Construit într-un loc deosebit de romantic, schitul Izvorul Poşaga este situat în comuna Posaga, jud. Alba, 43 km SV de Turda si 50 km E de Câmpeni. În apropiere, curge pârâul „Valea Posagai” precum şi izvorul datorita caruia schitul este cunoscut, numit „Izvorul Tamaduirii” sau „Izvorul Maicii Domnului”. Intrarea în incinta mănăstirii se face pintr-o poarta masivă din lemn de stejar, cu o frumoasa sculptură, executata în 1981 de meşterul Vasile Salajan din Baia Sprie, judetul Maramures. Pe porţi sunt sculptate portretele revoluţionarilor Horea, Cloşca şi Crişan, iar în curte este sculptat din lemn în picioare Crăişorul Munţilor.

Drumul până aproape de schit este asfaltat, doar circa doi kilometri sunt de drum forestier. Schitul ortodox este la buza cheilor, iar la o sută de metri de schit, dincolo de pârâul limpede, care se trece peste un pod se află „Izvorul Maicii Domnului”, cu proprietăţi tămăduitoare. Numeroase femei s-au vindecat de boli incurabile dacă au băut apă din acest izvor. La Icoana Maicii Domnului din biserica Schitului sunt puse lucruri de preţ de către enoriaşi, drept mulţumire pentru vindecarea de boli.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1933 de preotul paroh al satului, Alexandru Rujdea. Viaţa monahala a început în 1948 şi a durat până în 1960, când, ca urmare a Decretului nr. 410/1959, schitul a fost desfiinţat. În 1979, parintele Paisie Cosma, restaurează biserica, construieşte clădirea stăreţiei şi clopotniţa, precum si gardul de imprejmuire a incintei impreună cu poarta masivă de la intrare.

Viata monahală a început cu adevarat în anul 1990, când schitul şi-a dobândit dreptul legal de funcţionare. Stareţul mănăstirii este părintele Teofan din anul 2000. Obştea numără doar 3 călugări, care duc o viaţă isihastă. Femeile nu sunt cazate peste noapte la schit, iar în incinta bisericii este interzis ca femeile să intre fără batic pe cap şi fustă lungă. Fotografiatul este interzis în incinta bisericii.

Ionuţ Ţene