Distribuie articolul

Tribunalul București a respins azi solicitarea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Aceeași decizie a fost luată și în cazul unui complice al lui Georgescu, omul de afaceri Ionel Rusen.

Decizia nu este definitivă, iar procurorii pot face contestație.

Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost păgubit cu suma de un milion de euro.

Răzvan Leu l-ar fi cunoscut pe Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu,fost polițist, actual preot,  iar fostul candidat i-ar fi propus implicarea într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase.

Afacerea avea nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro, iar Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția.

Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de 1 milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale. Procurorii spun că pentru această ultimă sumă a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.

Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alți 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro.

Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: