Istoricul Marius Oprea a anunţat în seara de luni, 20 ianuarie, că demisionează din Grupul pentru Dialog Social. Marius Oprea şi-a trimis demisia către membrii GDS, anunţînd public şi care sînt motivele pentru care a luat această decizie. Marius Oprea a propus ca Traian Băsescu să-i ia locul în GDS, după încheierea mandatului prezidenţial.

Prezentăm integral textul adresat de Marius Oprea membrilor GDS şi motivele publice pentru care a demisionat din GDS.

Demisie
Subsemnatul Marius Oprea, ales prin vot ca membru al Grupului de Dialog Social, doresc să vă prezint demisia mea publică din calitatea de membru GDS. Cunoscînd că demisia este un act unilateral de voinţă şi nu ar trebui justificat, doresc totuşi să prezint sumar motivele care au determinat acest act:
1. În ultimii ani nu am mai regăsit în cadrul dezbaterilor noastre publice de la Grupul de Dialog Social un grup de regîndire a societăţii, un grup care să valorifice dialogul între toate forţele politice şi între toate expresiile şi toţi reprezentanții societăţii civile.
2. De obicei, invitaţii dezbaterilor din ultima vreme au fost personalităţi cu afinităţi politice declarate şi care, de fapt, reflectă o poziţionare politică a Grupului de Dialog Social.
3. În opinia mea, din diferite motive, Grupul de Dialog Social a încercat (şi a reuşit, din nefericire pentru istoria sa) o aliniere politică, pe care nu o declară, dar care este vizibilă şi în revista 22, editată de Grupul de Dialog Social.
4. Nu voi accepta niciodată să fac parte dintr-o structură de campanie în favoarea unui om politic sau a altuia; dacă Grupul de Dialog Social doreşte să susţină un om politic sau o formaţiune politică, locul meu nu mai este in această organizaţie.
5. Nu doresc să fiu parte a unui grup de monolog politic şi să cauţionez moral Grupul de Dialog Social, ca agent electoral nedeclarat. Nu doresc să fac parte dintr-un grup care se declară de „dialog social” şi care nu reuşeşte să exprime societatea în ansamblul său.
6. Am crezut, atunci cînd am cunoscut oameni şi idei în cadrul grupului nostru, de care acum mă despart, că vom putea schimba lumea şi moravurile politice care o contaminează. Nu a existat niciodată un dialog concret şi coerent cu instituţii precum partide politice, Guvern, Parlament, Administraţie prezidențială. Credeam că am fi putut fi liantul care lipsea. Mai mult decît atît, ceea ce a lipsit a fost întotdeauna dialogul cu societatea, acela cu cetăţenii obişnuiţi.
7. Acordarea Premiului GDS pe 2014 doamnei Germina Nagâţ, preferată domnului profesor Paul Cornea, m-a afectat profund. Demonstrează o defecţiune a criteriilor profesionale şi morale care au constituit valoarea acestui grup din care am făcut parte pînă azi, de care mă despart tot azi, cu greu.
8. Vă propun, fără ca aceste rînduri de mai jos să fie considerate un sarcasm, ca locul meu în Grupul pentru Dialog Social să fie oferit Domnului Preşedinte Traian Băsescu, la terminarea mandatului domniei sale. Cu sinceritate, m-aş simţi mai mult decît onorat dacă aţi accepta şi dacă, la rîndul său, Domnul Preşedinte ar accepta să vină în Grupul de Dialog Social pe locul lăsat liber de mine.

Fără resentimente, dar cu tristeţe,
Marius Oprea

Sursa: Observatorul Cultural