De circa şase luni de zile părinţii mei au fost înştiinţaţi de CNSAS că pot veni la Bucureşti să-şi vadă dosarul de urmărire de către Securitatea comunistă. Fiind ocupaţi, părinţii au ajuns doar zilele acestea la sediul instituţiei să consulte dosarul şi să preia o fotocopie după acesta. O copie după acest dosar mi l-a înmânat tata mie, ca să-l studiez şi să-l păstrez în arhiva familiei. Am parcurs cu mare atenţie filele întocmite de securişti. E de fapt o cronică a familiei mele din anii 1960 până la revoluţia din 1989. Sigur că dosarele CNSAS sunt periate, atât de fosta Securitate, cât şi de ofiţerii SRI. Multe note informative nu pot fi făcute publice pentru că şi acum sursele sau informatorii sunt activi. Numele lor neputând fi făcute publice deoarece activează în continuare pentru SRI sau SIE. Alte file de la dosar au fost triate şi arse de ofiţerii de securitate în decembrie 1989 pentru a nu rămâne urme ale activităţii lor împotriva cetăţenilor României, în caz de un proces al comunismului. Dosarul cu nr. 1076, FCX 825 din Fond „MO” al CNSAS privind urmărirea familiei Ţene cuprinde 27 de file. Tatăl meu este urmărit la serviciul său din Drăgăşani, precum şi în cadrul cenaclului literar „Gib Mihăescu” din localitate. Poetul Al. Florin Ţene este perceput de sursele informative şi de către ofiţerii de securitate ca un personaj  duşmănos orânduirii de partid şi stat, care este corespondent al Radio „Rodna”, indicativul pentru Radio „Europa Liberă”. Corespondenţa îi este urmărită şi Securitatea ia măsuri operative de monitorizare permanentă. Este inclus în rândul scriitorilor periculoşi pentru regimul ceauşist pentru că a devenit corespondent al activităţii literare vâlcene şi i se recitau poezii la secţia culturală de la Radio „Moscova”. În 1974 chiar Securitatea din Bucureşti era interesată de colaborarea literară a lui Ţene cu Radio „Moscova”. În 1978, familia Ţene se mută la Cluj-Napoca, tata devenid merceolog la BATMA nr. 12, o bază de aprovizionare cu utilaje pentru agricultură de pe B-dul Muncii. Aici, Securitatea clujeană îi plasează trei surse informative ca să urmărească tot ce face: Trandafir, Sabin şi Constantin. Este perceput ca un spirit critic care face propagandă pentru Radio „Rodna” (Europa Liberă) şi suspectat că trimite scrisori critice împotriva regimului comunist la Munchen. Bucureştiul este interesat şi de colaborarea lui Al. Florin Ţene cu Radio „Maramureş”, indicativul pentru Radio Moscova, dar şi cu cetăţeni străini, care nu se confirmă în actele informative. Se încearcă compromiterea poetului la serviciu, fiind acuzat că face propagandă împotriva măsurilor politice ale lui N. Ceauşescu, că refuză să lucreze duminica când merge lumea la biserică şi că critică aprovizionarea populaţiei cu alimente în anii 80, când foametea făcera ravagii în marile oraşe. Securitatea din Cluj-Napoca verifică întreaga familie Ţene. Chiar şi activitatea mea de elev al Şcolii Generale nr. 23 din cartierul Mănăştur este luată în evidenţă de ofiţerii de securitate. Activitatea literară a lui Al. Florin Ţene ca şi secretar al cenaclului „Lucian Blaga” de pe lângă revista „Tribună” este urmărită în fiecare joi de către surse şi ofiţerii de securitate. Sursele din cadrul revistei „Tribuna” ca T.Z., I.A., Ca.I. (nu le dau numele întregi că sunt reputaţi scriitori clujeni, unul trecut la cele veşnice) redactau cu scrisul lor de mână nesigur ample note informative despre tatăl meu, dar şi despre mama Titina Nica Ţene, care lucra ca secretară la revista „Tribuna”. Mama fusese ridicată în februarie 1982, împreună cu bunicul meu, din apartamentul nostru din cartierul Mănăştur, din faţa mea şi a fratelui meu, cu ameninţarea că nu îşi vor mai vedea copiii, de către ofiţerii de securitate clujeni, pentru că au trimis o scrisoare critică la adresa regimului Ceauşescu către  redacţia revistei „Flacăra”, lui Adrian Păunescu. Securitatea din Cluj-Napoca dispune studierea montării de tehnică operativă în apartamentul familiei Ţene. Mama a fost dată afară de la serviciu şi şapte luni a rămas fără slujbă, deşi regimul comunist interzicea prin lege cetăţenilor să nu aibă un loc de muncă. Am trecut prin clipe cumplite când nu mai aveam ce pune pe masă, iar rata la CEC pentru apartament nu o puteam plăti, cu riscul de a fi evacuaţi din casă de către Miliţie. Ultima notă informativă a securităţii despre familia Ţene este din martie 1989. Maiorul Brustur care se ocupa informativ şi de revista „Tribuna” a încercat să atenueze unele note informative ale surselor prea duşmănoase familiei Ţene. În ultimii ani ofiţerii de securitate, datorită schimbărilor din Est, încercau să aplaneze excesele ideologice ale surselor şi informatorilor faţă de dizidenţi şi cei care se opuneau regimului, lucru pe care l-am perceput şi în dosarul de securitate al familiei Ţene. Maiorul Brustur, ca şi alţii ca el din ţară, doreau o oarecare „linişte” în judeţul lor şi să nu se mai exagereze nemulţumirile populaţiei de către informatori, care se transformaseă în delatori frustraţi ce-şi justificau activitatea ingrată pentru îndemnizaţiile primite de la Securitate. După parcurgerea dosarului de securitate al familiei Ţene am avut un gust amar. Dacă în 1990 l-aş fi văzut dosarul cred că îi luam la bătaie pe stradă, pe informatorii sau ofiţerii, care au făcut atât rău familiei mele, azi privesc cu tristeţe, gust amar  şi melancolie această cruntă istorie. La urma urmei, sursa Zincă, renumitul scriitor Z.T. ne-a fost prieten de familie, ne-a călcat de atâte ori pragul casei şi noi am fost invitaţii familiei lui. După 1990, ca un paradox Z.T., a vorbit la lansarea volumelor mele de versuri şi a scris câteva cronici elogioase în presa locală. Până la urmă cu toţii am fost nişte victime ale unui regim totalitar care cheltuia o grămadă de bani, muncă şi energie umană pentru a controla în exces viaţa cotidiană a cetăţenilor în celel mai mici sau nesemnificative detalii. Îi iert pe delatori, dar nu-i pot uita, pe principiul creştin al lui Corneliu Coposu sau Iustin Pârvu. Când am citit dosarul de la CNSAS al familiei Ţene mi-am adus aminte de vizita mea la  muzeul STASI de la Runden Ecke din Leipzig, unde şi acolo, ca şi la noi, regimul comunist avea obsesia controlului total al vieţii cotidiene, în cele mai intime resorturi. Era o absurditate obsesivă a comuniştilor, care nu putea duce nicăieri.

Ionuţ Ţene