Distribuie articolul

America și lumea suveranistă și-au pus mari speranțe în președintele Trump și în mișcarea MAGA, inclusiv suveraniștii noștri. Din păcate, aroganța, infatuarea și ignorarea nevoilor țărilor mici, ale clasei de mijloc și ale celor săraci au dus la căderea Partidului Republican și la dezumflarea mișcării MAGA. Lumea și-a pus speranțe, dar magia Trump s-a risipit. Lăudăroșenia lui Trump și setea sa de avere mi-au amintit întotdeauna de Gigi Becali. Totul în jurul lor se învârte în jurul banilor și atât. La multimilionari este vorba despre imanență și materialism, nimic despre transcendent și despre cei care nu sunt bogați. Rezultatele scrutinului din 3 noiembrie 2026 nu reprezintă doar o simplă alternanță la putere, ci o sentință politică zdrobitoare pentru Donald Trump. Președintele american a pierdut voturile clasei de mijloc și ale muncitorilor pentru că nu a făcut absolut nimic pentru aceste categorii sociale, ci doar pentru el și pentru clica sa de apropiați, unii implicați în dosarele lui Epstein. Măcar Obama și-a legat numele de o lege privind asigurările medicale, Obamacare. Bietul Trump, în afară de a vorbi vrute și nevrute și de a publica mesaje pe rețelele sociale pentru a manipula bursa și a-și spori, se pare, averea cu încă 8 miliarde, nu a făcut nimic pentru oamenii Americii și pentru pacea lumii. Victoria istorică a Partidului Democrat, care a preluat controlul total asupra Congresului, cu majorități covârșitoare, confirmă un fapt incontestabil: americanii au respins categoric politica externă dezastruoasă a președintelui. Promisiunile sale gogonate din campanie privind o „nouă eră a păcii” s-au topit, lăsând în urmă un peisaj geopolitic incendiat, cauzat direct de iresponsabilitatea și amatorismul de la Casa Albă. Trump și clica lui de patru sute de acoliți și-au dat avânt, în ultimele zile, prin decizii de grațiere, ca să nu pățească nimic după ce pierd puterea. Au făcut politică doar pentru bani și pentru îmbogățirea personală și a clicii. Sigur, nu-mi fac iluzii în privința democraților, dar Trump nu a fost în stare să dea o lege pentru clasa de mijloc și pentru săraci sau să-și lege numele de o măsură de ajutor social. Bătrânul președinte a fost interesat doar de averea personală. Nu avea cum să-i mai câștige pe oamenii lui populari în Partidul Democrat. Egoismul se plătește.

Cea mai cruntă dovadă a eșecului lui Trump rămâne angrenarea iresponsabilă a Statelor Unite într-un conflict direct cu Iranul. Administrația a demonstrat o lipsă totală de viziune, confundând fanfaronada cu strategia militară. Deciziile impulsive, luate fără nicio consultare serioasă cu aliații, au transformat o criză gestionabilă într-un război de uzură care a drenat resursele națiunii. În afară de pierderile umane, care au devastat comunități întregi, cetățenii americani au plătit factura direct din propriul buzunar: au suportat explozia prețurilor la pompă și instabilitatea economică cronică. Alegătorii nu au uitat cum președintele a promis evitarea conflictelor, pentru ca ulterior să-i arunce într-un „război nesfârșit” — o ipocrizie care a împins electoratul independent direct în tabăra democrată. Blocarea strâmtorii Ormuz a blocat circuitul petrolier mondial, iar americanii plătesc mai mult la pompă. Americanii au votat cu furie după ce și-au făcut plinul de benzină la mașină, plătind scump.

Promisiunea lui Trump de a opri războiul din Ucraina „în 24 de ore” a rămas în istorie ca una dintre cele mai cinice și periculoase minciuni electorale. Lipsa unui plan diplomatic a fost dublată de presiuni constante și umilitoare pentru concesii teritoriale, ceea ce însemna, practic, cedarea în fața agresorului. Această abordare tranzacțională a șubrezit autoritatea SUA, transmițând Moscovei și Beijingului un mesaj de slăbiciune extremă. Abandonul strategic al Europei a lăsat flancul estic al NATO într-o incertitudine paralizantă. Votanții americani au înțeles că „diplomația” lui Trump nu a adus pace, ci a creat un vid de putere periculos, punând în pericol securitatea națională și credibilitatea Americii ca lider mondial. Gestionarea crizei din Fâșia Gaza a marcat punctul cel mai de jos al diplomației americane. Refuzul încăpățânat al lui Trump de a exercita orice formă de presiune pentru a opri dezastrul umanitar a transformat SUA într-un complice tacit al violențelor, izolând țara pe plan internațional. Trump este privit de americani ca sluga premierului israelian. Imaginea Americii a fost iremediabil pătată, transformând națiunea dintr-un „mediator credibil” într-un actor perceput drept indiferent la suferința umană. Această poziție a alienat definitiv segmente-cheie ale societății americane: tinerii, minoritățile și intelectualii progresiști. Pentru acești alegători, eșecul lui Trump în Gaza nu a fost doar o eroare politică, ci o dovadă de faliment moral, care a cerut o sancțiune drastică la urne.

Consecințele acestor catastrofe suprapuse au fost un val de revoltă care a depășit granițele statelor tradițional democrate. Strategia bazată pe cultul personalității și pe retorica toxică a lui Trump s-a întors împotriva Partidului Republican, provocând o hemoragie de voturi în inima Americii conservatoare. Pierderea unor state precum Texas, Kansas sau Iowa în fața democraților reprezintă mai mult decât o înfrângere: este o revoltă a alegătorilor rurali și suburbani împotriva unui lider care a pus interesele proprii și orgoliul mai presus de stabilitatea țării. Această înfrângere electorală reprezintă o umilință fără precedent pentru Donald Trump. Deși ocupă în continuare Casa Albă, el este acum un președinte „lame duck” (fără putere reală), prizonierul propriilor eșecuri. Refuzul său constant de a-și asuma responsabilitatea pentru acest dezastru subliniază ruptura sa totală de realitate și confirmă temerile alegătorilor că administrația sa a devenit un pericol pentru predictibilitatea și stabilitatea națiunii și a lumii.

În acest context, mă miră slugărnicia mișcărilor suveraniste din Europa și de la noi, care și-au pus încrederea și speranța în MAGA și în Trump, preocupat doar să facă avere și să declare războaie, manipulat de Netanyahu pentru a crește acțiunile companiilor militare pe care clica lui Trump le controla. Liderii suveraniști ar trebui să înțeleagă că singura speranță a României vine din interior, din unitatea națională a poporului român și din credința în destinul multisecular al acestuia, nu din sprijinul iluzoriu de afară, sub lozinca „Vin americanii!”, care nu s-a împlinit. Trump a folosit sloganul ”America First” doar în interesul clicii sale și în daunba celorlalte națiuni suverane. Trebuie să înțelegem că puterea se câștigă de popor prin liderii săi patrioți, nu este un cadou otrăvit oferit de Trump, de MAGA sau ”democrați”. Căderea republicanilor și a MAGA arată că suveraniștii și-au pus încrederea în forțe străine, nu în puterea de renaștere a poporului român. Asta nu este suveranism, ci tot o subordonare de tip neocolonial. Salvarea României vine doar prin noi înșine și prin patrioții ei, care nu așteaptă ajutoare de afară, ci le caută în interior, la poporul român și mai ales la Dumnezeu. A trecut vremea suveraniștilor manipulați de social-democrați și de forțe externe. A venit timpul patrioților. Acum!

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: