Willy Schuster (foto), mic producător de lactate din comuna Moșna, județul Sibiu, care protestează neobosit împotriva gazelor de șist și a proiectului RMGC, a ajuns aseară la secția de chirurgie plastică de la spitalul Floreasca, cu o rană în zona capului. Schuster participa la protestul de la Universitate cand a fost batut de jandarmi.

„Acum m-au externat și am fost la IML pentru certificat medico-legal. Vreți să știți cum s-a întâmplat? Înainte să ajung în Piața Victoriei, am scăpat de trei ori de cordoane. De mai multe ori ne-au înconjurat și noi am scăpat. Ultima dată am ajuns la Piața Victoriei, eram în jur de 2.000 de oameni. Mă plimbam printre oameni, povesteam și, la un moment dat, m-am dus s-o caut pe fiică-mea, Michelle, prin mulțime. Am văzut-o povestind cu negociatorul. Era și Erwin Albu (n.r. – unul dintre liderul protestatarilor brașoveni) și Joe, un băiat din Luxemburg care a venit cu mine. Și Michelle și Joe au 17 ani. Povesteau cu negociatorul și m-am dus și eu acolo și am zis, măi Erwin, oare nenea ăsta știe de ce suntem noi indignați, hai să îi explicăm. Și i-am zis uite, din primăvară ne cotropesc, ne iau pământurile, nu respectă proprietatea, nu respectă țăranul, i-am explicat cum ne-au luat pe sus la Pungești, cum se fac infracțiuni din partea autorităților și cum noi, poporul, vrem să ne luăm țara înapoi; mai bine treceți și voi de partea poporului, că uite, toți ăștia care au fost la conducere de la Revoluție încoace, toți sunt răi; aveți șansa să treceți de partea noastră.

Povesteam asta și, dintr-odată, negociatorul pleacă și se formează o breșă în cordon[ul jandarmilor], prin plecarea lui. Am crezut că ne lasă [să trecem], am zis haideți că ne lasă să mergem la Guvern. Și ne-am pornit spre Guvern, cu toată mulțimea din spatele meu care mă împingea. Eram foarte tare împins din spate, și eu, și Erwin. În momentul ăla, aproximativ 15 jandarmi, ca o ploaie, peste mine, cu bastoanele, cu genunchii, cu bocancii, am căzut pe jos. Țineam mâinile sus ridicate și ei dădeau în mine. Cred că în momentul ăla mi-au spart și capul, dar eu nu mi-am dat seama. Venea spre mine o ploaie de bătaie. Eu m-am lăsat jos, ca să nu mă ducă la dubă și atunci au aplicat diferite metode de tortură. Mi-au rupt degetele, două degete mi le-au desfăcut așa, ca să mă constrângă. Unul mi-a dat tare cu pumnul în burtă, aicea sus, unde-i osciorul ăsta de la piept, unul mi-a dat un pumn în ureche. M-au băgat în dubă și am arătat cu mâinile spre camere.

Nu veneau camerele, numai jandarmii filmau, nicio altă cameră. Într-un sfârșit, a apărut camera de la Nașul [TV] și am arătat mâinile însângerate și capul: Uite, curge sânge de țăran, a început vărsarea de sânge și tot nu ne lăsăm. Am sunat la 112 din mașina jandarmilor, în drum spre Secția 2 [de poliție]. Împreună cu mine au fost băgați în dubă încă doi inși. Când am ajuns la secție, a durat vreo jumătate de oră bună până a venit salvarea. [La secție] am fost legitimat și acuzat că am spart cordonul jandarmilor, dar noi nu l-am spart. Prin retragerea lui, negociatorul a creat breșa, nu noi. Noi doar am profitat de oferta pe care ne-a făcut-o, sincer vă spun că aveam impresia că ne-a dat voie, că a trecut de partea poporului. Acum am mâna în ghips, cu degetele rupte, abdomenul mă doare unde mi-au dat cu pumnul, capul mă doare unde mi-au dat în ureche și am trei copci unde mi-au spart capul”, scrie fotograful Vlad Petri pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că duminică seara 2000 de oameni au infruntat gazele lacrimogene, bastoanele si blocajele Jandarmeriei ca sa ajunga in fata Guvernului si sa-si strice nemultumirile fata de noul cod penal.

NapocaNews