Un raport prezentat în cadrul şedinţei de colegiu prefectoral desfăşurată ieri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, arată că unul din cinci unităţi de învăţământ nu are autorizaţie sanitară de funcţionare.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, 22% din obiectivele şcolare clujene nu respectă normele de igienă.

În mediul urban, din cele 389 de obiective şcolare controlate, 382 au primit avize sanitare, însă în mediul rural, doar 157 din 304 obiective au primit autorizaţie.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, a menţionat că în mediul rural o problemă deosebită o constituie faptul că nu există reţea de alimentare cu apă potabilă şi canalizare la nivelul întregii comunităţi, nu doar la nivelul unităţii de învăţământ.

Prefectul Gheorghe Vuşcan a atras atenţia asupra numărului însemnat de şcoli unde lucrările de reabilitare nu vor fi încheiate la începutul noului an din cauza modului defectuos în care s-au realizat licitaţiile, a faptului că licitaţiile au fost îndelung contestate, şi a modului în care lucrările au fost supravegheate.