O vară-ntreagă, cotidianul.rov-a prezentat părţi din Marele Jaf Naţional, definitivat prin legi strâmbe, prin complicităţi şi trădări la nivelul cel mai înalt al Statului Român. Preşedintele ştie şi tace complice, prim-ministrul la fel, DNA, CSM, DIICOT, SRI şi SIE au devenit – cel puţin prin tăcerea suspectă – părţi ale mecanismului de jefuire a Ardealului. Încet, încet, oameni simpli, săraci, cu frica lui Dumnezeu, au ajuns la cheremul unor comisii locale şi judeţene „înfrăţite” cu un sistem judiciar diabolic şi îşi pierd proprietăţile obţinute prin jertfa moşilor şi strămoşilor lor.

Clădirile mai de soi – şi vorbim de sute de imobile – din toate oraşele transilvane s-au retrocedat unor falşi urmaşi ai unor grofi expropriaţi sau ai unor criminali de război. Sate întregi sunt deja luate cu totul sau urmează a fi „rupte” bucată cu bucată, lanţuri muntoase sunt luate în stăpânire privată, iar pădurile sunt defrişate la rasul solului cu largul concurs al unor angajaţi Romsilva. Foste CAP-uri, IAS-uri, poligoane ale armatei, izlazuri comunale şi chiar grădini şi case ale oamenilor ajung invariabil, prin CF-uri falsificate, suprapuse, prin permutări de terenuri, prin interpuşi, în mâinile unor baroni locali sau ale unor politicieni, în mare parte, de etnie maghiară, membri ai UDMR. Composesoratele ungureşti, bisericile reformate sau catolice care au fost despăgubite până la ultima centimă în coroane-aur prin Reforma din 1921 cer şi obţin proprietăţi de miliarde de euro, deşi n-au niciun drept.

Cozile de topor din administraţia românească sau avocaţii-parlamentari desăvârşesc acest jaf de proporţii. Patru milioane (!) de hectare de teren – izlazuri ale comunelor constituite din proprietăţi private – din toată ţara au fost date primarilor, într-o renaţionalizare mascată, ilegală. Praful s-a ales de ele! Statul Român plăteşte anual zeci de milioane de euro pe chiriile cerute – culmea! – de noii proprietari ai imobilelor luate ilegal tot de la stat. O afacere de zeci de miliarde de euro este în plină derulare, sub ochii noştri, de departe cel mai mare jaf postdecembrist, cu urmări deosebit de grave în zona siguranţei noastre naţionale. Se trece peste Reformă, peste tratatele internaţionale în vigoare, peste Arhive, peste orice urmă de justiţie şi de bun-simţ. Se vorbeşte tot mai des despre Diktatul de la Bruxelles care înlocuieşte Diktatul de la Viena.

Însă încet-încet, mai apare câte-o brumă de speranţă. La Nadăş (satul furat cu totul), sătenii s-au unit şi nu cred că le va mai sta ceva în cale pentru a-şi recupera satul pierdut. S-au organizat grupuri de iniţiativă formate din oameni hotărâţi să-şi ajute semenii la greu, au venit avocaţi care şi-au oferit serviciile gratis întocmai ca în perioada anilor de ocupaţie horthystă. Pe holurile tribunalului din Arad s-au adunat oameni din satele învecinate Nadăşului pentru a-şi spune păsul şi a vedea ce pot face pentru a-şi recupera pământurile furate. În Mureş s-a „spart gheaţa”: DNA s-a sesizat marţi în legătură cu cazul Urmanczy-Topliţa Română. Dă „politicul” undă verde? Om trăi şi-om vedea!

Dar iată şi cazul.

Noul grof al Topliţei Române

Mii de hectare de pământ, străzi desfiinţate şi mutate, clădiri de patrimoniu – pentru care statul român plăteşte acum chirie, graţie lui Kelemen Hunor – au fost retrocedate fostului viceprimar al oraşului Szabo Koloman. Prin comisia locală, sau după caz prin tribunal, domnul consilier local permanent al ONG-ului numit UDMR a hotărât că este urmaşul lui Urmanczy Nandor. Cine a fost Urmanczy? Iată-l în toată „splendoarea” lui:

Urmanczy Nandor a fost unul dintre autorii (cel puţin moral) ai masacrului de la Beliş, din noiembrie 1918.

Pentru cei care nu cunosc despre ce este vorba, vom face o scurtă descriere a evenimentelor tragice ce s-au petrecut în localitatea Beliş la sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu dezmembrarea dublei monarhii austro-ungare. În această localitate avea domenii şi un castel fratele lui Nandor, Urmanczy Janos… Prizonierii de război români, sârbi, italieni, ruşi care munceau pe exploatările forestiere ale lui Urmanczy Janos au intrat pe domeniul familiei Urmanczy de la Beliş de peste 28.000 de iugăre şi au cerut alimente ca să poată pleca acasă. Proprietarul plecase la Budapesta de pe 3 noiembrie, de frica sclavilor de pe moşia sa. Vestea revoluţiei ajungând şi la Beliş, muncitorii au dorit să plece acasă, dar la refuzul celor rămaşi de a le da alimente, au distrus castelul, văzut evident ca o fortăreaţă a represiunii şi exploatării seculare. Urmarea a fost aceea că familia Urmanczy a organizat acţiuni represive, şi nu oricum. La „ordinul” fratelui Nandor, la Budapesta se constituie „batalionul Urmanczy”, care urma să vină la Beliş şi să pedepsească ţăranii care se răsculaseră. A urmat o baie de sânge nemaivăzută până atunci, atrocităţi care au uimit lumea civilizată şi care au dus la întreruperea tratativelor româno-maghiare de la Arad. Cazul a fost ecranizat în 1980, filmul numindu-se „Capcana mercenarilor”.

Comisia mixtă întrunită pentru a elucida împrejurările şi răspunderile pentru aceste oribile crime a stabilit vinovăţia detaşamentului organizat de Urmanczy Nandor, precum şi amestecul autorităţilor de stat maghiare în toată această poveste. Căpitanul Dietrich recunoştea, în declaraţia sa, că autorizaţia Ministerului de Război a fost obţinută „la intervenţia deputatului Urmanczy”. Din lipsa spaţiului, nu putem reproduce aici tot procesul-verbal, dar vom extrage din el câteva aspecte. La punctul 3 al procesului-verbal, încheiat pe data de 14 noiembrie, se spune că „detaşamentul a împuşcat în mod statorial oamenii, deşi starea de asediu nu era proclamată”. Mai jos, la punctul 4, se spune că „la ordinul căpitanului Dietrich, 20 de cadavre, între ele 3 femei, au fost puse pe rug pe jăratecul depozitului incendiat, cu scopul de a fi arse, şi aceasta în ziua de 12 noiembrie 1918, în timp ce comisia mixtă de anchetă se găsea la faţa locului, ardeau fumegând. Execuţia statorială s-a întâmplat în noaptea de 8”.

După cum reiese din procesul-verbal nr. 1 „dresat azi 23 aprilie 1945, în localul Primăriei comunei Topliţa, în şedinţa comisiei de expropriere”, având la ordinea de zi un singur punct: „Stabilirea loturilor ce urmează a se expropria, din moşia proprietate a lui Urmanczy Jeronim, situată în hotarul comunei Topliţa, a fost expropriată suprafaţa de 1.390 de iugăre, din care: 30 iugăre teren arabil, 360 de iugăre fâneţe şi 1.000 de iugăre pădure”. Se precizează şi faptul că moşia lui Urmanczy Jeronim a fost expropriată „în întregime”.

Comisia comunală de expropriere, respectiv pentru reforma agrară, avea motive să procedeze la exproprierea „în întregime” a moşiei lui Urmanczy Jeronim. Acestea se află enumerate într-un alt proces-verbal „dresat astăzi 9 iunie 1946, în localul Organizaţiei Frontul Plugarilor, în faţa obştei satului Topliţa”. Iată şi câteva dintre acestea, aşa cum sunt enumerate în respectivul act:

„Urmanczy a fost acela care în toamna anului 1940, cu ocazia venirii trupelor maghiare, în fruntea acestor trupe fiind fratele său, iredentistul Bandi, mare fascist, şi fiii lor, au ţinut o consfătuire într-o noapte de duminică şi în aceeaşi noapte, pe la ora trei, au fost ridicaţi toţi fruntaşii români şi duşi la jandarmii horthyşti, unde au fost bătuţi şi maltrataţi în modul cel mai barbar. Tot cei din familia lui au declarat că în 24 de ore nu mai vor să vadă în Topliţa opincă de olah. Tot ei sunt aceia care împreună cu nepotul lor, colonelul Sovari, atunci când se adunau românii cu ordine de chemare pentru a fi trimişi în lagărele de muncă, cu săptămânile erau la dispoziţia lor pentru a scoate rădăcinile sălcilor şi arborilor, desculţi şi flămânzi.

În castelul lor se ţineau şedinţele secrete, prin care, după 23 august 1944, au fost ridicaţi preoţii sau arestaţi la casele lor. Tot acolo a fost instalat comandamentul suprem german şi, împreună cu ruda lor, Caiser Adolf, neamţ de origine, dădeau directive contra trupelor aliate. (…) Dumnealor au plecat cu avioanele germane cu o zi înainte de intrarea trupelor aliate în Topliţa”. Procesul-verbal este semnat de 116 locuitori ai Topliţei.

Iată ce declară locuitorii comunei Topliţa despre familia Urmanczy, declaraţie ce se găseşte la pagina 98 din dosarul reformei agrare din 1945, în comuna Topliţa:

„Subsemnaţii locuitori din comuna Topliţa, judeţul Mureş, privitor la purtarea familiei Urmanczy Ieronim, Urmanczy Ghizela, Silvicultura Arc(d?)eleana şi Szabo Ştefan declarăm următoarele:

Urmanczy Ieronim, soţia, împreună cu fiii Ioan şi Ieronim, în tot timpul celor patru ani, 1940-1944, au avut o purtare duşmănoasă faţă de populaţia românească (din Topliţa);

Urmanczy Ieronim Sandor a fost conducătorul politic al plasei Topliţa şi în această calitate a propagat şi susţinut, prin fapte şi prin viu grai, alianţa germano-horthystă-fascistă;

Şi-a reluat în posesie toate bunurile expropriate de Statul Român şi a deposedat instituţiile româneşti de pământul cu care au fost împroprietărite;

S-a refugiat de bună voie – neforţat de nimeni – cu armatele germane cu care a colaborat, cu gândul de a se reîntoarce cu acestea;

A luat parte activă la acţiunea de internare a românilor în lagăre. În această acţiune a fost secondat de soţia sa şi de fiii lor, Ieronim şi Ioan;

Fiul lor Ioan a fost ofiţer şi s-a retras cu armatele germane, iar fiul lor Ieronim a fost la Ministerul Agriculturii şi consilier şi a contribuit la anularea reformei agrare înfăptuită de Statul Român;

Urmanczy Ghizela avea strânse legături cu familia lui Urmanczy Ieronim, nutrea aceleaşi sentimente duşmănoase faţă de poporul român, fiind iniţiatoarea unor acţiuni germano-horthyste;

Szabo Ştefan nu a fost refugiat, dar în 1943 a fost iniţiatorul măsurii de evacuare a locuitorilor români din Ciobotani în casele cărora a cantonat apoi armata germană. Cu forţa a folosit terenurile unor români din cătunul Zencani, purtarea sa nefiind prietenoasă deloc cu populaţia românească”. (Condeiul Ardelean)

Strănepot de fiu al fratelui decedat

Iată, deci, ce origine „sănătoasă” are noul grof ungur al Topliţei Române, SZABO KOLOMAN EMERIC, cel care a reuşit, prin diferite tertipuri – care, în cele din urmă, se vor descoperi cu siguranţă -, să acapareze fostele proprietăţi ale familiei Urmanczy, în calitate de „strănepot de fiu al fratelui celui decedat” (Urmanczy Jeronim), aşa cum reiese din Certificatul de Moştenitor, eliberat de Biroul Notarului Public Nagy Gabriele, din Târgu-Mureş, existând serioase motive să se pună la îndoială autenticitatea lui.

