Ultimele bastioane ale libertăţii şi adevarate promotoare ale patriotismului, peluzele româneşti nu au rămas indiferente faţa de situaţia actuala din România, în contextul protestelor impotriva gazelor de şist.

In urmă cu o săptămână, peste 1000 de suporteri ploiesteni care se indreptau cu autocarele spre Bucuresti, unde echipa lor juca împotriva formatiei Steaua, au fost intorsi din drum de catre Jandarmerie pe motiv ca ar fi provocat scandal. Totul s-a intamplat la Domnesti. Martorii, printre care si numeroase femei, spun ca jandarmii i-au batut, au facut abuz de gaze lacrimogene si i-au intors pe toti din drum. In Ploiesti, suporterii care nu au vrut sa plece spre case, la ordinul jandarmilor, au fost inca o data batuti.

„Mi-au dat cu tonfa la tâmplă, dacă dădeau doi centimetri mai jos puteau să mă omoare. M-au pus jos şi m-au lovit cu picioarele, fără ca eu să le fac nimic, fără să-i provoc. Am pe spate urme de tonfă şi de picioare”, a spus un tânăr, citat de Mediafax.

„În autobuzul în care eram au spart geamul, au băgat furtunul cu gaze şi au început să dea gaze lacrimogene, deşi erau şi copii acolo. În acelaşi timp, au pus scuturile în uşile autobuzelor ca să nu putem coborî”, a spus Bogdan Dinu, liderul suporterilor.

„Domneşti, Ploieşti, Pungeşti…România, unde eşti?”

La umatorul meci, jucat contra echipei FC Vaslui, galeria Petrolului Ploieşti a protestat în urma incidentelor cu jandarmii de dinaintea meciului de campionat cu Steaua şi au intrat în peluza stadionului Ilie Oană în minutul 10. Până la intrarea suporterilor, în peluză a fost afişat următorul banner: „Domneşti, Ploieşti, Pungeşti…România, unde eşti?”.

NapocaNews
Foto:Mediafax