România stă pe un butoi cu pulbere. Butoiul exploatării gazelor de şist care a explodat în proteste şi s-a lăsat cu răniţi.

Puţini ştiu însă că scenariul din Vaslui s-ar putea repeta şi în Maramureş. Judeţul Maramures figurează pe o hartă în care sunt menţionate perimetrele în care vor fi exploatate gazele de şist şi care au fost concesionate în acest sens. Conform acesteia, perimetrul din Maramureşul Istoric este concesionat de OMV. Întâmplător sau nu, recent, directorul general al celui mai mare producător local de petrol şi al doilea mare producător de gaze naturale declara că studiază oportunitatea intrării pe segmentul gazelor de şist. Autorităţile locale habar n-au însă de astfel de resurse. Se spune însă că în zona Săliştea de Sus ar exista un astfel de zăcământ care a fost luat în vizor de Ceauşescu.

Protestatari care stau în genunchi, se ţin de mână şi scandează “Hoţii!”. Răniţi, oameni leşinaţi, copii aduşi la proteste. Săptămâna trecută s-a dezlănţuit infernul la Pungeşti. Oficial, acolo urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor. Unda protestelor s-a propagat şi la Bucureşti. Puţini ştiu însă că imaginile dramatice care au ţinut prime-time-ul televiziunilor de ştiri s-ar putea repeta, la indigo, şi în Maramureş. Recent, pe site-ul ANRM a fost publicată o hartă în care sunt menţionate perimetrele de unde vor fi exploatate gaze de şist şi numele companiilor care au concesionat acele perimetre. Şi judeţul Maramureş figurează pe hartă, cu o zonă situată în Maramureşul Istoric, concesionată de OMV-Petrom.

Alte judeţe care au apărut pe această hartă au reacţionat dur. La noi însă, povestea e învăluită în mister. Se spune că, în vremea regimului roşu, IPEG Maramureş ar fi analizat şisturile din zona Săcel şi Pasul Şetref, dar s-a renunţat la proiect din cauza calităţii şi cantităţii slabe. Potrivit unor date de atunci, s-ar putea să existe astfel de zăcăminte în zona Bogdan Vodă, Săcel, dar autorităţile locale şi judeţene habar n-au despre acest lucru. Vasile Şpan, arhitectul şef al judeţului, spune că: “din ce ştiu eu, pe vremea lui Ceauşescu s-au şi exploatat. Dar în ultima vreme n-a venit nimeni să se intereseze despre asta. Conform legii ar trebui să treacă şi pe la noi. N-am niciun fel de informaţii că ar fi cineva interesat. Deocamdată”. Ioana Trifoi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Maramureş spune, de asemenea, că nu ştie nimic despre acest subiect.

În zona Bogdan Vodă într-adevăr s-au făcut prospecţiuni în ultimii ani, dar nimeni nu ştie ce s-a găsit. Oamenii au fost bucuroşi că au primit despăgubiri pentru “scurmăturile” din grădini, aşa că nu au căutat răspunsuri: “S-au făcut ceva explorări geologice, au făcut ceva forări şi probe şi au plecat. Asta s-a repetat, au fost acum 3-4 ani, acum iarăşi. Au verificat pe domeniul privat şi le-au plătit oamenilor pentru distrugerea recoltei. Oamenii şi-au dat acordul că au primit bani. Nu ştiu cât le-a dat, depinde de suprafaţă la fiecare. Au intrat cu utilajul, le-au forat. Nu ştim ce au găsit. N-au spus nimic, au făcut prospecţiuni, au luat probe şi au plecat”, a spus secretarul din Bogdan Vodă, Ioan Deac.

Şi situaţia din Săcel e în ceaţă. Gavrilă Dologa, primarul comunei, spune că: “nu s-a exploatat, numai gaz de sondă. Gaz de sondă se exploatează şi în momentul de faţă. E o companie de stat de la Băicoi”. Inginerul Gheorghe Chindriş, care lucrează la “sonda din Săcel” din 1984, explică lucrurile: „în prezent lucrează aici o firmă privată. S-au făcut nişte studii pe tema gazelor de şist. Fac şi acum cei de la Bucureşti, de la Institut, dar noi nu avem rezultatele, nu ştim dacă fac numai pentru zăcământ sau şi pentru gazele de şist. Au mai fost geologi care au avut un proiect şi s-au extins pe o zonă mult mai mare. S-ar putea să fie, dar nu ştiu dacă prezintă interes din punct de vedere economic. Ţiţei şi gaz de sondă este, dar e slăbuţ zăcământul. Nu se compară cu alte zone. Eu lucrez din 1984 aici. Până în 2005, zăcământul a fost administrat de Petrom, apoi a venit firma asta. În total ar fi peste 30 de sonde, o parte sunt abandonate, o parte sunt asigurate, fiecare are istoricul ei. În prezent se lucrează cu 4-5. Ei tot prevelează probe şi le analizează la ei.

