Daniel Cioaba, autointitulat rege al ţiganilor din Romania, vrea sa-l dea in judecata pe Patriarhul Daniel, pentru declaratii fictive aparute intr-un pamflet de pe Times New Roman (TNR), un site de umor.

Fratele mai mic al lui Dorin Cioaba, autointitulat rege international al ţiganilor, nu crede ca declaratiile prezentate pe site-ul de umor ar fi un pamflet, informeaza Turnul Sfatului.

Potrivit articolului publicat pe Times New Roman, pe 5 septembrie, un reporter de la CNN l-ar fi confundat pe Patriarhul Daniel cu noul rege al rromilor, din cauza hainelor arhieresti ale acestuia.

„Chiar am verificat, cum se cuvine, sunandu-i pe corespondentii din Romania. I-am intrebat cum arata regele tiganilor si toti ne-au zis ca e imbracat in aur si ii plac constructiile grandioase. De unde sa stim ca imaginile care ne fusesera furnizate nu erau cu Daniel Cioaba, ci cu Daniel Ciobotea? Totul se potrivea, n-aveam de unde sa stim ca e o coincidenta de nume si de opulenta sfidatoare”, se arata in pamflet ca fiind declaratia presupusului jurnalist CNN.

In articol este redata si replica pe care ar fi dat-o Patriarhul, cea care l-a enervat de fapt pe Daniel Cioaba.

„Daca jurnalistii CNN nu pot distinge intre tinicheaua aurita pe care o poarta regele rromilor si aurul curat cu care am eu atata grija sa ma imbrac intru cinstirea Domnului si venirea ploii, cine stie ce alte gafe au mai facut de-a lungul vremii. Cand e gata Catedrala, au s-o prezinte drept palat tiganesc din Buzescu de Teleorman doar fiindca e la fel de mare, urata si plina de turnulete?”, este citarea pamfletara a Patriarhului Daniel.

Regele autointitulat al rromilor din Romania nu crede insa ca este vorba despre un pamflet, argumetand ca articolul ar fi fost preluat si de alte site-uri, fara a fi citata sursa.

„Raspunsul Patriarhului referitor la confuzia CNN, cum ca jurnalistii americani nu stiu sa faca deosebirea dintre aurul curat pe care il poarta domnia sa si tinicheaua din care ar fi facuta coroana tatalui meu sunt defaimatoare. Aceste afirmatii defaimeaza coroana care pentru etnia rroma chiar inseamna ceva. A jignit intreaga comunitate de rromi. Il dam in judecata pentru calomnie”, a declarat Cioaba, joi. Acesta ii va cere daune morale in valoare de un leu Patriarhului.

Nu in ultimul rand, fiul fostului rege Cioaba al ţiganilor a spus ca se indoieste ca afirmatiile ar fi doar un pamflet: „Daca e vorba de un pamflet, ii voi da in judecata pe cei care au facut aceasta stire. Sunt hotarat sa fac acest demers. Pentru etnia ţiganilor, este o jignire la adresa coroanei. Pe mine m-au sunat 100 de persoane in cateva ore, ca sa-mi spuna de acest lucru”.

Daniel Cioaba a tinut sa explice si de ce l-a deranjat stirea, subliniind ca nu s-a simtit atacat personal.

„Vazand la televizor cata lume il insulta pe domnul Basescu, pe domnul Ponta si nu se supara… Eu n-as avea de ce sa ma supar. Dar e un atac la coroana e altceva”, a mai spus regele autointitulat al ţiganilor din Romania, care a precizat ca coroana are 1,8 kilograme si este facuta de aur din 24 de karate, avand o valoare de sute de mii de euro.