PIB-ul real al României ar putea să revină în 2014 la nivelul din 2008, după şase ani de la izbucnirea crizei financiare mondiale, dacă economia va creşte cu mai mult de 2%. Analiştii enumeră printre riscurile capabile să împiedice creşterea economică volumul scăzut al investiţiilor publice, gradul redus de absorbţie a fondurilor UE, oprirea privatizărilor şi nivelul mic al investiţiilor străine.

Recuperarea economiei României este lentă. PIB-ul real nu a reuşit în cinci ani să revină la nivelul anterior crizei, în ciuda împrumutului uriaş de aproape 20 mld. euro contractat de la finanţatorii externi.

De altfel, nici FMI nu este mulţumit de ritmul de creştere economică şi speră, confom declaraţiilor reprezentanţilor săi, ca acesta să fie ultimul acord care să aducă România pe poziţia de a nu mai apela la ajutor extern. În 2013, la cinci ani de la izbucnirea crizei economice şi financiare, PIB-ul real urmează să ajungă la circa 97% în termeni reali faţă de 2008. Practic, cei doi ani de recesiune, 2009 şi 2010, au dus PIB la 94%, iar următorii trei ani – 2011, 2012 şi 2013 – nu sunt de ajuns pentru recuperare. Abia în 2014 PIB-ul va fi în valoarea reală la nivelul lui 2008.

Diferenţa este că statul român este acum de două ori mai îndatorat: în decembrie 2008 datoria publică era de 19% din PIB (25 mld. euro), iar acum (iunie 2013) este de 38% din PIB (53 mld. euro). România a devenit în pri­măvara anului 2009 unul dintre cei mai mari clienţi ai FMI din UE, cerând 13 mld. euro de la Fond şi 7 mld. euro de la CE şi Banca Mondială. După cinci ani, la aprobarea celui de-al treilea acord succesiv, FMI a remarcat că PIB-ul nu a revenit încă la nivelul anterior crizei, cu toate că România a redus dezechilibrele fiscale şi de cont curent mari.

Mediafax