Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor.
Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată într-un draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării, document aflat încă în lucru.
Contactat de MEDIAFAX, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat că negocierile dintre Guvern şi investitor nu au fost încheiate, ci sunt încă în derulare.
Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.
Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Gabriel Resources a transmis atunci că negociază cu Guvernul creşterea participaţiei statului la Roşia Montană Gold Corporation de la 19,31% la maximum 25% şi a redevenţei plătite de la 4% la 6%.
Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.
La finele lunii aprilie, Guvernul a decis, prin hotărâre, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine.
În actul normativ, Guvernul invoca potenţialul financiar ridicat al proiectului, care justifică un transfer al beneficiilor aferente cotei deţinute de stat direct către bugetul de stat, şi arăta că realizarea proiectului de exploatare a minereului aurifer din zona Roşia Montană poate genera venituri din exploatare şi contribuţii directe la bugetul de stat estimate la mai multe miliarde dolari, poate avea o contribuţie majoră la relansarea industriei miniere din România şi la crearea unui număr semnificativ de locuri de muncă într-o zonă puternic afectată de şomaj.
Sursa: Mediafax
15 Responses to “În ciuda protestelor ecologiste: Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016”
Nu vad de ce nu ar incepe daca se respecta legile in vigoare si normele impuse. Daca proiectul poate fi sigur si avantajos, de ce sa nu-l aprobe..
spaga si vanzarea de tara i-si face efectul.propun institutelor de cercetare in domeniul chimic sa caute metode de denocivizare si reabilitare a terenurilor si apelor subterane infestate cu cianuri si metale grele a apusenilor.sa se tina cont de formatiunea carstica a zonei
Zona este puternic afectata de somaj, dar ganditi-va cati nu sunt nici macar someri, adica nu au niciun venit. Vai de ei. Bine ca au macar acum o sansa.
aa care protesteaza nu sunt ecologisti, daca chiar ar fi ecologisti atunci ar cere pornirea proiectului minier pentru ca inseamna si reecologizarea zonei, pe langa locuri de munca si investitii
Foarte bine, trebuia sa inceapa de mai mult timp. Ma bucur.
In ciuda protestelor, Romania va avea locuri de munca. Voua va suna ok? Mie nu. Mai degraba suna bine asa: „Chiar daca oamenii protesteaza fara sa cunoasca exact proiectul, acesta va fi totusi aprobat”. Cam asa ceva.
un lac de cianuri in inima Ardealului, o comunitate distrusa, biserici rase de pe pamant, cea mai veche galerie aurifera din zona Europei de est va deveni istorie in loc sa intre in patrimoniul Unesco.
Locuri de munca pentru cativa ani apoi un peisaj selenar amintire, o carie atomica de unde corporatiile ne-au scos aurul, cu tradarea celor care trebuiau sa il apere.
Ar fi vremea sa se vada ca Ardealul nu-i pustiu.
VAI DE PULA MEA CUM AU SARIT POSTACII SA COMENTEZE !!!!! INCREDIBIL ! SA VA MANANCE CIUMA FAMILILE VOASTRE DE MIZERABILI CE SUNTETI TOTI SÖROSISTI IMPUTITI !
e bine sa poluezi solul pt sute de ani si sa provoci cancere la zeci de mii de oameni pt o mie de locuri de munca? cineva a luat o spaga grasa! parca inainte nu erau de acord cu pr. rosia montana!
Intr-adevar, de ce sa nu exploatezi tu, stat roman, prin realizarea unei companii nationale infiintata prin subscriptie publica prin vanzare de actiuni catre populatie la care sa se livreze dividente iar cele 300 de tone de aur sa intre in rezerva Bancii Nationale. Mai bine dai 96% din aur unor straini, iar tu iei 4%, ca-i mai profitabil. Ceea ce fac astia se numeste INALTA TRADARE in orice limba. Ar trebui schimbata Constitutia, e adevarat, iar inalta tradare sa fie pedepsita cu moartea. Atunci as vrea sa mai vad pe acesti hotzi pe unde ar mai scoate camasa in fata streangului.
