“Noi, ca popor, pentru a supraviețui, trebuie să ne retragem în munți – în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul.”

“Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de bășcălie, care desacralizează totul. Bășcălia este de tip ateu, neantizant, ea își bate joc de orice fel de valori și repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparține omului mic, a ieșit în față. Și atunci a început să se creeze pe bandă rulantă doar acest gen de divertisment, invocând ratingul. Ceea ce este un fals, atâta timp cât excluzi alternativa. (…)Revenind la noncultură în sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase în timp pentru consumatori. Hrana aceasta surogat devine din ce în ce mai agresivă și aproape o chestiune de șantaj. După 20 ani de imbecilizare, dacă oferi calitate, ea este respinsă, căci între timp s-a creat dependența. Vorba lui Socrate: piața este plină de lucruri de care n-am nevoie. Acum consumatorii au false necesități, false determinări.”

“Condiția actorului în societatea actuală s-a degradat cumplit. De la instrument ideologic a devenit hârtie igienică. Actorul este un supraviețuitor și este folosit pe gustul mitocanului care a luat puterea, în telenovele, în filme de doi bani, în care omul este dus în zona patologicului. Nimeni nu mai gândește simfonic neamul românesc. Ci la nivel de manea, de ciné-verité, de radiografie pulmonară nenorocită. Ăștia văd doar colțul, gunoiul și fac filme tomberonistice. În teatru e la fel. E degradant! Colegii mei nu au din ce să trăiască. Normal că sunt tentați de telenovele, cu sau fără conștiința că se prostituează. Artistul este o voce a societății; acum însă, actorul este doar un om cu dexterități, folosit de societate.”

“A fi fericit nu înseamnă a te izola de trecut. A fi fericit nu înseamnă a trăi în sensul primar, de primată sau ca meduza care are simetrie radială și se duce acolo unde-i hrana. Fericirea adevărată este, după unii care zic „a trai pentru a avea“, bogăția. Sunt oameni care sunt fericiți dacă au vile, jeep-uri, mașini. Nu-i păcat în „a avea“. Un preot spunea că „banul e o funie care te poate coborî în iad sau te poate urca în rai, depinde ce faci cu ea“. Sunt oameni bogați care sunt minunați, care ajută, care dau, sunt bogății care sunt la a patra, a cincea generație. Oamenii care au un capital autentic nu trebuie acuzați. Îi acuzi pe cei cu bogății spontane, din astea care s-au făcut dupa ’89.”

Dan Puric