Baschetbaliștii de la ”U” Mobitelco au câștigat ieri seară primul meci al noului sezon din Liga Națională de Baschet Masculin, scor 99-85, în fața formației Energia Rovinari, partidă programată în cadrul etapei a II-a a sezonului regulat.

Confruntarea a început sub semnul echilibrului, astfel că, după primele 10 minute de joc tabela de marcaj arăa 22-22. În cel de al doilea sfert elevii lui Dorin Pintea au obținut un avantaj consistent (30-16), dar au cedat sfertul trei cu 24-29.

Din nou echilibrat, ultimul sfert s-a încheiat în avantajul universitarilor care obțin astfel prima victorie din actuala stagiune.

Cel mai buni oameni ai partidei au fost sârbii din tabăra gazdelor, Boris Lalovic și Branko Cuic. Ambii au izbutit câte un double-double. Primul a marcat 26 de puncte și a recuperat 10 mingi, în timp ce Cuic a pus 16 pe puncte pe tabelă și a recuperat 12 mingi.

De cealaltă parte s-au remarcat Djapa cu 19 puncte, Kakaroudis și Darby cu câte 15 fiecare.

Paul Panait