Eu stau si ma intreb, din ce mame au iesit acesti conducatori pe care ii avem si ce principii morale au primit de la acestea, ce invatatura au asimilat in scoala, in ce mediu au trait si cum de pot sa fie atat de marsavi, oameni traind printre oameni. Cum pot sa ii priveasca pe semenii lor in ochi, sa le zambeasca ca apoi sa-i prosteasca si sa-i fure. Care sunt valorile dupa care se ghideaza in viata si daca macar o data s-au gandit ca in Univers exista un echilibru, ca nici o nedreptate nu ramane nepedepsita si nici o marsavie neplatita. In ce carte au invatat ca jaful, minciuna, delatiunea, avaritia, meschinaria sunt valorile dupa care sa se ghideze in viata, iar cinstea, adevarul, apararea intereselor nationale sunt niste vorbe in vant, demne de ras… Numai Dumnezeu mai poate salva Romania, ca vad ca de hotzii astia nu mai scapam…
Mari nenorociti… Se da autorizatie unui proiect care face un baraj mai mare decat Vidraru care tine in spate apa cu cianuri, distruge munti intregi, arunca in aer case, biserici, galerii romane si cimitire pt (zic ei!) vreo 4 miliarde de euro care ar urma sa fie incasate de Romania in 20 de ani. In timpul asta UE ne da GRATIS sume mult mai mari, pt ce vrem noi (drumuri, competivitate economica, canalizari, calificare profesionala, etc etc) insa noi luam sub 15% din ei! Din bani GRATIS!! Fara cianuri, fara sa distrugi pt 10000 de ani o zona intreaga. Iar noi ce alegem???
Grecii sunt si ei sub presiune sa-si vanda zacamintele de aur,dar la ei societatea civila face presiuni adevarate si guvernul nu le da .De ce nu se poate si la noi? Rusine pentru cei 30 de arginti primiti de la Rosia Montana ca sa se faca reclama in mass-media!
Redeventa Romaniei este de 6 % ????????????? Dumnezeule, trebuie sa fie vreo eroare de tehnoredactare. Cum sa dai tot aurul din Muntii Apuseni unor ovrei canadieni cu 6% redeventa???? Mi se pare ceva de domeniul filmelor de comedie ale lui Woody Allen. Dar ce este Romania, Somalia, Burkina Faso, Papua Noua Guinee ????? Am ajuns papuasii Europei? Am pierdut recent vreun razboi mondial si suntem ocupati?????
Se va iesi in strada si o sa iasa urat. Ponta esti un bou daca semnezi asa o mizerie istorica ! Lasati aurul in munte, SA-L SCOATA ROMANII PESTE 100 DE ANI CAND VOR AVEA TEHNOLOGII PERFECT ECOLOGICE !!!
Sunt atat de multe lucruri de spus si de facut, si atat de putini sunt cei care sa inteleaga si sa faca ce trebuie facut, pentru ca majoritatea romanilor dorm in indiferenta, egoism, prostie, indoctrinare, propaganda, manelizare, rrhomanizare. Cui ii mai pasa de tarisoara noastra peste care au navalit pradatorii in valuri de-a lungul istoriei si pentru care si-au dat viata atatea generatii de stramosi? Cui ii mai pasa de romanism, de romani, de Romania, de traditii, de cultura, de istorie adevarata, de credinta? Fratilor, ne indreptam cu pasi uriasi si viteza mare spre auto distrugere, porcii corupti interni si externi doar ne dau un ultim vant sa intram in groapa mai repede. Ironia amara este ca imnul nostru de stat ne indeamna sa ne trezim, sa ne desteptam din somnul cel de moarte, indemn ce nimeni nu-l aude. Pana cand, romanilor?
@Adrian Pop: vezi ca-i incurci. Ecologistii-s cei acuzati ca ar fi platiti de Soros. E drept ca Fundatia Soros a avut si are o campanie proprie (cu rezultate nesemnificative) de oprire a proiectului, dar cea mai mare parte a celor care se opun nu au legatura cu Fundatia Soros.
Postacii, in schimb, sunt intr-adevar platiti de Kaplan, Paulson si Steinmetz.
[…] Napocanews.ro […]