La noi nu sunt probleme, nu-i afectează pe oameni. N-a fost ceva foarte interesant niciodată, e la limita subzistenţei.

Mai mult, se exploatează pentru probe. Iar gazele de sondă mai mult se folosesc la încălzirea ţiţeiului şi pentru uz intern, nu este reţea de distribuţie în zonă.

Pe vremuri se folosea la brutărie, la o staţie de asfalt, la nişte cuptoare cu var. Şi ţiţei se duc câteva tone, poate 30-40, nu foarte mult”.

Sondele de Săcel

La Săcel există într-adevăr o exploatare. Primele cercetări pentru descoperirea zăcămintelor de petrol în zona Săcel şi Dragomireşti au început în anul 1860, iar în perioada 1875-1879, Guvernul austro-ungar a eliberat primele permise pentru cercetări petrolifere unor antreprenori străini.

În 1899, în urma explorărilor, vienezii Dietner şi Sorg Carol au început extracţia de petrol.

În a doua jumătate a anului 1905, zăcămintele de Săcel încep să fie exploatate de Societatea Maghiară pe Acţiuni de Petrol şi Minerit. Cum rezultatele erau din ce în ce mai mulţumitoare, în 1915 extrăgându-se petrol în valoare de peste 50.000 de coroane, societatea se extinde, maghiarii asociindu-se cu câţiva investitori englezi, care încet-încet preiau majoritatea acţiunilor.

La începutul primul război mondial, lucrările de extracţie sunt sistate, britanicilor nefiindu-le reînnoite permisele de exploatare, iar majoritatea muncitorilor experimentaţi, care proveneau din Galiţia, au fost trimişi pe front. Activitatea este reluată în 1951-1955 de către Întreprinderea Petroliferă Sovrompetrol, aflată sub controlul Uniunii Sovietice.

După 1955, activitatea se extinde, un referat al PCR din august 1958 consemnând că cele şase sonde ale secţiei petrolifere Săcel dădeau zilnic 40 de tone de ţiţei. Totuşi, din 1964 activitatea petroliferă de la Săcel este sistată.

Abia spre sfârşitul anului 1976, Întreprinderea Petroliferă Băicoi – sucursala Ploieşti a redeschis cinci sonde.

În ’76, producţia anuală era de 1.725 de tone. Ulterior, s-au redeschis, rând pe rând, încă patru sonde, în 1999 la Săcel existând nouă sonde în funcţiune, însă producţia a început să scadă. Implicit, în 2005 fiind disponibilizaţi 11 muncitori, iar apoi restul. Acum sondele s-au redeschis.

Experţii Coaliţiei pentru Mediu atenţionează că ţări precum Franţa şi, recent, Bulgaria, dar şi anumite state din SUA şi landul Renania-Westfalia de Nord din Germania au interzis metoda fracţionării hidraulice în absenţa totală a unor studii de impact de mediu. La nivel european şi nu numai, îngrijorările în privinţa acestei metode sunt în creştere, ca urmare a numărului ridicat de sesizări privind efectele dezastruoase asupra mediului şi nu numai. De exemplu:

– în zonele în care s-au făcut deja astfel de exploatări a crescut dramatic activitatea seismică;

– pânza freatică a fost contaminată ca urmare a folosirii excesive de substanţe chimice şi a infiltraţiilor, cu consecinţe grave pentru apa potabilă folosită de populaţie;

– prin fracţionarea hidraulică se consumă cantităţi uriaşe de apă în condiţiile în care problema apei curate este din ce în ce mai serioasă;

– În practică s-a observat că exploatarea gazelor de şist prin fracţionare hidraulică – extrem de costisitoare – implică acordarea de subvenţii firmelor extractoare. Acesta este un motiv în plus pentru ca planificarea unui astfel de proiect să aibă loc numai după o informare şi consultare publică corectă.

Gazul de şist reprezintă gaze prinse între plăcile de şisturi ori în straturile de cărbune şi aflate mai la adâncime decât zăcămintele de gaz convenţional. Deoarece arderea acestui combustibil este mai ecologică decât a cărbunelui sau petrolului, oferind şi avantaje în privinţa limitei de emisii de CO2, gazele naturale pot înlocui cu uşurinţă petrolul. Totuşi, impactul său asupra mediului nu este deloc unul neglijabil. Un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă. Iar substanţele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice şi să le polueze. Exploatarea acestui tip de gaz are o răspândire mai largă în SUA, unde deja există peste 50 de mii de puţuri de mică adâncime. În 2010, gazele de şist reprezintă 50% din consumul total de gaze din SUA.

Sursa:Gazeta de Maramures