Președintele Consiliului Județean Cluj se întreabă de ce este atât de mult lăudat județul Bihor, când acesta este mult sub Cluj la indicatori esențiali precum PIB/locuitor, salariul mediu sau traficul de pasageri aerian.
În opinia lui Alin Tișe, potrivit cifrelor, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante centre economice, universitare și medicale din România.
Alin Tișe, comparație între Cluj și Bihor: „Consider că un lider adevărat este cel care știe să construiască, nu doar să taie”. „Dacă lăudăm realizările din județul Bihor, de ce unii aleg să ignore ceea ce s-a construit și s-a dezvoltat în județul Cluj? Și spun asta cu tot respectul pentru bihoreni și pentru munca depusă acolo.
Privind obiectiv cifrele, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante centre economice, universitare și medicale din România. Avem universități de prestigiu, spitale, un aeroport internațional în continuă dezvoltare și investiții importante în infrastructură. Iar rezultatele economice vorbesc de la sine.
Am reușit să atragem peste un miliard de euro din fonduri europene! Clujul a avut în ultimele două decenii un ritm de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor mult peste cel al Capitalei, iar astăzi suntem pe locul al doilea la nivel național, după București, la acest capitol”, a transmis Tișe.
„Până la urmă, valoarea unui lider se măsoară în ceea ce a reușit să construiască și să lase în urma sa”
Liderul CJ Cluj mai spune că reducerea cheltuielilor poate fi necesară, dar nu poate reprezenta singura măsură a performanței unui lider, subliniind că un lider adevărat este cel care știe să construiască, nu doar să taie.
„Sunt rezultate care nu au apărut peste noapte, ci în urma unor ani de muncă, investiții și proiecte duse la bun sfârșit.
Și atunci, mă întreb firesc: dacă realizările din Bihor sunt atât de apreciate, de ce nu sunt privite cu aceeași măsură și rezultatele obținute în Cluj? Nu spun că nu trebuie recunoscute meritele altora. Dimpotrivă! Dar cred că trebuie să judecăm cu aceeași măsură și să facem diferența între dezvoltare și simple măsuri de austeritate.
Să concediezi oameni și să tai cheltuieli, inclusiv din domenii esențiale precum sănătatea și educația, nu înseamnă automat că faci reformă. Reducerea cheltuielilor poate fi necesară, dar nu poate reprezenta singura măsură a performanței unui lider.
Consider că un lider adevărat este cel care știe să construiască, nu doar să taie. Cel care știe să lucreze cu oamenii, să atragă investiții, să obțină finanțări și să transforme proiectele în rezultate concrete pentru comunitate. Până la urmă, valoarea unui lider se măsoară în ceea ce a reușit să construiască și să lase în urma sa”, a afirmat Alin Tișe.
Amintim, conflictul dintre Tișe și Bolojan este generat de faptul că Spitalul Pediatric Monobloc, aflat în fază avansată, nu a primit finanțare din partea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Alin Tișe a anunțat, în această săptămână, că își asumă candidatura la șefia PNL în urma susținerii primite din partea colegilor liberali și propune o reorganizare a partidului, în care membrii să aibă un rol mai important în alegerea conducerii și stabilirea direcției politice.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

