Apărut pe scena politică a României într-o perioadă contradictorie și confuză, P.R.M., ca partid naționalist, ar fi trebuit să acționeze, cu abilitate și tact, pentru apărarea, afirmarea și promovarea marilor idealuri ale poporului român în noul context politic intern și european.

Din păcate, cei ce și-au asumat constituirea acestui partid, primit cu încredere de electorat și cerut insistent de noua situație creată, n-au avut puterea și fermitatea necesare spre a-l feri de transformarea lui, treptată, într-o trambulină nesperată de promovare a unor interese personale, egoiste, dar și mediocre, de duzină, ale fostului președinte și ale apropiaților lui. Aceștia și-au însușit, printr-un comportament excesiv de abuziv, partidul ca pe un bun material exclusiv menit a asigura bunăstarea președintelui și a familiei sale și a susține poftele neostoite de mărire ale lui Vadim Corneliu TUDOR. Susținând că P.R.M. i-ar aparține, în virtutea faptului că el a reușit înscrierea lui la O.S.I.M., V.C. TUDOR s-a crezut îndreptățit să-l transforme într-un S.R.L. de duzină, cu acționar unic, în care doar el, în virtutea faptului că este președinte (autoimpus, prin mijloace antidemocratice și manipulări) și fondator al P.R.M., poate lua, dictatorial, discreționar și abuziv, absolut orice decizii cu privire la partid, politica acestuia, dar și a membrilor lui. Prin politica promovată V.C. TUDOR a împins partidul pe un drum total greșit, dezavuat de majoritatea covârșitoare a electoratului, dar și de restul actorilor politici. V.C. TUDOR a preferat unei politici deschise, sincere, profunde și responsabile, care să asigure partidului accesul spre înțelegeri și alianțe favorabile, inclusiv în vederea asocierii sale în eventuale formule guvernamentale, o ceartă perpetuă împotriva tuturor, cu atacuri mârșave, grobiene, neinspirate, nejustificate, imorale și stupide atât împotriva unor instituții ale Statului, cât și împotriva unor personalități marcante din toate domeniile, inclusiv din cel politic.

În ziarele editate, în numele partidului, dar nu și în interesul sau beneficiul acestuia, V.C. TUDOR a dus interminabile campanii odioase, aducând prejudicii incomensurabile partidului și membrilor acestuia, credibilității, prestigiului și intereselor lor.

Pentru V.C. TUDOR, în toți acești ani cât s-a aflat la conducerea P.R.M., n-au existat decât orgoliile lui nemăsurate, interesele lui mediocre, sau cele ale familiei și apropiaților lui. El, din păcate pentru el, n-a acționat nici măcar o singură clipă, ca un autentic lider politic, ca un șef de partid responsabil, ci, mai degrabă, ca un veritabil infractor politic turbat și recidivist …
Atacurile sale necugetate, coroborate cu refuzul sistematic de a se implica cu adevărat în viața partidului, îndeosebi în perioada campaniilor electorale, dar nu numai, sub scuza jenantă că avea nevoie de timp să-și scrie opera (care operă, oare?), V.C. TUDOR a reușit performanța singulară între liderii politici post decembriști de a izola partidul pe scena polittică, de a atrage reacții și comentarii dure, dar justificate, din partea ambasadelor acreditate la București și de a-i sacrifica șansele unei evoluții pozitive, de așteptat și deplin posibilă, inclusiv de asociere la actul de guvernare a României.

Un comportament de neacceptat a avut V.C. TUDOR și față de partidul însuși. În locul unei politici de cadre suple, care să asigure selecția și promovarea oamenilor valoroși, cu activitate și loialitate confirmată față de partid, V.C. TUDOR a prefeat întotdeauna selecții și promovări aberante, după bunul său plac sau în raport de profitul adus sie sau familiei lui, dând la o parte, adesea cu brutalitate, oameni valoroși, în favoarea a tot felul de veleitari, ariviști și profitori de duzină. Nu e, așadar, de mirare că, în atari condiții, tot mai mulți oameni valoroși, care nutreau cu adevărat profunde și autentice sentimente patriotice, s-au ținut departe de acest partid. În schimb, au fost deschise largi ușile partidului unor traseiști jalnici, care, fără excepție, au defectat din partid de îndată ce și-au văzut realizate planurile. Circulă zvonuri cum că sora lui V.C. TUDOR, Lidia SAMSON și alți apropiați ai lor, ar fi tras și însemnate foloase materiale și financiare personale de pe urma acestui jegos negoț cu posturi și demnități promovate în numele și cu sprijinul partidului, dar și cu știința și acceptul lui V.C. TUDOR.

