Primarul Emil Boc a anunţat că Primăria va contribui cu 350.000 de euro pentru a crea căi de acces către Băile Someşeni, care vor fi transformate într-un aquapark.

Pentru această investiţie Consiliul Local va trebui să voteze un protocol de asociere între Primărie şi proprietarii băilor, care presupune acordarea de tichete pe care Primăria le va primi, tichete ce vor avea valoarea de 10.000 euro în primii cinci ani şi 20.000 euro în următorii cinci ani până când investiţia de 350.000 de euro a Primăriei în infrastructură va fi epuizată.

Băile vor fi acoperite în mare parte astfel încât acestea să poată fi folosite pe durata întregului an. Investiţia totală în zonă se ridică la aproximativ 20 milioane de euro.