În ultima vreme circulă pe internet tot felul de declarații, interviuri, alte materiale, realizate cu implicarea directă a unor specialiști din serviciile secrete, care susțin acuzații extrem de grave cu privire la o serie de personaje ale societății româneșțti. Unele din aceste materiale au fost publicate în volume, iar altele în reviste tipărite.

Din aceste materiale aflăm, de exemplu, că renumitul anti-român Làszlo Tökes a fost agent patentat al securității comuniste maghiare, Oișteanu de la G.D.S. (nepotul odiosului Leonte Răutu) a lucrat cu KGB, Alin Teodorescu (recrutat și stimulat financiar de diplomatul ungur Rudas Erno, fost consul general al Ungariei la Cluj-Napoca, care, la un moment dat, a avut strânse și dubioase afaceri de colaborare și cu fostul prim ministru Călin Popescu Tăriceanu, relație ce i-a oferit acoperirea, dar și accesul la diverse medii de afaceri și politice din țara noastră, în scopul strângerii de informații de interes pentru spionajul unguresc)), șeful Cancelariei primului ministru Adrian Năstase, a fost agent al Ungariei (fapt cunoscut acestuia, dar fără a fi luat absolut nici o măsură), Arpad Pàszkàny, un apropiat colaborator al fostului prim ministru Emil BOC (circulă la Cluj și prin Ardeal zvonul că, spre-l ajuta, în 2004, pe Boc să câștige alegerile de primar, Pàszkàny ar fi pus la dispoziție 3-4 miliarde de lei vechi; tot acestuia și-ar datora BOC dubioasa realegere ca primar în 2012), dar și un protejat al președintelui Băsescu, ar fi ofițer activ al serviciilor secrete ungurești (dacă acuzația se confirmă, este foarte grav, deoarece la firmele lui Paszkany lucrează absolut toți foștii comandanți ai Poliției clujene, ceea ce duce la ideea că acesta și-ar fi creat o rețea de culegere de date cu caracter secret, cu privire la ordinea publică și siguranța națională, în special din zone sensibile din Ardeal, cu sprijinul unor specialiști din Poliția Română aflați în solda spionajului unguresc.

Același Arpad Paszkany i-a impus lui Emil BOC, pe toată durata mandatului de prim ministru, un secretar particular de origine maghiară. Este foarte posibil ca acest lucru să fi urmărit accesul spionajului unguresc la date cu caracter secret privind activitatea Executivului României. Gurile rele susțin căar fi putut contribui la aceasta și blonda Gabriela Ștefania Ferencz, o extrem de apropiată colaboratoare a premierului Boc (în chestiuni de serviciu și nu numai), dar și o prietenă de nădejde a lui Arpad Paszkany, de care, se pare, nu o lega doar originea comună, ci și alte interese.

Nu ne putem pronunța, doar pe baza datelor făcute publice până în acest moment, dacă acuzațiile formulate la adresa persoanelor menționate(dar și a altora, cum ar fi Petrov, Volodin, Tcaciuc, Demeny, Sütö Pàl, Oltovsky, Horvàt, Andor, Györfi și atâția alții) sunt adevărate sau nu. Nici nu știm dacă și alți politicieni români (cum ar fi fostul prim ministru liberal Călin Popescu Tăriceanu) au cunoscut aceste activități de spionaj, ostile țării noastre, în favoarea unor servicii secrete străine. Dar dacă se vor dovedi adevărate, ele sunt foarte grave și nu pot rămâne nepedpsite.

De aceea, P.R.M. cere conducerii S.R.I. să facă publice precizările ce se impun în legătură cu astfel de informații. Iar dacă S.R.I. are certitudinea, pe bază de dovezi incontestabile, că astfel de acuzații sunt întemeiate, P.R.M. cere S.R.I. să sesizeze neîntârziat Parchetul General al României în vederea demarării de urgență a măsurilor legale ce se impun pentru tragerea la răspundere a celor vinovați pentru infracțiunile de înaltă trădare de care se fac vinovați.

De asemenea, P.R.M. cere SRI și SIE, precum și tuturor serviciilor cu atribuții în acest domeniu, să își unească eforturile pentru ca, în cel mai scurt timp, să anihileze rețelele spionajului unguresc din România și trimiterea în judecată a tuturor colaboratorilor cetățeni români ai acestora, făcând, totodată, publice acțiunile subversive inițiate, sumele cheltuite pentru subminarea statului român și cine sunt beneficiarii lor pe teritoriul României. Astfel de activități constituie crime îndreptate împotriva țării și poporului român și nu trebuie să rămână nepedpsite. Deoarece România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astfel de activități sunt îndreptate și împotriva siguranței și stabilității acesteia, a bunei colaborări dintre statele membre.

Totodată, P.R.M. cere Ministerului de Externe al României să înainteze conducerii Parlamentului Euruopean toate dovezile deținute în legătură cu activitatea desfășurată de Laszlo Tokes în slujba securității comuniste maghiare, cerând întreruperea, de urgență, a activității de europarlamentar desfășurată de acesta.

P.R.M. cere și sprijinul primului ministru Victor Ponta și intervenția sa personală, în limitele atribuțiilor legale ce îi revin, spre a nu lăsa nepedpsite astfel de fapte de o gravitate ieșită din comun, care periclitează siguranța noastră națională, viitorul acestei țări, posibilitatea afirmării ei ca un factor activ al Uniunii Europene.

BIROUL PERMANENT AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE ALES LA CONGRESUL EXTRAORDINAR DE LA ALBA IULIA