florești nu au avut scară să stingă incendiul, asta e scandalos, faptul că primăria Florești nu a dotat pompierii cu scară. Au așteptat pompierii din Cluj, totodată nu a fost presiune la hidrant. 30 de minute nu au stins focul și din cealaltă parte și focul s-a extins la mai multe apartamente.

Nu putem să nu observăm cum presă plătită de primarii din Florești și Cluj încearcă să mușamalizeze toate lucrurile scrise mai sus și încearcă să pună batista pe țambal.

Familia de la Pata Rât avea tăiat gazul pentru că nu îl plătise, avea datorii la Asociație, foloseau numai curentul, încă din iarnă, foarte probabil aveau ceva improvizații la curent de unde a izbucnit incendiul.

„Am fost amenințați de ceva rudă a romilor de la Pata Rât, a spus că ne dă foc la toți dacă mai comentam și facem scandal”.

Asta e realitatea din teren, realitate pe care nici primarul din Florești și nici cel din Cluj nu au mers să o vadă pe teren. Nu au mers nici să vorbească cu oamenii afectați, nu l-au dat un telefon și nici măcar nu au vorbit nimeni cu ei 3 zile.

Ne mai mirăm că lumea se radicalizează? Că votează extremiști? Când li se bagă pe gât romii de la Pata Rât și aceștia fac astfel de pagube.

Soluția: Ce aș face eu? Aș cumpăra containere de locuit pentru romii de la Pata Rât, nu apartamente cu sute de mii de euro, și aș amplasa aceste containere racordate la curent și apă în zone limitrofe orașului. Dacă nu se face acest lucru, alte dezastre vor urma.
Foto: Pagina de Facebook – Daniel Meze
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro,
vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: