Distribuie articolul

Polonia a intrat, din păcate, în clubul select al țărilor europene care plătesc tribut de sânge pe altarul noii ordini morale. Șase oameni uciși pe Piața Principală din Cracovia, încă trei cadavre descoperite la domiciliul autorului și șaisprezece răniți. Prețul „civilizației” s-a dovedit, încă o dată, unul sângeros.
Autoritățile au decretat două zile de doliu național. Un gest solemn, aproape ritualic, care ascunde, ca de obicei, neputința instituțională și graba de a controla narațiunea.

Cine este, însă, Michał Oksiński, tânărul de 24 de ani din Ostrowiec Świętokrzyski care a deschis focul din mașină asupra mulțimii? Nu este, așa cum ar fi preferat o parte a presei și a aparatului de propagandă, un suprematist alb sau un nostalgic al extremismului de dreapta. Din informațiile care au circulat înainte ca profilurile sale de pe rețelele sociale să dispară brusc, Oksiński apare ca un activist de stânga radicală: antifascist declarat, anarho-comunist, critic virulent al creștinismului și susținător al simbolisticii LGBT. Pe conturile sale se regăseau, printre altele, steagul Ucrainei și referințe ironice la „lumina roșie a comunismului”.

Conturile au fost șterse rapid după masacru. O coincidență care ridică întrebări legitime: cine a avut interesul și capacitatea să șteargă urmele digitale ale unui om aflat deja în cătușe, în timp ce părinții și sora sa zăceau morți în apartamentul familial?

În loc să aștepte rezultatele anchetei, o parte a aparatului mediatic și politic apropiat guvernului Tusk a început imediat operațiunea de „vopsire” a autorului. Preferința oficială a fost, din primul moment, eticheta de „extremist de dreapta”. Realitatea ideologică a lui Oksiński — dacă ea se confirmă — nu se potrivește cu șablonul. Și când realitatea nu se potrivește cu narațiunea, narațiunea este ajustată.

Totul poartă semnele unei operațiuni clasice sub steag fals. Un act de violență atroce, comis de un personaj cu profil ideologic de stânga radicală, este rapid rescris și aruncat în spinul dreptei politice. Scopul? Demonizarea partidelor și mișcărilor de dreapta, crearea unui climat de panică morală și legitimarea unor măsuri suplimentare de control și cenzură. Exact același scenariu care a propulsat și consolidat stângismul criminal și odios care a pus deja mâna pe o bună parte din Vestul Europei: un stângism care, ori de câte ori realitatea îl contrazice, preferă să inventeze inamici și să sacrifică adevărul pe altarul puterii.
Nu este o coincidență că acest atac survine într-un moment de tensiune politică internă în Polonia. Guvernul Tusk, aflat sub presiunea opoziției și a unei părți a societății, are tot interesul să transforme o tragedie într-un argument de legitimare. Un „extremist de dreapta” este inamicul perfect: justifică discursul despre „amenințarea fascismului”, permite acuzații la adresa adversarilor politici și deviază atenția de la eșecurile proprii. Este un mecanism deja exersat în Franța, Germania sau Suedia, unde, de fiecare dată când autorul unui atac nu se încadrează în schema preferată, profilul ideologic este rescris cu viteză industrială.
Mai sunt și detaliile care nu se leagă. Uciderea familiei înainte de atacul public, posesia legală a armelor, antrenamentul regulat la poligon și dispariția aproape instantanee a profilurilor online. Aceste elemente nu descriu un activist marginalizat de dreapta, ci un individ instabil, cu acces la mijloace și, aparent, cu un bagaj ideologic de stânga radicală. Când aceste elemente sunt ignorate sau îngropate sub eticheta convenabilă, nu mai vorbim de jurnalism sau de justiție, ci de operațiune de imagine.

Aceasta nu este doar o tragedie izolată. Este încă o tentativă de a bloca avansul partidelor de dreapta care încearcă să preia puterea și să restaureze un minim de ordine, normalitate și suveranitate în Europa. Stânga face ceea ce a făcut întotdeauna: seamănă haos și distrugere în orice colț încă civilizat al continentului, apoi arată cu degetul către cei care încearcă să oprească prăbușirea. Sângele nevinovat devine, încă o dată, instrumentul preferat al unei ideologii care nu poate câștiga prin argumente, ci doar prin frică și confuzie.

Polonia plânge acum șase (sau nouă) morți. Rămâne de văzut dacă va plânge și pentru faptul că, încă o dată, ideologia a fost mai importantă decât onestitatea și că sângele nevinovat a fost folosit ca monedă de schimb într-un joc politic murdar. Adevărul Oksiński se confirmă, nu avem de-a face doar cu un criminal, ci cu o încercare deliberată de a transforma o tragedie într-o armă politică. Și asta, în Europa de azi, nu mai este o excepție. Este metoda.

Mitru Deac

Imagini anexate

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: