Memorialului „Alexandru Paloșanu” va avea loc duminică 25 august începând cu ora 10.00, în parcul sportiv Iuliu Hațieganu și programează jocuri de copii categoriile U12, U14 și U16, rugby feminin și un meci de old boys.

Alexandru Paloşanu a jucat în tricoul formaţiilor Petrolul, Dinamo, CCA şi Progresul. Paloșanu și-a finalizat studiile la București, fiind absolvent al Facultății de Litere.

În 1962 s-a transferat la Ştiinţa Cluj, ca jucător-antrenor, unde a activat timp de 28 de ani. A fost unul dintre cei mai reprezentativi sportive clujeni din toate timpurile.

A strâns patru selecţii în prima reprezentativă de rugby a României şi a fost declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca şi antrenor emerit.

”Alexandru Paloșanu a fost un sportiv complex. A practicat volei, baschet și box, până să devină un simbol al rugby-ului românesc. Evenimentele de acest gen sunt de neprețuit pentru iubitorii sportului în general și a echipei de rugby Universitatea Cluj, în mod special”, a declarat vicepreședintele secției de rugby a CS Universitatea Cluj, Sorin Popa.