Nici mai ţin minte de câte ori am auzit diverşi conaţionali exprimându-şi uimirea cu privire la inventivitatea guvernanţilor noştri.

Nu, nu vă lăsaţi induşi în eroare, nu este vorba despre soluţii de stimulare a economiei, metode originale de a promova valori naţionale, elevi sau studenţi deosebiţi. Este vorba despre inventivitatea furtului. Acesta este numitorul comun şi categoria în care excelează politicienii noştri, indiferent de partidul din care fac parte.

După ce au tăiat şi au vândut pe firimituri întreaga proprietate a statului român, acumulată cu sângele şi sudoarea atâtor români, după ce am ajuns să nu mai avem industrie, băncile să nu ne mai aparţină, iar pământul să fie oferit practic în dar străinilor, jaful atinge cote halucinante.

Cred că nu are sens să vorbesc despre jefuirea aurului, exploatarea lui fără nici un beneficiu pentru statul român sau locuitorii din zonă. Nici despre gazele de şist nu are sens să vorbesc, din moment ce zăcămintele existente şi cele proaspăt descoperite în Marea Neagră acoperă necesarul României, fără să trebuiască să ne otrăvim pământul şi apele.

Ultima bombă, ce îşi croieşte calea încet, încet prin presa strict controlată de trepăduşii politici, este „vânzare” (practic donarea) dreptului de utilizare al steagului României. Nu contează că este vorba doar despre utilizarea lui pe mare, ci principiul este atât de abject, încât nu pot să îl cataloghez altfel decât strigător la cer.

După ce am îngropat flota, alături de tot ce însemna producţie românească, după ce am adus industria românească la nivel de manufacturi medievale şi mici întreprinderi de familie, ne donăm (contra unei şpăgi, bineînţeles) DRAPELUL!

Nu îmi veniţi vă rog cu explicaţii comerciale şi pseudo-juridice. Nici nu mă interesează dacă există sau nu o justificare juridică şi dacă, prin violarea legilor, au putut face o astfel de mârşăvie. Oricum justiţia este călărită de atâta timp de aceste hiene politice, încât şi-a pierdut busola morală.

Dar noi, noi cetăţenii, trebuie să acceptăm aşa ceva? Chiar trebuie să ieşim în stradă să strigăm cu disperare „NU NE VINDEŢI TRICOLORUL!” în tip ce jigodiile ne râd în nas, ascunse în limuzine de zeci de mii de euro plătite tot de noi, fraierii, care strigăm? Este normal să aflăm în fiecare săptămână despre o nouă mârşăvie a acestor guvernanţi?

La cinstea lor au renunţat demult aceşti măscărici, încă de când au intrat în politică şi au învăţat să îşi lase jos nădragii aplecându-se în faţa mai-marilor străini. Dar când o vor arvuni oare şi pe a noastră? Oare când ne vom trezi şi noi cu onoarea pusă gaj, pentru şpăgile lor?

Remus Rădoiu