Parintele Justin Parvu Marturisitorul la ultima aniversare pe pamant 10 Februarie 2012 – 94 de ani – Foto Cristina Nichitus Roncea. Pr. Justin – Despre înviere, iertare, iubire şi discernămînt

Coborârea la iad a Mântuitorului, spune acatistul – cu sufletul şi dumnezeirea. Cu sufletul imediat după ce a închis ochii pe cruce sau după coborârea în mormânt?

A fost cu totul şi peste tot Acelaşi, nu S-a despărţit, Om şi Dumnezeu Adevărat!

– Ce înseamnă iubire?

Să-ţi dai viaţa pentru aproapele. Să nu faci nimic decât grija de a veni în ajutorul celuilalt. Şi la masa de prânz pe care o iei trebuie să te gândeşti la celălalt care aşteaptă la uşă sau aşteaptă undeva o bucată de pâine.

– Chiar dacă eşti tu neputincios?

Chiar dacă eşti neputincios, împarte-ţi bucata ta de pâine cu dragostea lui. Asta este adevărata dragoste şi viaţă pe care trebuie s-o ducem noi, da.

– Mi-a spus cineva: “Dacă vorbeşti cu părintele Justin, întreabă-l lucruri esenţiale”. Ce credeţi că ar fi esenţial, care ar fi mesajul pentru oamenii din vremurile pe care le trăim?

Mesajul este să ne păstrăm în stare de convingere. Să nu renunţăm, să nu cedăm. Pentru că vin vremuri grele, încercări, şi la presiunile acestea să rămânem în integritatea noastră. De asta a avut nevoie în toate vremurile Biserica. Mucenicii, martirii, pe care i-au martirizat persecuţiile trecutului, au fost pe poziţia aceasta fermă de convingere de Adevăr. Să nu cădem din ceea ce ne-a stabilit învăţătura noastră. “Nu mai trăim noi, ci Hristos”. “Dacă trăim, ai Domnului suntem, dacă murim ai Domnului suntem”, oriunde şi oricând noi suntem aici în veci aceiaşi, numai noi să fim pregătiţi pentru comoara aceasta mare, şi “cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită”. – “Cămara Ta, Mântuitorule”, care se cântă aşa de frumos! – “Dar îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa”. Deci trebuie să ne curăţăm, să mergem cu braţele părinteşti deschise ca în viaţa călugărească. “Braţele împărăteşti deschide-le mie!”, căci păcatele şi fărădelegile prin aceste lucruri ale vieţii călugăreşti a lumii creştine trebuie minate, ca să putem rezista mai mult. Fiindcă pregătirea creştinului e slava creştinului.

Ce rost au partidele într-o naţiune? Dezmembrarea de unitate. Lupta, răutatea, duşmănia dintre oameni, mijlocul de deformare şi distrugere a unei naţiuni, pentru că acolo oamenii nu fac altceva decât să se duşmănească, să se urască între ei. Ei ştiu că dacă ne duşmănim între noi, satana ne poate stăpâni mai uşor. De 2000 de ani e această demonizare a lumii prin toate mijloacele, şi a ajuns şi în cel politic, şi cel politic e aşa precum o scriem noi, pentru că nu ascultăm de glasul Celui Care trebuie să vină. Între alte scopuri pe care le are omul, este şi acesta, politic, în viaţa noastră. Dar nu judecăm care-i este rostul, nu ne dăm seama ce înseamnă unitatea creştină, ce înseamnă Hristos, dragostea, bunătatea şi unirea între noi. Se spune: Biserica n-are voie să facă politică, şcoala n-are voie să facă politică, justiţia n-are voie să facă politică, medicii n-au voie să facă politică, păi atunci cine face politică? Borfaşii, scursurile societăţii? Păi în republica lui Platon în antichitate un popor trebuia să-şi aleagă ce e mai de elită, oamenii deştepţi, filosofii, înţelepţii, oamenii de ştiinţă, care conduceau o naţie. Dar noi, de 14 ani n-avem altă naştere de partide decât partidul care şi înainte ne-a stăpânit. Nu putem ieşi din mlaştina asta, dacă ei merg din generaţie în generaţie. Grâul nostru e împestriţat cu toată neghina, iar noi – supuşi pierzării, iar ca să scoţi neghina trebuie să seceri tot grâul şi să alegi fir cu fir.

– Ce înseamnă “de câte ori ai căzut, să te ridici”?

De câte ori ai căzut, scoală-te. Ai păcătuit, du-te şi te spovedeşte. Te dezleagă duhovnicul, şi mergi mai departe. Ferească Dumnezeu, ai căzut iarăşi – ori de câte ori, scoală-te! – şi sluga revine la Stăpân.

– Şi te va ierta?

Te va ierta, că înainte de a te pleca şi a spune, Dumnezeu te-a iertat, asta e bunătatea lui Dumnezeu. Înainte chiar de a termina păcatul – “am greşit, iartă-mă!” şi Dumnezeu vine şi te iartă. Însă nu trebuie să avem convingerea că trebuie să tot cădem, să ne tot ducem, căci cădem în păcatul împotriva Duhului Sfânt, care nu se va ierta în veac.

– Ne e frică de moarte. Moartea e un sfârşit?

E o datorie pe care trebuie să o împlinim. Aşa cum avem un început la voia lui Dumnezeu, aşa avem şi un sfârşit, la voia lui Dumnezeu. Trebuie să fim mulţumiţi şi de una, şi de alta.

– Să ne împăcăm cu infinitul prin credinţă.

interviuri de Isabela Aivăncesei şi monahia Mina Suman.

AUDIO INTEGRAL la PETRU-VODA.RO