Tineretul Democrat Liberal Cluj continuă să sprijine demersul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și al Consiliului Național al Elevilor (CNE) privind alocarea unui buget de 6% din PIB pentru educație. Ne alăturăm acțiunii acestora de a lua atitudine în fața nepăsării actualilor conducători și susținem formele de protest la care au apelat pentru că împărtășim opinia potrivit căreia educația reprezintă o investiție, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate.

“TDL susține protestele începute la Cluj și în localitățile din țară și, în egală măsură, critică reacția ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, care a declarat că nu are nicio problemă privind greva japoneză inițiată de Consiliul Naţional al Elevilor, precizând că respectă ”dreptul acestora de a se exprima liber”. Felul în care a reacționat ministrul Educației Naționale este primul semn că actuala guvernare nu ia în seamă revendicările elevilor și rămâne nepăsătoare în fața prăbușirii treptate a sistemului de educație slab finanțat. Tăcerea politicienilor aflați astăzi în funcții de decizie publică indică, de asemenea, dezinteres vizavi de strigătul acelora care beneficiază direct de sistemul de învățământ.

Cerem Guvernului să își respecte propriile asumări și angajamante făcute și să trateze corespunzător învățământul. Este știut faptul că un buget insuficient conduce la rezultate negative ale educației, care afectează studenții și universitățile, elevii și profesorii din sistemul preuniversitar. Rezultatele dezamăgitoare ale celor două examene importante în viața unui tânăr, Bacalaureatul și Evaluarea Națională, pot fi, într-o măsură sau alta, efectele negative ale subfinanțării.

Totodată, reamintim faptul că Tineretul Democrat Liberal a proiectat o strategie pentru educație, o adevărată prioritate națională. În acest scop, Tineretului Democrat Liberal din Cluj precum și celelalte organizații din țară au strâns semnături pentru alocarea unui procent de 5% pentru educație și 1% pentru cercetare. Considerăm că acest lucru ar însemna acces neîngrădit la educaţie de calitate până la absolvirea liceului, stimularea elevilor către învățare spre a obține performanţă. România are şansa de a-şi creşte competitivitatea investind inteligent în educaţie şi cercetare. Succesul în educaţie stă la baza progresului tehnologic şi a dezvoltării economice” se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al TDL Cluj.

NapocaNews