Biserica Ortodoxa Romana le-a interzis manastirilor sa mai cazeze sau sa hraneasca turistii care ajung acolo prin agentiile de turism sau pe cont propriu, fara sa existe binecuvantare din partea Patriarhiei.

Hotararea Sfantului Sinod este pe cat se poate de controversata, mai ales in randul agentiilor de turism, pentru ca reprezentantul grupului de vizitatori nu ii va mai putea caza pe acestia in manastiri decat dupa ce demonstreaza ca are binecuvantarea BOR, arata ziarulring.ro.

„In fiecare eparhie, pentru grupurile de pelerini, cazarea sau masa se va oferi de manastiri sau parohii doar dupa ce conducatorul grupului face dovada ca respectivul pelerinaj se desfasoara cu binecuvantarea autoritatilor bisericesti abilitate”, se precizeaza in decizia Sfantului Sinod.

Si mai multi bani pentru Biserica: Firea vrea after school in lacase de cult

Patriarhia sustine ca manastirile onoreaza toate cererile de cazare si masa, fara a le cere turistilor documente „referitoare la relatia cu Biserica Ortodoxa Romana”. BOR acuza ca, in acest fel, sunt eliminate „diferentele dintre un grup organizat cu binecuvantarea Bisericii si cel de la o societate/asociatie privata”.

Reprezentatul unei agentii de turism pentru pelerinaje, Mariana Marcucci, afirma ca aceasta hotarare incalca atat drepturile omului, cat si dogmele bisericesti, argumentand ca lacasele de cult sunt ale tuturor si ca Patriarhia nu are cum sa le interzica oamenilor sa intre in casa Domnului.

„Cei care merg la o manastire pentru inchinaciune sunt toti pelerini sau turisti. Turisti sunt pentru ca beneficiaza de servicii turistice, pelerini sunt pentru ca merg la locuri de inchinare. Nu sunt de acord cu aceasta interdictie, toti suntem romani, bisericile sunt ale noastre, ale romanilor, manastirile, de asemenea, banii nostri sunt acolo.

Biserica, un model de afacere de succes in Romania

Noi, cand mergem, depunem niste jertfe, chiar si acatistele pe care omul le lasa sa le fie citite numele, pomenite la altar. Oricum, la manastire nu se merge gratis, sunt spatii de cazare dedicate pelerinilor, turistilor care vin sa innopteze la dumnealor. Atata vreme cat e casa Domnului, nu ai cum sa-mi interzici mie, ca agentie de turism, sa merg”, a explicat Marcucci.

De asemenea, Alin Burcea, prim-vicepresedinte Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), spune ca aceasta masura a fost luata pentru ca Biserica pierdea controlul banilor incasati de manastiri.

„Este pe linia ‘niciun ban in afara sistemului, totul la noi’. Pierdeau controlul, ca mai stateau pe la manastiri, pe la biserici unii, altii, mai plateau direct, iar patriarhia nu mai putea sa-si ia zeciuiala ei, si zeciuiala nu se poate lua decat daca toata lumea trece prin Basilica Travel, care este a patriarhiei”, a precizat Burcea.

Sursa: Ziare.com