Deşi anunţau că peste 100.000 de persoane vor participa la marşul de astăzi, la eveniment s-au prezentat în mod oficial doar 8.000 de unguri din toată ţara, aduşi cu mijloace de transport subvenţionate. Oricum, la recensământul oficial din 2002 doar 500 de persoane din România s-au declarat secui, aşa că „marşul secuilor” este o denumire aberantă dată protestului.

Izsák Balázs, preşedintele Consilului Naţional „Secuiesc” a citit o proclamaţie prin care maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc şi revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc.

Potrivit proclamaţiei, maghiarii îşi „reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autorităţi locale, aşa cum aceasta a fost stabilită în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Ditrău”.

„Dacă Guvernul nu va începe în cel mai scurt timp dialog serios cu reprezentanţii secuimii despre revendicările de mai sus ale poporului secuiesc, despre viitorul Ţinutului Secuiesc, atunci se vor înmulţi şi se vor intensifica acţiunile de protest, mergând până la nesupunerea civică”, se mai arată în proclamaţie.

Participanţii au avut asupra lor pancarte în limbile română şi engleză, cu inscripţii precum „Vrem autonomie, nu independenţă”, „Ţinutul Secuiesc, cealaltă faţă a României”, „România este şi ţara noastră”, „Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă”.

Te ţii de burtă de râs când de gândeşti că deşi în mod oficial regiunea Harghita-Covasna este cea mai săracă din toată ţara, ungurii care au protestat astăzi susţin că regiunea ar deveni şi mai „eficientă” dacă ar fi independentă şi nu ar mai fi menţinută pe linia de plutire cu bani de la bugetul central.

Grav este şi faptul că acţiunea a fost susţinută în mod oficial de Parlamentul Ungariei, iar printre organizatori s-au aflat cei de la UDMR. În acelaşi catalog regăsim şi poziţia lui Gyorgy Frunda, consilierul premierului României, Victor Ponta, plătit din banii Guvernului României, care nu vede nimic în neregulă la asemenea proclamaţii şi incitări.

Fostul ministru Anca Boagiu a declarat că acţiunea organizată astăzi este planificată pe linia declaraţiilor făcute de Victor Ponta, care a anunţat deşi nu deţine calitatea de şef al statului, că România va susţine independenţa regiunii Kosovo.