Sinuciderea lui Costică Ştefănescu, fostul căpitan al Naţionalei,  a zguduit lumea fotbalului românesc. Cu toţii ne aducem aminte de “campiona unei mari iubiri” Universitate Craiova din anii 80 şi de fundaşul Costică Ştefănescu, care bara vitejeşte atacurile vulturilor de la Kaiserslautern sau pe portughezii de la Benfica Lisabona. Cu Ştefănescu pe teren ştiai că Universitatea Craiova nu poate primi gol. Costică Ştefănescu l-a precedat pe un alt mare fundaş de neegalat Gică Popescu. Aşa că sinuciderea marelui fotbalist a întristat toţi românii şi ne-a făcut să uităm de înmormântarea ţiganului Coabă, preferatul televiziunilor generaliste de ştiri vândute străinilor în planul de „manelizare” a societăţii româneşti. Sinuciderea lui Ştefănescu ne ridică întrebarea dacă eutanasierea ar putea fi legiferată în România, adică sinuciderea asistată. Ştefănescu trecea prin clipe cumplite, suferind de o boală incurabilă. Din muntele de om şi sportiv ajunsese la greutatea unui copil ce suferea cuplite dureri. Aşa s-a născut în el gândul sinucigaş şi anticreştin. Alexandru Boc, unul dintre apropiaţii fostului mare jucător, oferă câteva detalii incredibile. Potrivit acestuia, Costică Ştefănescu, care suferea de o formă gravă de cancer la plămâni, ajunsese în ultima perioadă la doar 35 de kilograme. Sandu Boc spune că suferinţa cruntă prin care trecea l-a împins la acest gest. “Ultima soţie n-a fost alături de el, nu l-a îmbărbătat şi asta l-a afectat şi mai tare. În schimb, prietenii au fost mereu aproape de el. A fost un bărbat adevărat, probabil că s-a uitat în oglindă şi s-a întrebat: “de ce să mai trăiesc? Pentru ce să mai trăiesc?” Este o afirmaţie dură, dar eu îl cunosc cum era. Costică Ştefănescu se uita în oglină şi avea un corp de invidiat. Înainte să moară avea 35 de kilograme. Costică Ştefănescu a murit pentru că n-a mai suportat să se vadă aşa, n-a mai suportat să treacă prin asemenea chinuri” pune Sandu Boc în presă. În general azi, multe soţii moderne orbite de materie, când bărbaţii lor dau de greu îi părăsesc preferând mai degrabă portmoneul plin şi conturile în bancă, decât să fie la căpătâiul soţilor bolnavi. Este rodul putred al societăţii de consum care distruge familia tradiţională ca un cancer.

Astfel, Costică Ştefănescu ajunsese la capătul puterilor. Regreta că în România e interzisă eutanasierea. Durerile cumplite şi lipsa oricărei speranţe l-au determinat pe fostul mare fotbalist al României, Costică Ştefănescu, să recurgă la un gest extrem. Fostul fundaş s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 5 al Spitalului Militar, acolo unde era internat. Ceea ce a făcut Costică Ştefănescu este un gest anticreştin şi nu mai are deschisă poarta mântuirii pentru sufletul său. Celor care se sinucid nu li se deschide poarta Raiului şi nici nu beneficiază de înmormântare cu slujbă religioasă. Numai Dumnezeu care dă viaţă poate să ia viaţa, omului fiindu-i interzisă sinuciderea, adică luarea vieţii care a dăruit-o Dumnezeu. Omeneşte îl putem înţelege pe Costică Ştefănescu, care de la un bărbat sportiv frumos, a ajuns o adunătură de trup de numai 35 Kg., chinuită de dureri atroce din cauza cancerului. În suferinţa lui Costică Ştefănescu dorea eutanasierea legalizată să scape de dureri şi de decăderea trupească. Totuşi un preot ortodox ar fi trebuit să-i spună la căpătâi că sinuciderea e un păcat şi prin rugăciune se poate mântui de durere, iar sufletul, după moarte, poate să meargă în lumea celor drepţi. Îmi pare rău că un idol al românilor a luat o decizie necreştină să se sinucidă. Omeneşte îl înţeleg, dar creştineşte nu. Dorea prin sinucidere să-şi curme Costică Ştefănescu suferinţa atroce. Sinuciderea lui Costică Ştefănescu deschide discuţia legalizării eutanasierii în România la persoanele grav bolnave ca în Olanda, lucru cu care BOR nu va fi de acord niciodată. Dumnezeu să-l ierte pe marele fotbalist Costică Ştefănescu.

Ionuţ Ţene