Numărul deţinuţilor politici care au murit la închisoarea Râmnicu Sărat în mandatul lui Alexandru Vişinescu a ajuns la 12, după ce IICCMER a identificat, în baza unor informaţii furnizate de CNSAS, noi documente, ce atestă alte şapte decese.

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), au fost identificate, prin intermediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), documente care probează că deţinuţii politici Ion Lugoşianu, Theodor Roxin, Ion Gigurtu, Sándor Imre, Constantin Hagea, Gheorghe Leon, Mircea Cancicov şi-au pierdut viaţa în perioada în care Vişinescu a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat.

„Pe baza noilor informaţii, numărul deceselor de la Râmnicu Sărat a ajuns astfel la 12. Din punctul nostru de vedere, numărul deceselor înregistrate probează brutalitatea regimului de detenţie de aici. Reafirmăm că răspunzător din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat este comandantul Alexandru Vişinescu, pentru care s-a început deja urmăriea penală”, spune preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

Muraru a adăugat că documentele identificate în arhive vor fi înaintate procurorilor Parchetului general care instrumentează dosarul Vişinescu.

Astfel, celor cinci cazuri documentate anterior de IICCMER în denunţul formulat împotriva lui Alexandru Vişinescu la sfârşitul lunii iulie li se adaugă şi Ion Lugoşianu, jurist şi absolvent de ştiinţe politice cu studii în Franţa, Theodor Roxin, avocat şi om politic PNŢ, Ion Gigurtu, inginer care a urmat studii la Freiburg şi Berlin, Sándor Imre, canonic romano-catolic, precum şi Constantin Hagea, ziarist şi om politic al PNŢ. De asemenea, din această categorie mai face parte şi Gheorghe Leon, economist, avocat, om politic PNL, fost ministru de Finanţe şi al Economiei Naţionale, şi Mircea Cancicov, avocat, finanţist şi om politic al PNL.

Procurorii de pe lângă instanţa supremă au început urmărirea penală pe numele lui Alexandru Vişinescu, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.

Torţionarul Ion Ficior este cel de-al doilea torţionar acuzat de genocid, în dosarul privind moartea unor deţinuţi la Colonia de muncă Periprava, unitate pe care a condus-o în perioada 1958-1963.

Potrivit IICCMER, există o listă cu 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor (DGP) care au exercitat funcţii în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste între 81 şi 99 de ani şi locuiesc în România.

Sursa: Mediafax