Ortodoxia cucerește nordul Europei. Lucrările de pictură din altarul bisericii românești din Borås, Suedia, au avansat în ultima perioadă și se apropie de finalizare. Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Români de pretutindeni, titrează Basilica.ro.
Potrivit parohiei, lucrarea urmărește atât înfrumusețarea spațiului liturgic, cât și consolidarea rolului bisericii de liant spiritual și cultural al românilor din vestul Suediei.
Proiectul „Pictura altarului bisericii Olsfors – Borås” se desfășoară în perioada 1 februarie – 30 noiembrie 2026 și este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu suma de 400.000 lei.
Lăcașul de cult a trecut printr-un amplu proces de restaurare, care a cuprins schimbarea completă a acoperișului, repararea și zugrăvirea fațadei, repararea și vopsirea ușilor de acces, a balustradelor, a scărilor de acces, a soclului precum și restaurarea ferestrelor care datează din anul 1916.
Biserica din Borås a fost achiziționată la sfârșitul anului 2024 și a fost sfințită în 2025. Este ocrotită de Icoana Maicii Domnului „Floarea neveștejită”, Soborul Sfinților Arhangheli și Soborul Sfinților Ierarhi Transilvăneni.
Parohia este păstorită de părintele paroh Andrei Hoha.
Tinerele familii din Episcopia Europei de Nord s-au reunit în perioada 16-17 octombrie la Copenhaga, Danemarca. Manifestarea a fost marcată și de primirea în Biserica Ortodoxă a doi tineri suedezi în vârstă de 20 de ani.
Întâlnirea ajunsă la cea de a opta ediție a avut ca temă „Familia ortodoxă în diaspora: cum rămânem împreună în Hristos?”.
Programul desfășurat la Biserica Paraclis Episcopal din Copenhaga a cuprins Taina Sfântului Maslu, conferințe și întâlniri duhovnicești despre păstrarea credinței, educația copiilor și transmiterea valorilor creștine în diaspora.
„Copiii cresc minunat și firesc în Hristos”

Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit un diacon și a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Efrem și pentru doi tineri suedezi, John Wähle și Gabriel Österberg, din Kalmar, Suedia.
Episcopul Europei de Nord a evidențiat importanța comuniunii dintre familiile ortodoxe din diaspora.
„Ne bucurăm că suntem împreună cu copilașii noștri care cresc minunat și firesc în Hristos și în Biserică”, a spus Preasfinția Sa.
Mărturii despre viața de familie
Printre invitații întâlnirii s-au numărat părintele Marius Istrate, slujitor al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Râșnov, județul Brașov, și soția sa Elena-Lavinia, părinții a 12 copii, care au împărtășit participanților din experiența vieții lor de familie.
Părintele a explicat pentru Trinitas TV că prezența lor la Copenhaga a avut ca scop oferirea unei mărturii despre viața creștină în familie: „Noi, ca și familie, am fost binecuvântați să purtăm crucea aceasta”, a mărturisit preotul.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