Nu demult, noul grof Koloman a făcut o vizită la fostul castel al lui Urmanczy Jeronim, unde se află acum Centrul Cultural Topliţa. Pornit pe fapte mari şi moştenind sentimentele antiromâneşti ale „unchiului” său, groful Koloman era gata, gata să-i scoată afară pe cei ce lucrează acolo, purtându-se ca un adevărat stăpân, arogant, spunându-le că respectiva clădire este proprietate privată ungurească, iar ei nu au ce căuta acolo. Ba, mai mult, pe acelaşi ton arogant, el a afirmat că toată Topliţa Română se află pe pământ unguresc, fiindcă românii de aici au fost cu toţii colonişti veniţi de peste munţi, fiind primiţi din mila grofului Urmanczy.

Plata

După cum se poate constata din cele arătate, lui Urmanczy Jeronim, statul comunist, prin reforma agrară din 1945, i-a luat 1.390 de iugăre: teren cultivabil, fâneţe şi pădure. Szabo Koloman Emeric a reuşit să obţină, prin retrocedare, cu mult mai mult pământ decât i-a fost luat lui Urmanczy Jeronim prin reforma agrară din 1945. După cum se ştie, un iugăr reprezintă 0,5775 dintr-un ha, adică aproximativ 58 de ari. Nu putem să nu ne întrebăm în baza căror acte a obţinut dumnealui cele aproximativ 2.000 de ha? Probabil diferenţele rezultă din cele arătate mai sus, anume că Urmanczy Jeronim, în perioada ocupaţiei maghiare asupra Ardealului de Nord, 1940-1944, şi-a reluat toate bunurile de care a fost expropriat de Statul Român prin reforma agrară din 1921, cu toate că pentru toate acestea a fost despăgubit! În acest fel a putut Szabo Koloman să prezinte acte din care reiese, probabil, că toate aceste suprafeţe de teren au fost luate de statul comunist, nu prin reforma agrară din 1921.

Numai că există o lege care, se pare, ori nu se cunoaşte cu adevărat, ori se doreşte a nu fi cunoscută, de către cei interesaţi. Este vorba de Decretul-lege nr. 260 din 03.04.1945, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 78, din 04.04.1945, „privitor la legislaţia aplicabilă în Transilvania de Nord, precum şi la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupaţiunii ungare”. Această lege anulează întreaga legislaţie maghiară din Transilvania de Nord, din perioada 1940-1944. În Cap. I, Art. 1, se arată: „Legislaţia României de orice natură, cu excepţiile rămase în vigoare în Transilvania, se extinde pe tot teritoriul Transilvaniei eliberate de sub ocupaţia ungară impusă prin dictatul de la Viena, din 30 august 1940”. În Cap. 2, Art. 19, Al. 3, se precizează: „Drepturile de proprietate şi alte drepturi dobândite tabulate, înscrise în favoarea persoanelor prevăzute la aliniatul precedent, se vor radia din ofi ciu, restabilindu-se starea tabulară anterioară”.

La toate cele de mai sus se mai adaugă ceva foarte important, anume că la Arhivele Naţionale din Târgu- Mureş există trei dosare voluminoase ce cuprind acte, documente şi hărţi privitoare la Reforma Agrară din 1921, în Topliţa Română. DNA este aşteptată, măcar în al doisprezecelea ceas, să demaşte matrapazlâcurile prin care noii grofi unguri au devenit stăpâni pe bunurile care aparţin de drept Statului Român.

Marcel Bărbătei, Sursa: Cotidianul