Claudiu Târziu: Războiul din Ucraina a pus Marea Neagră pe lista neagră a armatorilor

În plus, atacurile frecvente cu drone în zona economică exclusivă, în care se află și exploatarea de gaze naturale de la Neptun Deep, pun în dificultate extragerea de gaze și amenință cu creșterea de prețuri și la gaze.

Navele civile, ținte ale țărilor beligerante

Lloyd’s List, biblia transportului maritim, constată că armatorii nu se mai întreabă cît costă să intre în Marea Neagră, ci dacă mai merită să intre. Unii proprietari de nave refuză cererile de a intra în porturile românești și bulgărești. Alții ridică prețurile înainte să-și trimită navele la Constanța. Gigantul francez CMA CGM a anunțat că, de la 9 noiembrie, adaugă o suprataxă de risc de război de 35 de dolari pentru fiecare container care pleacă ori vine în porturile Mării Negre. Pare puțin, dar nu este ș înseamnă că piața a reclasificat apele de la țărmul nostru drept zonă de război.

Sînt motive suficiente pentru asta. Numai în octombrie, șapte nave comerciale au fost lovite în apropierea României și a Bulgariei. Pe 23 octombrie, una a fost atinsă chiar la marginea apelor noastre teritoriale. Două petroliere au luat foc în largul litoralului românesc, iar șapte marinari au fost dați dispăruți. Analiștii militari occidentali nu au dubii că e mîna Rusiei, care a atacat cu drone navale. Ucraina, la rîndul ei, lovește nave legate de comerțul rusesc. Fiecare tabără își are dreptatea ei (și propagandiștii ei, care ne-o explică zilnic), dar rezultatul este același: navele civile au devenit ținte, iar marea noastră, cîmp de luptă.

Va fi blocată Marea Neagră?

Nu așa cum ne-am putea închipui, căci nimeni nu întinde un lanț peste Bosfor. Dar există riscul limitării pînă la dispariție a transporturilor pe Marea Neagră, pentru o vreme. Pentru că o blocadă modernă nu are nevoie de mijloace fizice. Ajunge ca asigurătorii să urce suficient de mult primele, armatorii să ocolească zona, iar mărfurile să-și caute alt drum. S-a mai întîmplat prin alte părți.

În anii ’80, în „războiul tancurilor” din Golful Persic, atacurile asupra petrolierelor au făcut asigurările să explodeze, pînă cînd americanii au fost nevoiți să escorteze ei înșiși navele.

Mai deunăzi, după atacurile houthiților din Marea Roșie, cargourile au ocolit Africa, iar Egiptul a pierdut mai mult de jumătate din veniturile Canalului Suez. Fără ca vreun port egiptean să fie închis vreo zi.

Pentru România, miza e uriașă. Constanța e poarta noastră principală spre lume și cel mai mare port la Marea Neagră. Pe aici pleacă grînele. În larg, proiectul Neptun Deep ar trebui să facă din țara noastră, de anul viitor, cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. În august, o dronă navală a dat tîrcoale zonei.

Dacă transportul devine prea scump, plătim tot noi: fermierul care își vinde grîul mai ieftin, consumatorul care cumpără totul mai scump, portul care pierde clienți în favoarea altora.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) anunță avioane de patrulare maritimă, radare și drone pe flancul estic. Bine că le trimite. Numai că avioanele de patrulare văd atacul, nu-l opresc. Iar o mare supravegheată nu este totuna cu o mare sigură.

Ce are de făcut România

Mai întîi, să-și apere apele teritoriale și zona economică exclusivă ca pe un teritoriu național, pentru că exact asta sînt. Fără să aștepte ca alții s-o facă în locul ei.

Apoi, să ceară la Bruxelles un mecanism european de garantare a asigurărilor pentru navele care vin în porturile Uniunii. Ucraina a avut un asemenea mecanism pentru coridorul ei. Porturile unui stat membru al Uniunii Europene și al NATO merită măcar atît.

În al treilea rînd, să sprijine inițiativele pentru un armistițiu maritim, pe care le cer deja Turcia, Egiptul și India. Interesul nostru nu este ca marea să ardă în favoarea uneia sau alteia dintre tabere, ci, dimpotrivă, să fie un loc sigur pentru ca economia să nu sufere.

Securitatea transportului în Marea Neagră trebuie tratată la Bruxelles ca problemă de securitate energetică și alimentară a întregii Uniuni, nu ca o grijă provincială a României și Bulgariei. Cine crede că războiul de pe mare e treaba altora va afla curînd, din factura la pîine și la gaze, că nu e așa.

Claudiu Târziu (ACT)