Taifunul Haiyan, considerat ca fiind cel mai violent din acest an, a atins vineri dimineaţă coastele Filipinelor, cu rafale de vânt care ating 200 de kilometri pe oră, au anunţat serviciile naţionale de meteorologie.

Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a îndemnat joi populaţia să se protejeze împotriva acestui taifun. „Îi avertizez pe oficialii locali că locuitorii se află în mare pericol. Hai să facem tot ce ne stă în puteri, până când taifunul (Haiyan) nu a lovit ţara”, a declarat Aquino.

„Putem să diminuăm consecinţele acestui taifun, dacă ne vom ajuta reciproc. Trebuie să ne păstrăm calmul, mai ales atunci când cumpărăm produse de primă necesitate”, a adăugat preşedintele filipinez.

Peste 125.000 de persoane din zonele cele mai vulnerabile au fost evacuate înainte de sosirea taifunului.

Majoritatea şcolilor au fost închise.

Mai multe companii aeriene, printre care Philippine Airlines şi Cebu Pacific, au anulat sute de zboruri, inclusiv internaţionale.

Până în acest moment nu au fost semnalate victime.

Aproximativ 16 milioane de persoane, dintre care 12 milioane în Filipine, se află pe traiectoria acestui taifun. Laos şi Vietnam vor fi traversate de furtună duminică.

„Este un taifun foarte periculos. Oficialii locali ştiu care sunt zonele cele mai vulnerabile şi au cerut ca acestea să fie evacuate”, a declarat pentru AFP Glaiza Escullar, de la agenţia naţională filipineză de meteorologie.

În plus, în calea taifunului aproape că nu există deloc munţi, care i-ar fi atenuat forţa rapid, a adăugat meteorologul.

Sursa: Mediafax