APPC acuză, într-un comunicat de presă, pe managerul revistei Tribuna, dl. Mircea Arman, că ameninţă şi intimidează jurnaliştii. Redăm integral comunicatul: „Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj-Napoca (APPC) constată o serie de acţiuni de intimidare a jurnaliştilor şi împotriva dreptului la liberă exprimare.

Ne referim la reincriminarea insultei şi calomniei în Codul Penal, de care se leagă, de altfel, şi ieşirea complet necontrolată a managerului revistei Tribuna, domnul Mircea Arman.

Acesta, cu ocazia unei lansări de carte a unui alt jurnalist, a solicitat în public trimiterea la puşcărie a ziariştilor care ar insulta ori calomnia persoane din spaţiul public. Această cerere, venită din partea managerului unei reviste culturale finanţată din bani publici, este cu atât mai ciudată cu cât domnul Arman, în calitatea sa de administrator al unei publicaţii, ar trebui să lupte pentru drepturile presei şi nu pentru incriminarea jurnaliştilor. În plus, la acea lansare de carte, dl. Mircea Arman a avut un comportament public inacceptabil, ameninţând şi proferând injurii la adresa corespondentului cotidianului „Evenimentul Zilei” la Cluj, membru APPC. Doi membri APPC, martori oculari, pot oricând depune mărturie în acest sens.

APPC se desolidarizează de poziţia domnului Mircea Arman, o consideră un atac inacceptabil la adresa unui membru al asociaţiei, a breslei jurnaliştilor în general şi a libertăţii de exprimare consfinţită de Constituţie. De asemenea, APPC aşteaptă cu interes măsurile pe care Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că le va lua în această speţă.

APPC se solidarizează cu organizaţiile profesionale care condamnă reincriminarea penală a insultei şi calomniei, şi respinge intimidarea la care este supusă breasla jurnaliştilor.

Asociația Profesioniştilor din Presă Cluj(APPC) reuneşte peste 60 de jurnalişti clujeni de la peste 20 de publicații, posturi de radio, televiziuni şi platforme on line. Colegiul de Conducere al APPC.”

Apreciem solidaritatea de breaslă a jurnaliştilor clujeni, dar să nu fie selectivă. Anii trecuţi când directorului NapocaNews i-a fost devastată maşina în parcarea personală de persoane necunoscute şi  când redactorii NapocaNews au fost monitorizaţi şi intimidaţi pe faţă de serviciile secrete APPC nu s-a sesizat din oficiu cum era firesc.

NapocaNews