Nu e, așadar, deloc de mirare că s-a ajuns la contraperformanța de a transforma P.R.M. dintr-un partid care a obținut aproape 25% din voturi, la alegerile electorale din anul 2000, într-unul exclus din Parlament la alegerile din 2008 și 2012 și cu o mediocră przență în structurile locale și județene din întreaga țară.

Dar nici măcar aceste usturătoare eșecuri nu au reușit să-l trezească pe V.C. TUDOR la realitate și să-l determine la o analiză atentă a cauzelor ce au adus P.R.M. la acest nedorit impas și la luarea de măsuri minime. V.C. TUDOR nu a avut capacitatea de a înțelege că felul în care a decis să conducă partidul era sortit eșecului. El nu avut nici bărbăția de a-și asuma partea sa de vină și de a acționa grabnic spre a îndrepta lucrurile.

Din acest motiv, o parte însemnată din liderii P.R.M., dar și numeroși membri și simpatizanți din teritoriu au decis să salveze ce se mai putea salva. Recurgând exclusiv la Statutul partidului și respectând legislația ce reglementează partidele politice și activitatea lor, aceștia au decis atât demiterea din funcția de președinte a lui V.C. TUDOR cât și convocarea unui congres extraordinar. Desfășurat deplin statutar și într-un climat democratic ireproșabil, congresul de la Alba Iulia a reconfirmat decizia demiterii lui V.C. TUDOR din funcția de președinte. În plus, a hotărât și demiterea lui din rândurile P.R.M., ca urmare a atacurilor și acțiunilor denigratoare ale lui V.C. TUDOR îndreptate împotriva P.R.M., a intereselor, renumelui și imaginii lui.

Nici în ultimul ceas, acest om nu este capabil să înțeleagă ca a greșit grav nu doar față de cei pe care i-a exclus, abuziv și fără temei, din partid sau din structurile de conducere, ci față de un întreg partid, față de sutele de mii de membri și simpatizanți, care se simt înșelați și umiliți de comportamentul lui, de transformarea sa din liderul în care au crezut într-un bufon de duzină, un personaj vulgar și grobian, care e nelipsit din emisiuni pe care le urmăresc doar persoane cu grave tare emoționale și de comportament.

După Congresul extraordinar de la Alba Iulia, întregul partid a răsuflat ușurat, sperând că, prin decizia Justiției din 3 septembrie a.c., se va pune definitiv capăt samavolniciilor și abuzurilor, a comportamentului discreționar, dictatorial și abuziv, transformării unui partid politic, cu mărețe obiective naționale, într-o jucărie personală a unui personaj bolnav de putere.

Noi, membrii P.R.M., considerăm că un partid ca al nostru nu și-a încheiat rolul istoric, că el este necesar și poate activa cu succes, constructiv și în contextul mutațiilor produse în ultimii ani pe plan intern și extern. Deoarece, ca partid politic profund atașat respectării legii, combaterii corupției și a jafului îndreptat împotriva economiei și avuției naționale, dar și dezvoltării armonioase a țării, realizării marilor obiective strategice de edificare a statului de drept și a democrației, afirmării țării noastre ca participant activ și responsabil în toate structurile europene și euro-atlantice, în toate organismele internaționale ce promovează pacea, colaborarea și securitatea pe continentul european și în întreaga lume. Prin membrii și simpatizanții săi, P.R.M. poate și este decis să-și aducă o contribuție substanțială la întreaga viață politică și socială a României de azi și de mâine.

Noile structuri de conducere, alese democratic și cu respectarea deplină a Statutului, la Alba Iulia, sunt ferm decise să angajeze partidul, alături de toate forțele democratice și responsabile ale acestei țări, și să se implice în eforturile făcute pentru a găsi cele mai eficiente soluții și măsuri, în raport de complexitatea, gravitatea și acuitatea provocărilor ce stau în fața vieții social-economice a societății românești, dar și de proiectele, acordurile și misiunile ce-i revin pe plan extern.

