Liviu Mircea este un adevărat globetrotter. A plecat din România în 1990, iar până anul acesta, când a revenit, a adunat amintiri şi experienţe din Ungaria, Elveţia, Italia, Franţa, Belgia, Irlanda sau China. Dar clujeanul care i-a învăţat pe chinezi cum să facă afaceri a fost „învins” de statul român.

Revoluţia l-a prins la Târgu-Mureş, iar escaladarea conflictului dintre români şi maghiari l-a convins că viitorul este legat de Occident. A ajuns în Ungaria, ţara de origine a primei sale soţii; a dus-o bine aici câţiva ani, însă divorţul i-a schimbat planurile. A plecat şi mai spre vest, în Italia, Elveţia, Franţa, Belgia, după care a ajuns în Irlanda. De aici, destinul l-a purtat spre îndepărtata Chină, scrie citynews.ro.

Aici, a predat cursuri de engleză generală, apoi de engleză pentru afaceri. La Universitatea din Qingdao, cu 40 de mii de studenţi, a predat marketing şi ştiinţa comunicării interculturale în afaceri şi pregătea personalul marilor corporaţii chinezeşti în domeniul vânzărilor şi al marketingului.

Împreună cu nişte prieteni, a înfiinţat o asociaţie şi a aplicat cu un proiect de mediu pentru accesarea de fonduri europene. „Este vorba despre un proiect în care am cuprins reţeaua hidrografică din toate judeţele. Avem numeroase cursuri repezi de apă care ar putea fi valorificate foarte uşor prin nişte investiţii bine ţintite. Am obţine energie, am asigura necesarul de apă în zonele rurale unde oamenii încă au fântâni în curţi, am rezolva şi problema irigaţiilor şi, pe deasupra, am oferi o soluţie şi la marea problemă a inundaţiilor”, explică acesta, pe scurt, punctele importante prevăzute în proiect.

Citeşte mai mult pe: REALITATEA.NET