Pericolul extremisului, al populismului şi al naţionalismului excesiv se răsfrânge în prezent asupra României şi Bulgariei, iar în viitor ar putea afecta Republica Moldova, a declarat, vineri, la Bruxelles, premierul Victor Ponta.

Premierul a apreciat, din nou, „abordarea extrem de corectă şi proeuropeană” a preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, atunci când a avertizat că „se face un amalgam între diverse lucruri care n-au legătură între ele, între Schengen, migraţia forţei de muncă, problema romilor, multe alte lucruri care ţin de politica internă şi că, da, pericolul cel mai mare pentru Europa în anii care vin este pericolul extremismului, al populismului, al naţionalismului excesiv”.

Potrivit şefului Guvernului, acest pericol „care acum se răsfrânge asupra României şi Bulgariei s-ar putea să se răsfrângă asupra Moldovei sau asupra altor ţări”.