Noi vrem să facem uitate pentru totdeauna toate campaniile murdare, vulgaritățile și injuriile proferate de fostul președinte, în numele partidului, dar nu și în interesul lui, pentru satisfacerea aspirațiilor și intereselor lui personale, pentru reglarea de conturi cu adversari reali sau închipuiți.

Noul P.R.M. este sincer deschis spre colaborarea în plan politic, în interesul exclusiv al țării și al poporului român, cu toate forțele politice, legal constituite, care respectă legile și Constituția, apără suveranitatea și integritatea statal-teritorială a României.

Suntem ferm angajați să ne facem tot mai simțită prezența, recurgând exclusiv la mijloace legale și democratice, în viața politică a României prin propuneri și soluții realiste în chestiuni vitale pentru țară, nu prin acuzații aberante sau injurii grobiene și nepermise la adresa adversarilor noștri.

P.R.M. asigură întreaga opinie publică românească, corpul diplomatic acreditat în România, de faptul că din acțiunile noastre politice viitoare vor lipsi cu desăvârșire atacurile împotriva cetățenilor români de altă etnie, fără însă a abdica măcar o singură clipă de la lupta noastră, fermă și hotărâtă, împotriva dușmanilor interni și externi ai țării, a tuturor celor care o defăimează și o vor sfârtecată teritorial.

P.R.M va susține demersurile autorităților Statului Român de sprijinire a Republicii Moldova în vederea integrării ei în structurile europene și euro-atlantice și va încuraja orice programe ulterioare de intensificare a colabărării, pe toate planurile, între cele două state românești. P.R.M. va urma întotdeauna soluțiile politice stabilite de autoritățile Statului, agreate de structurile europene și euro-atlantice, privind viitorul Republicii Moldova și al cetățenilor ei, rezervându-și, însă, dreptul de a acționa ori de câte ori asupra acestora se exercită presiuni ce vizează ființa și existența lor națională, demnitatea sau libertatea lor.
P.R.M. se angajează să acționeze cu respectul cuvenit cu ceilalți factori politici interni, precum și cu toate instituțiile Statului, renunțînd definitiv la campanii denigratoare sau orice critici aberante și nejustificate. Totodată, vom susține acele proiecte și programe utile țării și oamenilor, indiferent de cine sunt autorii lor, dar vom critica, cu argumente logice, și vom respinge cu toată fermitatea absolut orice abuzuri și încălcări ale legii, indiferent de cine ar fi făptuitorii lor.

Și sub aspectul vieții interne a partidului vrem să implementăm, în cel mai scurt timp, modificări majore, care să scoată partidul de sub influența nefastă a abuzului și bunului plac al unei singure persoane sau a clicii acestuia. În acest sens, Congresul de la Alba Iulia a acceptat propunerea limitării la maxim două mandate succesive pentru deținătorii funcțiilor de președinte, prim vicepreședinte și secretar general. Credem că în felul acesta vom elimina riscul acaparării partidului de unele persoane, cu apetit dictatorial, în detrimentul majorității membrilor săi.

Dăm, totodată, asigurări ambasadelor și corpului diplomatic acreditat în țara noastră că P.R.M. va renunța și va da definitiv uitării orice acțiune îndreptată împotriva altor neamuri, că toți membrii P.R.M. susțin decizia ca partidul nostru să funcționeze pe viitor după toate regulile democrației, asemenea tuturor partidelor responsabile din țările europene membre ale U.E., apărând, cu orice preț, valorile și principiile democrației, ale colaborării și respectului reciproc, al legii și asigurării bunăstării țării noastre, a păcii și securității pe continentul nostru și în întreaga lume.

Ne exprimăm, totodată, convingerea că revenirea P.R.M. în viața politică a României viitorului va reduce substanțial șansele perpetuării corupției, a jafului și abuzurilor de orice fel și va asigura premise certe ca România să-și onoreze toate sarcinile asumate prin acordurile și tratatele încheiate pe plan european, euro-atlantic și internațional.

Biroul Permanent al PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
Ales la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia